Fotbal intern

INCREDIBIL! Cupa Ligii, scoasă la VÎNZARE pe OLX! ”Nu pot să cred!”

Cupa Ligii este acum o competiţie de care echipele nu mai fug, atît timp cît se pot cîştiga şi cîteva sute de mii de euro! Poate de aceea, Cupa a devenit una serioasă şi, presupunem,...
07.01.2016 | 11:21
INCREDIBIL Cupa Ligii scoasa la VINZARE pe OLX Nu pot sa cred

Cupa Ligii este acum o competiţie de care echipele nu mai fug, atît timp cît se pot cîştiga şi cîteva sute de mii de euro! Poate de aceea, Cupa a devenit una serioasă şi, presupunem, permanentă, nu ca în urmă cu 17 ani, la debut, cînd se juca doar de … încălzire!

Cupa Ligii are ceva ani de istorie (1998, anul înfiinţării) dar, de fapt, numai trei competitivi. Pînă la ediţia de campionat 2014-2015, cînd s-a reînfiinţat Cupa Ligii, competiţia strînsese doar două sezoane, 1998 şi 2000, cîştigătoare fiind FCM Bacău şi Gloria Bistriţa. Cele două echipe şi-au ridicat trofeele, dar niciodată nu şi-ar fi închipuit că aproape vor dispărea, peste ani, din fotbal.

FCM Bacău, echipa pe care Sechelariu voia să o ducă în finala Ligii Campionilor, a apus, cu singurul trofeu cîştigat vreodată, Cupa Ligii. Mai mult, chiar şi pe acesta l-a pierdut. Incredibil, trofeul cîştigat în 1998 a apărut pe site-ul Olx, unde un anume Andrei, din Bacău, cere pe cupa aurie nu mai puţin de 3.350 de euro. Anunţul a fost pus în luna noiembrie a anului trecut.

CUPA LIGII. Mesajul lui Radu Ciobanu

Fost jucător al FCM Bacău, Radu Ciobanu a postat pe pagina sa de Facebook anunţul prin care Cupa este scoasă la vînzare. ”Am ajuns rău tare…Cupa Ligii 1998, prima ediţie, câştigată de FCM BACĂU este scoasă la vânzare pe OLX…”, este mesajul lui Radu Ciobanu, fostul căpitan al echipei.

Click pe galeria foto pentru a vedea anunţul

Joi dimineaţă, anunţul fgura pe Olx, dar cîteva ore mai tîrziu, acesta a fost şters. Sînt două variante: ori s-a găsit cumpărător, ori Andrei s-a speriat cînd a văzut postarea lui Ciobanu şi a retras anunţul!

CUPA LIGII. Ce spune Daniel Scînteie

”Este incredibil! Nu pot să cred! Ce a ajuns ţara asta! Pai de curînd s-au furat şi cablurile de la nocturnă, nu ştii ce să mai zici. E păcat, e trist”, a declarat, pentru FANATIK.RO, Daniel Scînteie, fost jucător la FCM Bacău.

FCM Bacău a cîştigat Cupa Ligii pe 28 mai 1998, în faţa echipei Univeritatea Cluj, scor 3-2, după prelungiri. Partida a avut loc pe stadionul Rocar.

În 2000, Gloria Bistriţa a cîştigat trofeul, 2-2 şi apoi 3-1 după lovituri de la 11 metri, în faţa lui FCM Bacău, partidă disputată în Cotroceni.

3 echipe au cîştigat Cupa Ligii, FCM Bacău, Gloria Bistriţa şi Steaua