Sport

Cupa României Betano, istoria câștigării competiției de către echipele slab cotate

Corvinul Hunedoara a detonat bomba în actuala ediție a Cupei României Betano, reușind să câștige trofeul deși evoluează în Liga 2.
26.05.2024 | 11:48
Cupa Romaniei Betano istoria castigarii competitiei de catre echipele slab cotate
Bucuria jucătorilor de la Corvinul, după ce au câștigat Cupa României Betano
ADVERTISEMENT

Sub sloganul actual de „O Cupă pentru toți”, Cupa României Betano a oferit de-a lungul timpului surprize care au scris istoria fotbalului românesc, câștigătoarea din acest an Corvinul Hunedoara fiind doar una dintre echipele slab cotate care au reușit să depășească toate calculele hârtiei.

Corvinul Hunedoara, a doua echipă de eșalon inferior care joacă finala Cupei României Betano după Revoluție

Corvinul Hunedoara a început competiția devreme ca nou-promovată în Liga 2 la începutul sezonului 2023-24, fiind nevoită să treacă două tururi de calificare pentru a obține un loc în faza grupelor. În total, noua câștigătoare a Cupei României Betano a disputat nu mai puțin de șapte meciuri, obținând victorii pe linie până în finala de la Sibiu decisă la loviturile de departajare.

ADVERTISEMENT

Doar pentru a doua oară după 1990 s-a întâmplat ca o echipă dintr-un eșalon inferior să ajungă în finala Cupei României, precedenta apariție fiind marcată de Hermannstadt, echipă învinsă de Universitatea Craiova cu 2-0 în 2018 într-un ultim act. Cu mențiunea că, spre deosebire de Corvinul, la momentul respectiv sibienii obținuseră matematic promovarea în Liga 1.

Metalul Reșita, prima din „B” care a luat Cupa

Finala din acest an a fost a 17-a din istorie cu o echipă dintr-un eșalon inferior printre protagoniste și doar a cincea oară când trofeul ajunge la o echipă de Liga 2. Prima echipă de eșalon inferior care a câștigat Cupa României a fost Metalul Reșita în 1954 după o finală cu Dinamo (2-0) și un parcurs de excepție, cu patru echipe din prima divizie eliminate pe traseu. Un parcurs de-a lungul căruia bănățenii au încasat un singur gol!

ADVERTISEMENT

Au mai urmat apoi Arieșul Turda în 1961 după 1-0 cu Rapid, Chimia Rm.Vâlcea în 1973 și Rapid în 1975, după 2-1 cu Universitatea Craiova.

Povestea celor de la Chimia Rm.Vâlcea este una aparte, finala din sezonul 1972/73 fiind singura din istoria Cupei României care s-a disputat între două echipe din eșaloanele inferioare. Chimia reprezenta la acel moment Divizia B (Liga 2 din prezent), în timp ce finalista Constructorul Galați venea din Divizia C (Liga 3). O finală care a mai avut o particularitate, câștigătoarea fiind decisă la rejucare după modelul englezesc.

ADVERTISEMENT

Arieșul Turda, povestea unică a fotbalului românesc

Câștigătoare a finalei din sezonul 1960-61 în fața celor de la Rapid, echipa Arieșul Turda a rămas în istorie ca singura echipă cu trofeul Cupei României în vitrină care n-a ajuns niciodată să evolueze pe prima scenă a fotbalul românesc.

La momentul respectiv izbânda celor de la Arieșul Turda a fost una de răsunet, mai ales că vorbim de o echipă de pluton în Divizia B, fără prea mari speranțe. Rapid, cu nume grele în teren precum Ozon, Motroc, Greavu, Macri sau Kraus în teren, pornea ca mare favorită și până la pauză modificase o dată tabela. Jocul s-a schimbat radical după pauză, când Arieșul Turda a întors spectaculos rezultatul câștigând cu 2-1.

ADVERTISEMENT

Arieșul Turda n-a primit dreptul de a evolua în cupele europene, reprezentanta României în Cupa Cupelor fiind Progresul București, echipa care câștigase Cupa României cu un an urmă după o finală cu divizionara secundă Dinamo Obor.

Nu este cazul în prezent, Corvinul Hunedoara, echipă care nu a avut drept de promovare în Liga 1, primind acceptul UEFA de a reprezenta România în ediția viitoare a Ligii Europa.

Așadar, de-a lungul istoriei în Cupa României au fost 17 ediții cu cel puțin o echipă de ligă inferioară ajunsă în finală.

De cinci ori s-a întâmplat ca echipa venită din eșalonul inferior să triumfe, ultima oară Corvinul Hunedoara în acest an, după Metalul Reșita (1954), Arieșul Turda (1961), Chimia Rm.Vâlcea (1973) și Rapid (1975).

În două rânduri una dintre finaliste evolua la momentul respectiv în al treilea eșalon. Este vorba de Foresta Fălticeni în 1967, spulberată în finală de Steaua cu 6-0, și Constructorul Galați în 1973 în ceea ce a rămas în istoria competiției ca ”Finala desculților” contra celor de la Chimia Rm.Vâlcea.

Surprize puține după 1990

Într-un fotbal dominat de cele trei forțe din București plus Universitatea Craiova după anul 1990 surprizele în Cupa României au putut fi numărate pe degetele de la o mână.

Gloria Bistriția în 1995 și Petrolul Ploiești un an mai târziu au spart această hegemonie în patru, următoarea mare surpriză aparținând celor de la FC Voluntari, câștigătoarea trofeului în 2017.

Cu două trofee obținute la rând, în 2022 și 2023, Sepsi Sf. Gheorghe a fost ultima echipă care și-a depășit condiția câștigând Cupa României în fața formațiilor mult mai bine cotate.

ADVERTISEMENT
Teodora Stoica a făcut top 3 cei mai petrecăreți jucători români: „Sper să...
Teodora Stoica a făcut top 3 cei mai petrecăreți jucători români: „Sper să nu mă urască!” + Antrenorul pe care îl admiră în secret: „N-am avut curaj să-i spun”
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care...
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care vă pot ajuta
Muritor de foame după ce a fost milionar în fotbal. Cum s-a auto-distrus...
Muritor de foame după ce a fost milionar în fotbal. Cum s-a auto-distrus un fotbalist cunoscut
"Luna roz" sau "Luna căpşunilor", fenomen rar pe 21 iunie 2024. Unde va fi vizibilă
Destinul cumplit al milionarului care a ajuns falit şi a rămas fără casă:...
Destinul cumplit al milionarului care a ajuns falit şi a rămas fără casă: „A pierdut totul! Nici nu ştiu unde a dormit”
Wow, ce apariție!! Cum s-a pozat Ilinca Vandici în costum de baie. A...
Wow, ce apariție!! Cum s-a pozat Ilinca Vandici în costum de baie. A spus 'stop joc' pe plajă! / FOTO
RĂSTURNARE privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! E bomba ZILEI
RĂSTURNARE privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! E bomba ZILEI
EXCLUSIV Povestea impresionantă a lui Alex, copilul bolnav de autism care l-a ținut...
EXCLUSIV Povestea impresionantă a lui Alex, copilul bolnav de autism care l-a ținut de mână pe Bancu la Euro 2024."Sunt mândră de el. Îmi era teamă. Am fost a patra rezervă"
Nadia Comăneci are un avion care-i poartă numele. Imagini rare cu aeronava
Nadia Comăneci are un avion care-i poartă numele. Imagini rare cu aeronava
Bombă în showbiz! Zanni e într-o relație și se gândește la nuntă: „Mama...
Bombă în showbiz! Zanni e într-o relație și se gândește la nuntă: „Mama copiilor mei va fi cea mai norocoasă”
Prințesa Kalina a Bulgariei, apariție controversată la Palatul Varna din Sofia. Tragedia care...
Prințesa Kalina a Bulgariei, apariție controversată la Palatul Varna din Sofia. Tragedia care și-a pus amprenta asupra chipului ei
Cum a descoperit Christian Sabbagh că fiul său are autism. Soția sa a...
Cum a descoperit Christian Sabbagh că fiul său are autism. Soția sa a fost prima persoană care și-a dat seama: „O bună perioadă de timp nu mi-a zis”