UEFA a decis ca finala Champions League din acest sezon să fie arbitrată de Istvan Kovacs, iar ”centralul” a primit o multitudine de mesaje după ce a devenit al treilea român care va conduce o partidă de asemenea nivel.
La scurt timp după apariția informației că Istvan Kovacs va împărți dreptatea în finala de la Munchen, programată pe 31 mai, fostul arbitru Marius Avram a mărturisit că era cumva normal să vină această delegare.
”După ce a fost delegat în 2022 la finala Conference League, în 2024 la Europa League, apoi prezență la European și Mondial, lucrurile păreau că așa vor sta. Când te uiți la treptele pe care le-a urcat, părea că era firesc să apară și finala Champions League.
E o performanță remarcabilă, iar pentru arbitrajul românesc poate însemna un nou punct de plecare. Este o veste extraordinară! Chiar îmi doream să primească finala și mă bucur foarte mult. I-am transmis un mesaj de felicitare, sunt convins că are plină căsuța”, a declarat Avram, la Liga Digisport.
Istvan Kovacs va fi ajutat în finala Champions League de asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar rezervă va fi portughezul Joao Pedro Silva Pinheiro. În camera VAR se vor afla olandezul Dennis Johan și Cătălin Popa.
Pentru faptul că se va afla la centru în partida de la Munchen dintre PSG și Inter Milano, ”centralul” din Carei va fi recompensat de UEFA cu suma de 10.900 de euro. El a avut un sezon excelent pe plan internațional, având prestații apreciate în toate cele 7 meciuri pe care le-a condus în Champions League.
Kovacs s-a aflat la centru în partidele Real Madrid – Dortmund 5-2, Inter – Arsenal 1-0, Bayern – PSG 1-0, Steaua Roșie – PSG 2-3, Juventus – Benfica 0-2 (faza grupelor), Real Madrid – Manchester City 3-1 (play-off), Liverpool – PSG 0-1, 1-4 la penalty-uri (retur optimi de finală).