Fotbal intern

Ricardo Grigore, titular cu Sepsi! Fundașul joacă primul său meci oficial în 2021. Fanatik confirmat

13.02.2021 | 19:53
Ricardo Grigore titular cu Sepsi Fundasul joaca primul sau meci oficial in 2021 Fanatik confirmat
ADVERTISEMENT

Ricardo Grigore este cel mai valoros fundaș din lotul lui Dinamo, fiind cotat la 450.000 de euro. Deși este apt de joc de aproape trei săptămâni, Grigore nu a fost folosit în acest interval de antrenorul Jerry Gane, deși echipa a avut meciuri din trei în trei zile. 

UPDATE 13 februarie, ora 19:50 / FANATIK a anticipat corect strategia lui Jerry Gane în ceea ce îl privește pe Ricardo Grigore. Fundașul în vârstă de 21 de ani revine în primul „11” al lui Dinamo. „Ricci” e titular la meciul cu Sepsi, din etapa cu numărul 23.

ADVERTISEMENT

Echipa de start a lui Dinamo împotriva lui Sepsi: Eșanu – Sorescu, Puljic, Grigore, Filip – Bani, Anton, Achim, Fabbrini – Gueye, Nemec.


ȘTIRE INIȚIALĂ 11 februarie, ora 21:50 /

În ultimele 5 confruntări din Liga 1 și Cupa României, Jerry Gane a preferat să îi folosească în centrul defensivei pe Ante Puljic, Florin Bejan și Marco Ehmann, iar Ricci Grigore, cel care are o cotă superioară acestor fotbaliști, a fost lăsat pe bancă.

ADVERTISEMENT

Curiosul caz al lui Ricardo Grigore! Niciun minut jucat în 2021

Este o decizie stranie a lui Jerry Gane, în condițiile în care lotul celor de la Dinamo este subțiat și Ricardo Grigore poate fi folosit și ca fundaș de bandă. Însă, tehnicianul celor de la Dinamo nu l-a folosit niciun minut.

Cel mai probabil, antrenorul celor de la Dinamo nu a vrut să riște o recidivă a accidentării care l-a scos din afara lotului pentru 10 zile. Însă, a trecut o perioadă importantă de timp de când Grigore a intrat în programul echipei însă el nu a prins minute pe terenul de joc.

ADVERTISEMENT

Fundașul, apt de trei săptămâni! Titular cu Sepsi?

Pentru “câini” programul rămâne unul foarte aglomerat și, cel mai probabil, îl vom regăsi și pe Ricardo Grigore în echipă la meciurile viitoare. Din informațiile FANATIK, Gane plănuiește să îl folosească pe Grigore în confruntarea de sâmbătă, cu Sepsi Sf. Gheorghe.

Ricardo Grigore a fost la un pas să plece de la Dinamo în această iarnă. Fundașul în vârstă de 21 de ani a fost dorit de cei de la CFR Cluj. În plus, pentru fotbalist a existat interes şi din străinătate.

ADVERTISEMENT

Grigore, pe lista lui Adi Mutu pentru Euro U-21!

Fotbalistul în vârstă de 21 de ani are șanse mari să fie convocat de Adrian Mutu pentru Campionatul European U-21 din Ungaria și Slovacia, care va avea loc în luna martie. Însă, până atunci, Grigore trebuie să adune minute în tricoul lui Dinamo și să joace cât mai mult.

Ricardo Grigore a fost la un pas să fie transferat în Anglia în stagiunea trecută. Fostul patron, Ionuț Negoiță a fost de acord cu suma de 200.000 de euro oferită de un club din Anglia, însă cei din DDB care au deținut și atunci 20% din club s-au opus mutării spunând că suma este prea mică.

În actuala stagiune, Ricardo Grigore a evoluat în 12 meciuri pentru Dinamo, însă nu a evoluat în nicio partidă din 2021, deși până acum “câinii” au disputat 8 meciuri în acest an. Programul rămâne la fel de aglomerat, cu meciuri din trei în trei zile.

  • 21 de ani are Ricardo Grigore
  • 450.000 de euro este cota de piață a fotbalistului
ADVERTISEMENT