News

Curs valutar BNR azi, 17 iunie 2019. Cum se poziționează euro și dolarul în raport cu leul

17.06.2019 | 09:51
Curs valutar BNR azi 17 iunie 2019 Cum se pozitioneaza euro si dolarul in raport cu leul

Noul curs valutar BNR de azi, 17 iunie 2019, va fi actualizat începând cu ora 13:00, iar FANATIK.RO vă va prezenta principalele cotații ale monedelor euro, dolar, francul elvețian și lira sterlină, printre principalele de la casele de schimb. Cotațiile sunt oferite zilnic de către Banca Națională a României începând cu ora 13, iar în zilele de sărbătoare se iau în considerare cotațiile afișate de la ultima zi lucrătoare.

Curs valutar BNR 17 iunie 2019 pentru principalele monede

UPDATE, ora 13:20  Cursul valutar de astăzi, 17 iunie 2019, nu este actualizat întrucât e sărbătoare legală. Mai jos, datele valabile de la ultimul curs afișat, cel de vineri, 14 iunie.

Curs valutar BNR pentru moneda euro

La cotația afișată vineri, 14 iunie 2019, moneda unică europeană atingea valoarea de 4,7228 lei, în creștere cu doar 0,0001 față de ziua de joi, 13 iunie. Fluctuațiile monedei euro depind de tipurile de inflație la nivel european (în special inflația de export) și de tranzacțiile realizate de principalele bănci.

Curs valutar BNR pentru dolar

Dolarul american costa vineri, 14 iunie, 4,1899, în creștere și acesta față de cotația de joi, 13 iunie, când avea 4,1833 lei. Dolarul și lira se numără printre monedele care suferă cele mai mari schimbări de la o zi la alta. Se pot înregistra zeci de bani în plus la cotații, de la o zi la alta, sau în minus, în funcție de evoluția burselor și a tranzacțiilor interbancare.

BNR actualizeaxă cursul de schimb în zilele lucrătoare, de la ora 13. Sursa foto: TN.COM

Curs valutar BNR pentru lira sterlină

Lira sterlină costa vineri 5,3006 lei. Moneda britanică a înregistrat la ultimul curs valutar afișat o scădere de 0,0010 lei, față de 5,3016 lei. Una dintre cele mai importante cauze ale creșterilor și descreșterilor valorilor lirei britanice este Brexit-ul. Și aici, ca mai în toate țările, la cursul de schimb contribuie din plin tranzacțiile și negocierile dintre băncile mondiale.

Dintre celelalte monede, francul elvețian a înregistrat vineri, 14 iunie, 4,2095 lei. Dolarul canadian a atins o valoare de 3,1421 lei, 100 de forinți maghiari costau 1,4679 lei, iar coroana cehă a ajuns la 0,1848 lei. Gramul de aur a atins vineri, 14 iunie, un maxim istoric. Acesta valora conform ultimei afișări, 182,3449 lei.

Banca Națională a României actualizează periodic cursul de schimb prezentând cotațiile monedelor și a gramului de aur. În weekend, sunt păstrate valorile afișate în ultima zi lucrătoare, adică vineri, iar în sărbătorile legale, tot ultima afișare aferentă unei zi lucrătoare. De fluctuațiile monedelor depind ratele românilor la bancă.

De altfel, în ultima vreme BNR a primit acuzații că ar fi manipulat vechiul ROBOR pentru ca românii să plătească rate mai mari. Mugur Isărescu a transmis în luna februarie, în Parlamentul României, un punct de vedere privind aceste atacuri: „ROBOR nu este manipulat. Nu există o înțelegere de tip cartel între bănci. ROBOR a crescut pentru că și inflația a crescut. ROBOR nu este manipulat. Confuzia mare apare că se iau cifre de la o săptămână și o zi și se compară la 3 luni sau 6 luni. Garantez în fața dumneavoastră că nu există nicio manipulare a ROBOR”.