Valorile principalelor monede internaționale sunt actualizate, zilnic, de Banca Națională a României (BNR). Mai exact, la ora 13:00, vom afla care sunt cotațiile acestora, valabile pentru ziua de miercuri, 22 septembrie 2021.
Concret, vom afla la ce valoare au ajuns: euro, dolarul american, lira sterlină, francul elvețian și gramul de aur. Până atunci, să analizăm cursurile lor de schimb, din ziua precedentă, 21 septembrie 2021.
Euro continuă să crească. Marți, 21 septembrie 2021, a ajuns la valoarea de 4,9485 lei și variația de +0.0004. Asta după ce luni, 20 septembrie, a avut 4,9481 lei, vineri 17 septembrie 4,9473 lei, joi 16 septembrie 4,9482 lei, miercuri 15 septembrie 4,9481 lei. Având în vedere această evoluție, experții sunt de părere că în 2022 euro va valora peste 5 lei, de la 4,95 RON.
“E normal și e cauzat de diferențialul de inflație între România și Zona Euro, precum și de deficitul de cont curent care se accentuează puternic în acest an.
Deprecierea cursului va însemna costuri mai mari la plata ratelor pentru cei care au credite, dar creșterea puterii de cumpărare se va vedea și în capacitatea de rambursare”, a explicat vicepreședintele CFA România Adrian Codîrlașu, la Digi 24.
Anul acesta, moneda euro a atins patru maximuri istorice. Pe data de 7 septembrie a avut cea mai mare cotație, de 4.9488 lei.
Dolarul american a ajuns, marți, 21 septembrie 2021 la valoarea de 4,2171 lei și variația de -0.0104. Și această monedă este în creștere, chiar dacă marți a atins un curs de schimb mai mic decât luni, 20 septembrie, când avea 4,2275 lei. Maximul istoric al dolarului american a fost anul trecut, pe 23 martie 2021, când a ajuns la 4.5316 lei.
Lira sterlină a înregistrat, marți, 21 septembrie, 5,7725 lei. Iată cel mai mic preț din ultimele zile: luni, 20 septembrie, avea 5,7761 lei, vineri, 17 septembrie, avea 5,7880 lei, joi, 16 septembrie avea 5,8091 lei, iar miercuri, 15 septembrie, avea 5,7879 lei.
Francul elvețian a fost evaluat, marți, 21 septembrie 2021 la cotația de schimb de 4,5589 lei. O creștere față de luni, când a înregistrat 4,5341 lei. Această monedă a atins maximul istoric pe data de 24 august 2021, cu 4.6047 lei.
Gramul de aur a ajuns marți, 21 septembrie la 239,5060 lei, față de luni, 20 septembrie, când înregistra 239,0731 lei. Vineri, 17 septembrie, gramul de aur avea 242,4488 lei, joi 16 septembrie 2021, avea 240,3689 lei, iar miercuri 15 septembrie 238,6026 lei.