Așa cum ne-a obișnuit, BNR prezintă noul curs valutar actualizat în jurul orei 13:00. Vom afla noile prețuri ale monedelor internaționale, precum și valoarea gramului de aur.
Până la noua ședință de cotație, FANATIK vă prezintă cum au evoluat valutele în ziua anterioară. Un euro a fost cotat la 4.9431 de lei, în timp ce dolarul american a ajuns la 4.5019 lei. Mai multe date, pe larg, mai jos.
Moneda unică se află pe un trend descendent. Euro a scăzut marți cu 0.0006 lei și a ajuns la valoarea de 4.9431 de lei, de la 4.9437 cât costa luni.
Euro se îndepărtează astfel de maximul istoric de 4.9495 lei, înregistrat la data de 22 septembrie, în 2021.
Dolarul SUA a crescut marți din nou, cu 0.0144 lei. Și cu o zi înainte moneda americană crescuse, cu 0.0122 lei.
În acest moment, un dolar se vinde cu 4,5019 lei. Maximul istoric pentru valuta de peste ocean a fost înregistrat chiar luna trecută, pe 7 martie: 4.5714 lei.
Francul elvețian a fost cotat marți, 5 aprilie, de Banca Națională a României, la 4.8674 de lei, o scădere cu 0,0285 unități. La precedenta ședință, de luni, francul avea valoarea de 4.8389 de lei.
Lira sterlină a crescut și marți, la fel ca luni și vineri. Majorarea a fost cu 0.0299 de lei. Lira se apropie de 6 lei, cotație pe care a mai atins-o în acest an. Aceasta valorează acum 5.9149 de lei.
Gramul de aur a crescut marți cu 1.3433 lei și a ajuns la valoarea de 279.4986 de lei. În ziua anterioară de cotație, luni, gramul de aur valora 278.1553 de lei.
Banca Națională a României (BNR) transmite în mod regulat cursul valutar, informațiile respective fiind disponibile în fiecare zi bancară, de la ora 13:00, pe site-ul oficial al instituției.