Curs valutar BNR, vineri, 22 noiembrie 2024. Banca Națională a României a comunicat, la ora 13:00, cele mai noi informații privind evoluția principalelor monede. Ce se va întâmpla cu euro și dolarul.
Moneda euro s-a depreciat, la finalul acestei săptămâni, în timp ce dolarul american a înregistrat o nouă creștere. Un trend ascendent a fost urmat și de lira sterlină și francul elvețian.
Prețul gramului de aur a atins un nou maxim istoric, potrivit datelor transmise vineri, 22 noiembrie, de reprezentanții Băncii Naționale a României.
Iată cotațiile Băncii Naționale a României de vineri, 22 noiembrie 2024:
Așa cum se întâmplă în fiecare zi bancară, FANATIK va transmite datele privind cotațiile zilei imediat ce reprezentanții Băncii Naționale le vor publica. Până atunci vom afla cum a fost ziua de joi pentru valutele relevante.
Leul românesc a pierdut în raport cu toate monedele principale, joi, 21 noiembrie 2024. Atât în cazul euro, dolarului american, lirei sterline, dar și francului elvețian au fost înregistrate creșteri.
În cazul monedei euro s-a constatat o apreciere cu 0.0004 de unități, după ce miercuri, pe 20 noiembrie, a fost pe minus. În cadrul ultimei ședințe a BNR a fost cotat la suma de 4.9766 de lei.
Și dolarul american a fost pe plus, înregistrând o nouă creștere. Datele publicate joi, 21 noiembrie 2024, arată o apreciere cu 0.0147 de unități, ajungând la valoarea de 4.7317 de lei, conform BNR.
Deși miercuri a fost pe minus, francul elvețian s-a aflat pe lista valutelor care au punctat aprecieri, joi, 21 noiembrie. Astfel, francul elvețian a fost cotat la 5.3535 lei, în creștere cu 0.0291 unități.
Pentru lira sterlină a fost a doua ședință consecutivă de apreciere. Moneda oficială a Regatului Unit a înregistrat o creștere cu 0.0030 de unități, cu o zi în urmă, ajungând să valoreze 5.9743 de lei.
De asemenea, prețul gramului de aur s-a scumpit din nou, joi, 21 noiembrie, după ce miercuri înregistrase o scădere. Vorbim de o creștere cu aproape 9 lei în cazul metalului prețios.
Prin urmare, prețul pentru un gram de aur a ajuns la 405.9099 de lei, conform reprezentanților Băncii Naționale. Rămâne de văzut dacă finalul săptămânii va aduce o nouă scumpire pentru metalul galben.