Alegeri 2024

Curtea de Conturi: Șeful AEP și-a mărit ilegal salariul. Ce s-a întâmplat cu raportul instituției

Curtea de Conturi a descoperit că Toni Greblă și-a mărit ilegal salariul cu 50%, au aflat jurnaliștii Snoop. Raportul însă nu a ajuns în plenul Curții
26.08.2024 | 11:41
Curtea de Conturi Seful AEP sia marit ilegal salariul Ce sa intamplat cu raportul institutiei
Toni Greblă trebuie să restituie banii încasați în plus Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Pentru ca raportul, obținut de jurnaliștii publicației citate, să fie făcut public, ar fi trebuit să ajungă în plenul Curții de Conturi pentru discuție și aprobare.

Curtea de Conturi: Șeful AEP și-a mărit ilegal salariul

Potrivit investigației publicate de Snoop, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP) a emis, la doar două zile de la instalarea în funcție, un ordin prin care și-a acordat o mărire salarială de 50%.

ADVERTISEMENT

Toni Greblă, propus de PSD și susținut de social democrați și liberali, a fost votat ca președinte al AEP pe 28 martie 2023. Acesta a fost desemnat pentru această funcție, după ce a fost vacantată în urma demisiei lui Florin Mitulețu-Buică.

Autoritatea Electorală Permanentă este instituția care se ocupă de controlul finanțării partidelor și al campaniilor, dar și în organizarea corectă a alegerilor și este subordonată Parlamentului.

ADVERTISEMENT

Pe 30 martie 2023, fostul judecător al Curții Constituționale a emis Ordinul 174 prin care se stabilea cuantumul indemnizației lunare pentru funcția de președinte al AEP la 31.500 de lei brut. Documentul a fost contrasemnat de secretarul general de la acea dată, dar și de reprezentanții altor departamente ale Autorității.

Astfel, Toni Greblă a primit, încă de la instalarea în funcție un salariu net de 18.427 de lei lunar, aproape 3.700 de euro, la care se adaugă o diurnă de deplasare de 1.600 de euro pe lună.

ADVERTISEMENT

În total, Toni Greblă a câștigat de la AEP în 2023, doar din salariu și diurnă, un venit net de 5.300 de euro pe lună. La acesta se adaugă pensia ceea ce îi aduce în total aproape 12.000 de euro net, pe lună.

Ce s-a întâmplat cu raportul instituției

Potrivit Curții de Conturi, mărirea cu 50% a salariului, acordată prin propriul ordin, a fost ilegală. Auditorii publici au descoperit o sumă de 24.000 de euro care nu poate fi justificată. Și pe care Șeful AEP trebuie să o returneze.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, Autoritatea trebuie să îi modifice salariul, în conformitate cu prevederile legale, ceea ce pare să se fi întâmplat, începând cu 1 aprilie 2024, mai scriu jurnaliștii citați.

Deși Curtea de Conturi a descoperit plățile supradimensionate făcute de AEP către Toni Greblă în primăvara lui 2024, până acum, nu s-a aflat nimic despre raport pentru că documentul nu a ajuns în Plenul Curții de Conturi, unde consilierii aprobă rapoartele inspecțiilor și acestea ajung în documentul centralizat al Curții.

Clotilde Armand: ”Voi depune o plângere la ANI”

Una dintre primele reacții din sfera politică este cea a primarului încă în funcție al Sectorului 1, Clotilde Armand. Aceasta spune că, „pentru că este puțin probabil” ca Toni Greblă să demisioneze și anunță că va depune o plângere la ANI

„Președintele ANI, care este fratele unui secretar de stat PSD, o să facă piruete în dimineața asta, doar să nu citească investigația jurnalistică, pentru că nu vrea să-l deranjeze pe Marcel Ciolacu în campania electorală.

Toni Greblă a fost pus la AEP cu o misiune de partid, să saboteze toate alegerile din acest an, lucru care s-a văzut în vara acestui an”, a scris pe Facebook Clotilde Armand.

ADVERTISEMENT