Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) și The United States Geological Survey au transmis că seismul cu magnitudinea 7.0 a avut loc la 18 kilometri nord-est de stațiunea Acapulco, în statul Guerrero din sud-vestul Mexicului, pe plaja coastei Pacificului.
Fenomentul s-a produs pe 7 septembrie la ora locală 20:47 (8 septembrie, 04:47 ora locală a României). A fost estimată o adâncime de doar 12,6 kilometri.
Sistemul american de avertizare pentru tsunami a emis o alertă cu privire la posibilitatea producerii unui astfel de fenomen în urma cutremurului.
Autoritățile au transmis că cel puțin un om și-a pierdut viața. Acesta a fost zdrobit de un stâlp prăbușit, scrie ElPais.
Mai bine de un milion și jumătate de oamenii au rămas fără curent electric. „Din fericire, nu există daune majore”, a spus Andrés Manuel López Obrador, președintele Mexicului.
Autoritățile din Guerrero analizează pagubele produse în zonele afectate și au avertizat până acum asupra alunecărilor de teren pe drumuri.
„Facem o analiză foarte rapidă. În acest moment, în zona Acapulco s-a generat multă panică, dar nu a fost nimic grav,” a explicat Héctor Astudillo, guvernatorul statului Guerrero.
Mai mult, Centrul Seismologic Național din Mexic a anunțat că au avut loc cel puțin 73 de replici ale seismului. Cea mai puternică dintre ele a avut o magnitudine de 5.2.
Cutremurul a fost semnalat și de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Datele transmise de experții români sunt diferite față de cele anunțate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) și The United States Geological Survey: „În ziua de 08 Septembrie 2021, la ora 04:47:49 (ora locală a României), s-a produs în Guerrero, Mexico un cutremur puternic cu magnitudinea mb 6.4, la adâncimea de 10km”.
Cu toate că astfel de fenomene nu sunt foarte comune în Mexic, țara aflându-se la marginea plăcii tectonice din America de Nord, două cutremure majore s-au produs în 2017, unul chiar pe 7 septembrie.
Acesta a fost înregistrat în Oaxaca și a avut o magnitudine de 8.2. Cel puțin 100 de oameni și-au pierdut viața.
Ulterior, 12 zile mai târziu, pe 19 septembrie 2017, un alt cutremur cu o magnitudine 7.1 a zguduit capitala Mexicului. Seismul a provocat moartea a peste 350 de persoane.
În aceste zile, Mexicul se confruntă și cu inundații devastatoare. Cel puţin 17 pacienți dintr-un spital din statul Hidalgo, în centrul țării, au murit în inundaţii cauzate de ploile abundente, a anunţat marţi guvernul mexican.
Majoritatea celor decedați erau pacienți Covid-19. Alte 40 de persoane din unitatea medicală au fost evacuate.
”Ploile de ieri din Hidalgo au provocat revărsarea râului Tula, inundând spitalul general, cauzând moartea a 17 pacienţi”, a declarat guvernul, conform BBC.
O vídeo mostra a evacuação de um hospital em Tula, no México, envolvendo 57 pessoas, enquanto as enchentes trouxeram torrentes violentas. O governador da região de Hidalgo afirma que 17 pacientes morreram. Possivelmente devido à perda de oxigênio quando houve queda de energia.? pic.twitter.com/pWxq3eY7zz
— JOÃO (@Joo00556315) September 8, 2021
Alte două persoane au murit din cauza inundaţiilor la Ecatepec, o suburbie a capitalei Ciudad de Mexico, unde numeroase străzi au fost inundate, a raportat presa mexicană.
O mare parte a ţării a fost lovită de ploi abundente, în special luni, care au provocat revărsarea râurilor.