Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade s-a produs sâmbătă dimineață în largul insulei New Britain, din Papua Noua Guinee, potrivit Institutului Geologic American (USGS). Seismul a fost înregistrat la ora locală 06:04, într-o zonă maritimă aflată la aproximativ 194 de kilometri sud-est de orașul Kimbe.
Cutremurul, de mică adâncime, a fost suficient de puternic pentru a declanșa o alertă de tsunami în primele momente după producerea lui. Autoritățile din zona Pacificului s-au alertat, iar Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC) a emis o avertizare preventivă pentru toate regiunile apropiate.
După o analiză detaliată, PTWC a anunțat că nu există riscul producerii unui tsunami. Specialiștii au transmis că, în ciuda magnitudinii ridicate a cutremurului, nu s-au observat valuri anormale la stațiile de monitorizare din regiune. În concluzie, alerta a fost anulată.
„Pe baza tuturor datelor disponibile, riscul unui tsunami legat de acest cutremur este de acum exclus”, a transmis Centrul de Avertizare pentru Tsunami, subliniind că la cel mai apropiat punct de măsurare nu a fost detectat niciun val de tip tsunami.
În urma cutremurului principal, două replici de intensitate mai mică s-au produs în aceeași zonă. Prima replică a avut magnitudinea de 5,1, iar a doua, 5,3, potrivit datelor furnizate de USGS. Până la această oră, nu au fost raportate victime sau pagube materiale. Autoritățile locale au anunțat că monitorizează situația și le-a recomandat oamenilor să rămână calmi.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 04:30, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul s-a produs la o adâncime de aproape 140 de kilometri și a fost resimțit în mai multe orașe din estul și centrul României.
Potrivit specialiștilor, cutremurul s-a simțit în orașe aflate la peste 100 de kilometri distanță de epicentru, cum ar fi Galați, Vaslui sau Brașov. Institutul a transmis că mișcarea tectonică s-a produs la o adâncime de 139,9 kilometri și a avut o intensitate de gradul II pe scara Mercalli.
Epicentrul a fost localizat în apropierea orașelor Focșani, Buzău, Sfântu-Gheorghe, Brașov și Ploiești, toate situate la mai puțin de 100 de kilometri de zona afectată. Evenimentul de sâmbătă dimineață a fost cel mai puternic dintr-o serie de trei cutremure care s-au produs în mai puțin de 24 de ore în aceeași regiune. Vineri seara, la ora 23:14, un alt seism, cu magnitudinea de 2,7, a avut loc în județul Buzău, tot în zona seismică Vrancea.
Cu câteva ore înainte, vineri după-amiază, un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,2, fusese înregistrat la ora 14:50. Acesta s-a produs tot în Vrancea, la o adâncime de 129 de kilometri și a fost simțit în câteva localități din apropiere.