Cutremur de 3 grade, înregistrat duminică în județul Buzău

Narcis Roșioru   
în HotNews
05/04/2020, 17:04
Cutremur de 3 grade, înregistrat duminică în județul Buzău
Cutremur de 3 grade, înregistrat duminică în județul Buzău. Sursa foto: Hepta

Un cutremur de 3 grade pe scara Richter a avut loc, duminică, la ora 13:46, în județul Buzău, a transmis Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), potrivit Ziare.com.

Cutremur în județul Buzău, duminică

Seismul înregistrat duminică a măsurat 3 grade pe scara Richter, potrivit reprezentanților INCDFP și a avut loc în jurul prânzului, la ora 13:46.

Cutremurul a avut loc la adâncimea de 103 kilometri, potrivit măsurătorilor efectuate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Institutul a mai precizat că seismul a avut loc la o distanță de 68 km vest de Brăila, 75 km vest de Galați, 94 km nord-est de Ploiești și 124 km nord-est de București.

Vă reamintim că cel mai puternic cutremur înregistrat în anul acesta în România a avut loc pe data de 31 ianuarie, în județul Vrancea.

Zona Vrancea este una cu o activitate seismică puternică

Atunci, seismul a măsurat 5,2 grade pe scara Richter și s-a produs la adâncimea de 121 de kilomteri, potrivit măsurătorilor.

Cutremurul înregistrat pe 31 ianuarie s-a resimțit și la București.

Este cunoscut faptul că zona Vrancea este una cu o activitate seismică puternică, astfel că aici sunt înregistrate destul de des cutremure.

Institutul Național de Fizică a Pământului a anunțat că, joi, la ora 09.48, a avut loc un alt cutremur în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 85 de kilometri.

Seismul a avut magnitudinea de 2,9 grade, intrând în categoria cutremurelor slabe ca intensitate.

Închide ×