Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter s-a produs în urmă cu scurt timp în largul Mării Molucca. Seismul a avut loc la o adâncime de 10 kilometri și nu a fost urmat de alte replici.
Un seism s-a produs în cursul acestei zile, în urmă cu aproximativ o oră, în Marea Molucca. Cutremurul care a avut magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter s-a produs la o adâncime de 10 kilometri. Mișcarea tectonică a fost simțită la o distanță de 608 kilometri de Davao, Filipine, 174 kilometri față de Manado, Indonezia și 137 kilometri distanță față de Bitung, Indonezia. Autoritățile nu au declarat dacă în urma seismului au fost rănite persoane sau au fost avariate clădiri. Locuitorii au fost avertizați legat de un eventual tsunami.
Agenția de Geofizică a Indoneziei (BMKG) a emis în vară, în data de 7 iulie, o alertă de tsunami după ce un cutremur cu aceeași magnitudine ca cea de azi s-a produs în estul țării. Seismul de 7,1 grade s-a produs la ora locală 22:08, la o adâncime tot de 10 kilometri. Cele două seisme par trase la indigo, singura diferență fiind că ambasada statului Singapore i-a avertizat pe cetățeni cu privire la cutremur, iar locuitorii au putut să-și ia toate măsurile de precauție.
Indonezia este cunoscută pentru cutremurele frecvente care se înregistrează având magnitudini destul de mari. La începutul acestui an, mai exact pe 7 ianuarie, a avut loc un alt cutremur major în Insula Molucca din Indonezia. Seismul cu magnitudinea de 6,6 grade pe scara Richter a fost urmat de mai multe replici care au avut magnitudini cuprinse între 5,0 și 5,1 grade pe scara Richter. Această mișcare tectonică s-a produs la o adâncime de 60,5 kilometri și la o distanță de circa 174 de kilometri nord-vest de oraşul Ternate din Insulele Molucca. Din fericire, cutremurul nu a produs victime sau pagube materiale semnificative, scrie Reuters.