Cutremur în România, 28 ianuarie 2023, seism înregistrat la primele ore ale dimineții. Mai exact, acesta s-a produs la ora 05:33:58 (ora locală a României).
Interesant este că seismul a avut loc în Muntenia, județul Ialomița. Vorbim despre un cutremur slab, unul cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 18km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 65km SV de Braila, 86km SV de Galati, 104km NV de Constanta, 122km E de Bucuresti, 126km E de Ploiesti, 162km NE de Ruse, 171km N de Varna, 185km SE de Brasov, 209km S de Bacau, 215km E de Pitesti.
Vă readucem aminte că marți, pe 24 ianuarie, curios, însă tot la primele ore ale dimineții, un nou cutremur a fost raportat în România. Seismul a avut loc în Zona Vrancea, la 115 km adâncime.
Acesta a venit după o pauză de aproape trei săptămâni în care institutul nu a mai raportat niciun seism în țara noastră.
Gheorghe Mărmureanu, omul numărul 1 în țara noastră la capitolul experiență în cutremure, a explicat că nu exclude ca România să fie lovită de un cutremur cu o intensitate mare în viitorul apropiat.
„În jur de 2040 este posibil să avem în România un cutremur foarte mare. E greu să spui cu exactitate, să vorbești despre o ciclicitate. Trebuie să vorbești despre săptămâna, ziua, ora și anul. Nimeni nu este capabil să spună lucrul acesta cu exactitate.
Cutremurele noastre sunt puternic afectate de mișcarea Africii. Aceste cutremure care sunt se întâmplă din cauză că Africa se deplasează către Nord. Marea Mediterană va dispărea în câteva sute de mii de ani”, a zis Mărmureanu pentru FANATIK.
„Acum suntem în ciclul cutremurelor foarte puternice, 1940 – 2040. Poate să fie 2039, poate să fie 2041, dar să știți că mult nu depășește. Cutremurele din această rază sunt foarte puternice și distrugătoare”, a mai spus Gheorghe Mărmureanu.