România s-a cutremurat din nou sâmbătă. Din fericire, seismul care a avut loc a fost slab cu magnitudinea 3,3, la ora locală 18:06, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul a avut loc la adâncimea de 114,3 kilometri, în apropiere de oraşele următoare: Buzău, Braşov, Sfântu-Gheorghe, Ploieşti, Focşani, Târgovişte.
„În ziua de 14 Septembrie 2024, la ora 18:06:49 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 114.3 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 55km NV de Buzau, 57km E de Brasov, 58km SE de Sfantu-Gheorghe, 63km N de Ploiesti, 72km V de Focsani, 91km NE de Targoviste”, arată INCDFP.
Un alt cutremur de magnitudinea de 3,8 pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineața, 7 septembrie, după ora 09:00, în zona Olteniei, județul Gorj. Este al doilea seism produs în Gorj, iar mai mulți locuitori din zonă au postat pe site-ul Institutului pentru Fizica Pământului că au simțit puterea seismului.
Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că acest cutremur a avut epicentrul la numai 16 kilometri de Târgu-Jiu.
„În ziua de 07 Septembrie 2024 la ora 09:06:22 (ora locală a României) s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.8, la adâncimea de 16.9km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 17km NV de Targu Jiu, 65km NE de Drobeta-Turnu Severin, 70km S de Hunedoara, 84km S de Deva, 97km E de Reșița, 99km V de Râmnicu Vâlcea”, se arată în comunicatul INCDFP.
Și pe 5 septembrie un alt cutremur ce a fost măsurat la magnitudinea de doar 2,1, s-a produs aproape în același loc, iar epicentrul a fost la 19 kilometri de Târgu-Jiu.
„În ziua de 05 Septembrie 2024 la ora 03:49:18 (ora locală a României) s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.1, la adâncimea de 12.9km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 19km NV de Târgu Jiu, 64km NE de Drobeta-Turnu Severin, 69km S de Hunedoara, 83km S de Deva, 93km E de Reșița”, se arată pe site-ul INCDFP.
Unul dintre cele mai mari și importante seisme care au avut loc în acest an s-a înregistrat pe data de 11 august, în judeţul Arad, cu magnitudinea 4,7 grade pe scara Richter.