Cutremur puternic în Indonezia. Seismul cu magnitudinea 6.6 a lovit Insula Java

Adrian Baciu   
în HotNews
07/07/2020, 11:39
Cutremur puternic în Indonezia. Seismul cu magnitudinea 6.6 a lovit Insula Java
Cutremur puternic în Indonezia. Seismul cu magnitudinea 6.6 a lovit Insula Java. Sursa foto: pbs.org

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a fost raportat marți dimineață în largul Insulei Java din Indonezia, a anunțat observatorul american USGS.

Puternicul seism s-a produs la o adâncime de peste 500 de kilometri, a anunțat USGS, adăugând că există ”o probabilitate scăzută de victime și daune materiale”.

Cutremurul, care s-a produs la ora României 1.54, a avut loc la aproximativ 100 de kilometri în largul oraşului Batang.

Indonezia, lovită de un cutremur puternic cu magnitudinea 6.6

Seismul de 6.6 pe Richter de noaptea trecută s-a produs la o adâncime de 528 de kilometri, a precizat USGS, indicând că sunt șanse minime să fie înregistrate victime omenești sau pagube, scrie The Jakarta Post.

Arhipelagul indonezian, locul producerii acestui cutremur, se află pe Cercul de foc al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică.

În urmă cu doi ani, un cutremur cu magnitudinea 7,5 urmat de tsunami pe Insula Sulawesi a devastat regiunea Palu şi a făcut peste 4.300 de morți şi dispăruți.

În 2004, cel mai devastator cutremur din zonă

Cel mai devastator seism din zonă, de magnitudinea 9,1, a avut loc în largul coastelor Sumatrei, în 2004, antrenând un tsunami care a ucis 220.000 de oameni în regiune, inclsuiv aproximativ 170.000 de indonezieni.

Și în 2016, un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,9 a lovit coasta sud-vestica a Indoneziei.

Seismul a avut loc la 10 kilometri adâncime, în sud-vestul insulei Sumatra, iar epicentrul s-a aflat la 808 kilometri de Padang.

Închide ×