News

Cutremure în România, în noaptea de miercuri spre joi. Ce magnitudine au avut

Două cutremure cu magnitudinea de 3.4 și 3.2 au avut loc în noaptea de miercuri spre joi, 30 iunie. Seismele s-au produs la 59 kilometri de Brașov, însă nu au fost resimțite puternic la suprafață.
30.06.2022 | 08:31
Cutremure in Romania in noaptea de miercuri spre joi Ce magnitudine au avut
Cutremur în România, în 30 iunie 2022
ADVERTISEMENT

Primul cutremur, cu magnitudinea de 3.4, s-a produs la ora 4:52, în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 131 kilometri.

Cutremur în România în 30 iunie 2022

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe, conform Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului: 59 km E de Brașov, 62 km NE de Ploiești, 116 km N de București, 130 km S de Bacău, 131 km V de Brăila, 133 km NE de Pitești, 134 km V de Galați, 173 km E de Sibiu, 181 km N de Ruse, 213 km SV de Iași.

ADVERTISEMENT

De asemenea, după o oră, la 6:09, un cutremur cu magnitudinea de 3.2 s-a produs în aceeași zonă seismică, cu adâncimea de 124 km.

Cutremurul s-a produs aproape de următoarele orașe: 59 km E de Brașov, 64 km N de Ploiești, 118 km N de București, 128 km S de Bacău, 131 km V de Brăila, 134 km V de Galați, 135 km NE de Pitești, 173 km E de Sibiu, 183 km N de Ruse, 210 km SV de Iași.

ADVERTISEMENT

Cel mai puternic cutremur din 2022 în România s-a produs în luna ianuarie și a avut magnitudinea 4.4. În 2020, un cutremur de 5.2 a fost resimțit inclusiv în București și Republica Moldova, aproape de Ucraina.

Cel mai puternic cutremur din secolul XXI din România s-a produs în 27 octombrie 2004 și a avut o magnitudine de 6. Exceptând cutremurul din 1977, când 1.578 de persoane au murit și 11.300 au fost rănite, istoria recentă a României a mai înregistrat două astfel de cutremure, care au provocat pagube și victime umane.

ADVERTISEMENT

În 30 august 1986, un cutremur de 7.1 a lăsat în urmă 150 de morți și 500 de răniți, în timp ce un cutremur cu o magnitudine de 7 produs în 30 mai 1990 a cauzat moartea a 13 persoane și rănirea a 360 de oameni.

Profesorul Gheorghe Mărmureanu, probabil cel mai cunoscut seismolog din România, a încercat să prezică când țara noastră se va mai lovi de un cutremur puternic, precum cel din 1977.

ADVERTISEMENT

În această lună, Mărmureanu anunța că un astfel de cutremur nu va avea loc mai devreme de 2040. Mai mult, Mărmureanu crede că vor mai dura 100 de ani până la un astfel de eveniment nefericit.

”Când spun că nu poate fi mai devreme un cutremur de 2040, mă refer că va fi de peste 7, 7.2-7.4. Aşa discutăm”, a declarat Mărmureanu, conform Antena 3. Profesorul a menționat că un astfel de cutremur e o anomalie, la fel cum a fost și cel din 1977.

ADVERTISEMENT