News

CV-urile noilor parlamentari PNL. Schimbări spectaculoase de profesie: cum a ajuns deputat un jandarm scandalagiu

13.04.2021 | 10:41
CVurile noilor parlamentari PNL Schimbari spectaculoase de profesie cum a ajuns deputat un jandarm scandalagiu
Dumitru Flucuș, Dumitru Mărculescu, Ludovic Orban, Costel Barbu și Florian Dumitru (de la stânga la dreapta)
ADVERTISEMENT

Biografiile noilor parlamentari PNL arată în  multe cazuri un traseu profesional sinuos, unii dintre ei începându-și cariera ca simpli muncitori, pentru ca apoi să-și completeze studiile cu o diplomă de licență.

Ca și în cazul celorlalte partide reprezentate în Parlament, nu lipsesc cazurile în care studiile superioare au fost făcute la „particulare”, de obicei la universități obscure care au proliferat în ultimii 30 de ani.

ADVERTISEMENT

PNL este partidul care are cea mai mare proporție de parlamentari care nu și-au făcut publice biografiile pe site-urile Camerei Deputaților și Senatului, astfel că surprize legate de ceea ce au făcut parlamentarii liberali înainte de a fi aleși mai pot apărea.

Jandarmul scandalagiu ajuns deputat

În cazul lui Costel Barbu, cunoscut și sub porecla Bitanu, mai interesant este ce nu spune în CV-ul de pe site-ul Camerei. După terminarea liceului a obținut calificarea de tehnician agronom, ocupându-se de „cultivarea plantelor nepermanente”, după cum chiar el scrie. Ulterior, a devenit jandarm pentru ca în 2008 să devină primar în Suhaia, jud. Teleorman.

ADVERTISEMENT

La 31 de ani a terminat studii superioare de studii și informatică de gestiune, dându-și licența la Universitatea de Vest din Timișoara. Cel puțin așa scrie în CV. În realitate, Barbu a făcut Universitatea „Alexandru Ioan Ghica” din Alexandria. Această unitate de învățământ, împreună cu o altă univeristate din oraș, Europa Ecor, au produs 15.000 de diplome de care au beneficiat potentați locali, inclusiv fosta soție a lui Liviu Dragnea, Bombonica.

Farsei i s-a pus capăt de către procurori care au închis cele două universități din cauza ușurinței cu care acorda diplomele. În scandalul de acum 12 ani a fost atrasă și Universitatea de Vest, în condițiile în care „studenții” de la Alexandria  veneau la Timișoara să-și dea examenul de licență.

ADVERTISEMENT

Scandalul nu l-a împiedicat pe Barbu să-și continue studiile, el punând mâna și pe un titlu de master de la Universitatea Bioterra, în „Securitate comunitară și terorism”. Probabil cunoștințele privind terorismul i-au fost de folos când s-a pus în fruntea unui fel de răscoale țărănești în Suhaia, unde era primar. Un om de afaceri concesionase un iaz în părțile locului, iar primarul i-a întărâtat pe localnicii nemulțumiți că nu mai pot pescui după poofta inimii să ia cu asalt cu tractoare și un buldozer locuința omului de afaceri. Pentru vandalizarea locuinței acestuia, Bitanu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în urma acuzațiilor de ultraj și tulburarea liniștii publice.

În CV-ul său scrie că și-a încetat mandatul de primar în 2015, cu un an înaintea alegerilor locale. Motivul nu este trecut în biografie, anume o decizie de incompatibilitate din partea Agenției Naționale de Integritate. Între timp, Bitanu și-a mai trecut în palmares un scandal la un meci de fotbal dintre două  echipe sătești, în care a amenințat cu bătaia arbitrii și observatorul meciului.

ADVERTISEMENT

În mod inexplicabil, odată ce a devenit prim-ministru, Ludovic Orban l-a promovat pe Barbu drept secretar general adjunct al Guvernului. Însă Barbu și-a trecut în CV funcția de secretar general plin, deși era doar secundul acestuia.

Schimbări spectaculoase de profesie

Florian Dumitru a urmat calea inversă față de cea preferată de parlamentari. Dacă mulți dintre ei au făcut o facultate oarecare în tinerețe, pentru ca ajunși la „maturitate” să se îndrepte către facultăți mai la modă, precum dreptul sau studiile de economie, Dumitru a făcut dreptul imediat după absolvirea liceului  pentru ca apoi să facă un  master de „Calitate și performanță în producerea vinurilor”.  De altfel, el a fost în 2014-2019  director executiv la Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă – ONIV, de unde a plecat pentru a ocupa un post de secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Nici Dumitru Flucuș nu a fost tentat de diplomă în drept. După absolvirea liceului a profesat ca lăcătuș mecanic, timp în care urmat și-a făcut și studiile de mecanică fină la Brașov. La 40 de ani a început studii de inginerie economică la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu urmate de un master în managementul proiectelor europene în perioada în care era primar al unei comune din județul Brașov.

Dumitru Mărculescu și-a început cariera profesională ca electrician la hidrocentrala de la Porțile de Fier, însă după șase ani de muncă fizică a decis că este timpul să se reorienteze profesional astfel că în 1992 a început studii de drept la Universitatea București. După absolvire însă, a rămas tot angajat la Hidroelectrica, însă în calitate de consilier juridic al companiei. Și Sorin Năcuță a fost electrician timp de două ani după absolvirea liceului, până când a reușit să intre la Facultatea de Electrotehnică Energetică ce i-a adus titlul de inginer

Gheorghe Miuțescu a fost tentat o vreme de o carieră ca ofițer, însă după patru ani de militărie la Liceul de Marină din Constanța, a decis să urmeze cursurile Politehnicii, devenind inginer.

Christine Thellman a avut o traiectorie neașteptată după absolvirea Facultățiii de Știinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, cu licența obținută în Studii de Securitate. Imediat după ce a terminat facultatea s-a angajat la Romgaz ca specialist în domeniul calității, post în care a stat șapte ani pentru ca mai apoi să devină viceprimar la Mediaș.

Marcel Vela a învățat degeaba să sudeze

Cu onestitate, senatorul Daniel Fenechiu și-a trecut în CV că și-a dat cu întârziere licența. Astfel studiile de drept le-a terminat în iulie 1995, dar licența a obținut-o în februarie 1996. Este singurul caz în care un parlamentar menționează că a avut niscaiva probleme în traseul universitar: fie o restanță, fie a căzut examenul de licență, fie nu a terminat la timp lucrarea de diplomă.

Din biografia Alinei Gorghiu, aflăm că a trecut prin toată țara, atât în interes profesional, cât și politic. Născută la Tecuci, a făcut liceul la Curtea de Argeș, iar facultatea la București, însă titlul de doctor în drept l-a obținut la Iași. Odată cu intrarea în politică a fost două mandate deputat de București, iar în următoarele două a fost senator de Timiș.

Fostul ministru de Interne Marcel Vela a făcut Institutul Politehnic din Timișoara în paralel cu slujba de agent de asigurări și apoi inspector constatator de daune la Adas. Ca subinginer în tehnologia sudării nu a profesat niciodată, intrând în administrația publică. La 30 de ani a început Dreptul la Universitatea Europeană „Iosif Constantin Drăgan” din Lugoj. Pe baza acestei diplome a avut chiar o efemeră carieră universitară, ca lector asociat la Universitatea Hyperion din București, în 2006-2008.

Trufie de partid aflat la putere

Parlamentarii nou aleși la alegerile de anul trecut cu greu s-au lăsat înduplecați să-și facă publice biografiile pe site-urile celor două Camere, iar unii dintre ei nici măcar acum nu au făcut-o, la patru luni de când au fost aleși. De departe, situația cea mai gravă este la PNL, chiar și după ce situația a fost discutată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

Pe lângă deputații PNL realeși la scrutinul din decembrie 2020, au obținut mandate 48 de persoane nou alese. Dintre aceștia, 29 nu și-au publicat nici acum CV-ul pe site, adică mai bine de jumătate. La Senat, situația se prezintă la fel: dintre cei 41 de senatori pe care PNL îi are în actuala legislatură, 29 nu și-au publicat biografiile.

ADVERTISEMENT