Numărul copiilor care cad victime cyberbullying-ului este tot mai mare, iar efectele psihologice resimțite sunt din ce în ce mai grave. Multora le este foarte greu să iasă din cercul vicios al internetului. Dependența și influența rețelelor sociale poate să lase, în timp, efecte greu reversibile.
Cyberbullying-ul este un tip de agresiune desfășurată în mediul online. Acest fenomen se caracterizează prin intenție, repetiție și producerea unei temeri profunde. Instrumentele folosite sunt, printre altele, rețelele sociale, mesajele text, apelurile video etc. Acestea au rolul de a induce frică, de a intimida și umili victima, având ca efect un impact emoțional semnificativ.
Se știe că perioada preadolescenței și adolescenței este riscantă din toate punctele de vedere. Inteligența emoțională a copiilor nu este aproape deloc dezvoltată, astfel că aceștia se pot lăsa manipulați mult mai ușor. Specialiștii explică în ce fel acționează infractorii și cum reacționează cei mici la astfel de practici.
„Manipulatorul creează o relație de dependență emoțională prin mesajele și atenția exagerată pe care i-o oferă minorului. Vorbim de manipulare atunci când minorul nu se mai întoarce cu aceeași atenție, nu mai oferă aceeași prezență manipulatorului. Atunci acesta începe cu o formă de șantaj, și anume dacă nu faci ce vreau eu, nu mai vorbesc cu tine. Avem cyberbullying-ul, unde există insulte, amenințări, jigniri repetate. În momentul în care se întâmplă această formă de hărțuire, de cele mai multe ori tendința este de excludere a acelei persoane din grupurile online.
Vorbim și de grooming, adică prădătorii sexuali online. Aici vorbim de persoanele rău intenționate. Câștigă încrederea copilului prin mesaje prietenoase, complimente și chiar cadouri virtuale pentru a-l manipula și a-i cere poze indecente. Sunt și alte forme de manipulări online. Denaturarea realității online, agresorul face victima să se îndoiască de propriile percepții prin tot felul de mesaje, dezvăluirea publică a informațiilor personale, amenințări și tot felul de șantajări”, explică Simona Jeles, psihoterapeut, pentru FANATIK.
Potrivit unei analize realizate de Salvați Copiii, 50% dintre cei mici recunosc că au fost victimele unor abuzuri pe internet, vorbind despre insulte și jigniri. Cifrele au crescut simțitor, având în vedere că în cadrul unei analize de anul trecut procentul era de 40%. Ceea ce este cu adevărat grav este că 10% dintre copii au fost victime ale grooming-ului. Pe termen lung, aceste interacțiuni pot avea urmări grave asupra psihicului copiilor.
„Efectele psihologice asupra copiilor sunt diverse. Pot fi modificări în planul școlar, social, somatic și modificări de natură psihologică. Dacă ne referim la aspectele psihologice, copilul poate trece prin stări depresive, anxioase, irascibilitate, furie. Poate să își modifice foarte mult comportamentul, să se izoleze, să devină mai tăcut. Probleme în plan somatic declanșate de cyberbullying. Apar stări de rău la nivelul corpului. Pot să apară dureri de stomac, greață, mai ales dimineața, când trebuie să meargă la școală, pierdere în greutate, modificări în apetit, fie mănâncă în exces, fie nu mai mănâncă, dureri de cap.
Ca părinte sau ca diriginte, observ că copilul are anumite modificări. În plan social, tinde să se retragă, nu vorbește cu nimeni despre ceea ce i se întâmplă. Ar fi de dorit să apeleze un profesor de încredere, la diriginte, la părinte, la consilierul școlii. Aceste modificări sunt vizibile dacă ai ochi să observi și ești atent la copil, la elevul din bancă. Ce ar trebui noi să le transmitem copiilor, să îi prevenim că astfel de evenimente pot să apară în viața lor și să învețe să ceară ajutor unei persoane de încredere”, afirmă Diana Ioaneș, psiholog.
Statisticile ne arată o realitate îngrijorătoare. Un procent semnificativ (50%) al copiilor incluși în analiză susțin că se așteaptă ca agresiunile verbale să se repete în perioada imediat următoare. Mai mult de jumătate, adică 6 din 10 copii, spun că sunt afectați de experiențele negative ale rețelelor sociale și ale internetului. O parte semnificativă (26%) a recunoscut și că au sesizat probleme cu somnul după incidente neplăcute în online și că au o reală problemă privind odihna din cauza anxietății. Mai mult, mulți chiar au avut gânduri negre privind propria viață și au manifestat o degradare a calității vieții.
Cyberbullying-ul este, de fapt, o urmare a bullying-ului din școli. De cele mai multe ori, agresorii sunt chiar colegii copilului care, din nevoia de validare, ajung să facă lucruri anormale. 82% dintre copii sunt martori ai unor astfel de agresiuni cu efecte grave. 27% chiar mărturisesc că au fost agresori, însă chiar și ei au resimțit efecte psihologice serioase ca urmare a faptelor lor.
„Vorbim de anxietate și depresie. Copiii abuzați online pot experimenta sentimente intense de tristețe, frică, neputință. Scăderea stimei de sine, comentariile negative, umilințele publice, duc la excluderea din grupuri. Pentru copii asta înseamnă o percepție despre sine foarte scăzută. Expunerea la abuzurile online poate crea tulburări de somn. Coșmaruri sau frica de a merge la culcare tocmai pentru a nu se gândi la toate acele forme de abuz. Scăderea performanței școlare, gânduri suicidale, întâlnite de cele mai multe ori pentru că le este frică să ceară ajutorul, diverse forme de maltratare asupra lor, copii care se taie, se ciupesc”, mai afirmă Simona Jeles.
Specialiștii sunt de părere că o mare contribuție la această vulnerabilitate o are accesul la dispozitive și la internet de la vârste fragede. Copiii care au învățat să folosească telefonul mobil înainte de a învăța să își scrie propriul nume sunt mult mai predispuși cyberbullying-ului și efectelor psihologice negative ale acestui fenomen.
„Copiii din ziua de azi nu mai au foarte multe activități sociale. Ei cresc cu telefonul în mână. Eu ca psiholog văd copil de un an de zile cu telefonul în mână. Sau într-un mijloc de transport, în tren, copilul stă 3 – 4 ore cu telefonul în mână. Pentru ei telefonul este prelungirea propriului corp. Acei copii care de la 2 – 3 ani stau cu telefonul în mână, la 6 – 7 ani vor fi pacienți în cabinetele psihologice pentru forme de autism dobândit. Nevoia de apartenență e firească, mai ales în adolescență. Preadolescența și adolescența sunt etapele de vârstă în care nevoia de grup, validarea, este cel mai important aspect al vieții lor. Și atunci, ca să fii acceptat, ajungi să faci lucruri pe care poate dacă ai fi singur nu le-ai face.
Din faptul că ei cresc cu telefonul de mici, o mare parte din viața lor nu se mai desfășoară în plan real, ci în plan virtual. Acolo nu sesizează toate pericolele, nu își dau seama că sunt o categorie vulnerabilă. Ei nu mai au prieteniile în plan social, decât în primii ani, când părinții se implică foarte mult. Pe măsură ce cresc, părinții poate nu mai sunt atât de implicați în a-i duce în parc, în a le crea prieteni, le mai lasă și lor libertatea de a-și face prieteni, dar nu toți copiii au abilitățile necesare. E o vârstă la care neîncrederea în tine e destul de mare. Corpul ți se transformă, mai ales la pubertate. A sta acasă, cu telefonul în mână, este foarte securizant. A ieși în lume, a te expune, a încerca să creezi relații, e puțin mai dificil”, mai declară, pentru FANATIK, Diana Ioaneș.
Consilierii școlari și specialiștii din domeniul sănătății mintale recomandă ca părinții și profesorii să fie mai atenți la felul în care se schimbă comportamentul copiilor. Măsuri eficiente pentru prevenirea acestor agresiuni pot fi luate cu ușurință de adulți. De departe, însă, cel mai important rol în prevenirea și tratarea acestor efecte negative ale cyberbullying-ului îl au părinții. Aceștia ar trebui să identifice modificările de comportament și să ceară sau să ofere ajutor. Susținerea părinților este esențială în cazul unui copil abuzat în orice fel.
„Ar fi necesar, chiar obligatoriu, să existe programe de informare în școli la care să participe părinții, copiii și profesorii. Preluarea atitudini atunci când în școli se aude de astfel de cazuri. Acasă, părinții ar trebui să comunice deschis cu copiii lor și să le ofere sprijin emoțional. Să vorbească despre experiențele online, fără să simtă teamă, să nu se simtă pedepsiți sau rușinați că vorbesc cu părinții lor. Să avem o formă de educație digitală și conștientizare.
Să îi învățăm despre pericole, fie acasă, fie la școală, să îi învățăm cum să le recunoască și cum să recunoască conținutul indecent al persoanelor ce vin către ei cu forme de abuz, setarea unor reguli foarte stricte pentru cât și cum să folosească internetul. Părintele este primul care ar trebui să stabilească unde, cum și cu cine stă copilul pe device-uri. Controlul parental să se instaleze pe telefonul copilului pentru a urmări platformele pe care acesta le urmărește. Reacția rapidă, să întrebe copilul ce s-a întâmplat, tocmai pentru că a sesizat schimbări în comportamentul lui”, conchide Simona Jeles.