Sport

Dă Dan Șucu lovitura la Genoa cu atacantul de la AS Roma? Ce spune De Rossi

Genoa analizează un posibil transfer al lui Artem Dovbyk de la AS Roma. Ce spune antrenorul echipei patronate de Dan Șucu. „Cu directorul sportiv vorbesc despre mercato”.
03.01.2026 | 00:00
Da Dan Sucu lovitura la Genoa cu atacantul de la AS Roma Ce spune De Rossi
Dan Șucu are planuri mari în perioada de mercato din iarnă
ADVERTISEMENT

Odată cu deschiderea oficială a ferestrei de mercato din ianuarie, Genoa intră într-o perioadă extrem de importantă, iar numele lui Artem Dovbyk a început să fie tot mai des asociat cu formația patronată de Dan Șucu. Atacantul legitimat la AS Roma este văzut drept o posibilă soluție pentru ofensiva „grifonilor”.

Aduce Dan Șucu atacant de la AS Roma la Genoa!?

Contextul este cu atât mai interesant cu cât banca tehnică a „grifonilor” este ocupată de Daniele De Rossi, antrenor care îl cunoaște foarte bine pe Dovbyk din perioada petrecută împreună la Roma. Astfel, eventualele negocieri ar putea decurge ceva mai facil.

ADVERTISEMENT

Genoa traversează o fază de reconstrucție atentă, cu accent pe echilibrul financiar. Dovbyk este un nume sonor în fotbalul italian, însă prețul său nu este extrem de ridicat, iar varianta unui transfer nu este exclusă. Nu ar fi o surpriză ca atacantul ucrainean să îmbrace tricoul „grifonilor” pe finalul sezonului.

Ce spune antrenorul celor de la Genoa despre posibilele transferuri din această iarnă

Antrenorul celor de la Genoa, Daniele De Rossi, a vorbit despre strategia de transferuri din această iarnă. Tehnicianul, care a pregătit-o și pe AS Roma, nu a oferit foarte multe detalii legate de o eventuală venire a lui Dovbyk.

ADVERTISEMENT

„Cred că avem un lot solid, însă mereu există lucruri de îmbunătățit. Văd că se schimbă jucători la Inter, la Juventus sau la Napoli, deci este firesc ca toată lumea să treacă prin astfel de procese. Este o datorie față de antrenor, dar și față de club ca fiecare jucător să dea 100%, chiar și pentru un minut.

ADVERTISEMENT

Voi sunteți cei care urmăriți zvonurile, nu eu. Apar nume peste nume, uneori legate de prietenii, alteori reale, dar de multe ori pur fanteziste. Cu directorul sportiv vorbesc despre mercato cam 10% din timpul pe care îl petrec la birou. Restul îl dedic pregătirii meciurilor”, a declarat antrenorul celor de la Genoa.