Interviu-colecţie cu simbolul dinamovist DECEDAT astăzi

În 2008, FANATIK a publicat un interviu eveniment cu cel care vineri, 8 noiembrie 2013, avea să se prăpădească…

––––––––-

Lică Nunweiller a trecut în ultima perioadă prin clipe foarte grele. Fostul fotbalist dinamovist a fost la un pas de moarte din cauza unei bacterii. El a fost internat în spital şi a ajuns să cîntărească doar 45 de kilograme!

El a acordat un interviu-eveniment pentru FANATIK.

Lică Nunweiller este cel de la care a pornit titulatura de „cîine roşu”, atît de dragă astăzi fanilor şi conducătorilor dinamovişti. FANATIK vă prezintă un interviu extrem de interesant despre bucuriile, pericolele, neîmplinirile şi neajunsurile unui om dedicat întrutotul culorilor alb-roşu.

N-a fost dificil să dăm de fundaşul de fier al lui Dinamo din anii ’60. Într-o casă îngrijită, situată pe o străduţă din zona Dorobanţi, am descoperit un domn la fel de plin de viaţă ca atunci cînd muşca din adversari.

Ce face adevăratul „cîine roşu”?
– (zîmbeşte amar) E puţină lume care ştie sau care nu a uitat acest lucru. Uneori, şi eu am impresia că încep să uit. Fizic, nu mă simt prea bine. M-am lovit acum vreo trei săptămîni, în curte, mai rău decît în toată cariera. Era polei şi am alunecat. Abia mă mişc acum. Am făcut comoţie pe teren, dar nu mi s-a părut atît de greu… Probabil că e şi vîrsta de vină…

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

„Nu am fost omul banului”

De unde provine celebra poreclă?
– E foarte simplu. Eram la Dinamo şi un coechipier de-al meu şi de-al fratelui meu Nelu, Panait îl chema, spunea că nu îi e frică de nimeni pentru că îi are în spate pe cîinii Nunweiller. Pentru că eu aveam părul roşcat, au început toţi să îmi spună cîinele roşu şi aşa a rămas în timp. Prin tinereţe mi se mai spunea şi jidanul de la culoarea părului.

Acum este o emblemă pentru Dinamo…
– Am văzut acest lucru. Pe mine nu m-a „deranjat” nimeni cu nimic în acest sens, nici măcar cu o întrebare. M-am gîndit să îi dau în judecată pentru că folosesc denumirea, dar nu pot, pentru că nu mă lasă sufletul. Dacă îi dau, trebuie să îmi plătească nişte daune, iar eu nu vreau să fac rău clubului pe care l-am iubit atîta vreme.

Financiar v-ar ajuta…
– Aşa este, dar nu am fost niciodată un om al banului, am avut alte principii. Am muncit 31 de ani pentru Dinamo. Din păcate, acum am necazuri mari cu pensia. Am ieşit cu gradul de colonel, dar unii, care sînt plutonieri, iau dublu faţă de cît iau eu, pentru că nu mi s-a calculat nu-ştiu-ce vechime. Regret acum că am refuzat, cu mulţi ani în urmă, să mă facă şeful secţiei de fotbal. I-am zis atunci unui colonel: „Tovarăşe, eu mor dacă stau la birou. Viaţa mea e pe gazon”. Poate acum ar fi fost altfel.

„Slăbeam patru kilograme la un meci”

Cum vi se pare fotbalul actual?
– Diferit, total diferit. Acum miza este una pur financiară. Pe vremuri eram adversari, nu rivali, pe teren şi prieteni, în afara lui. Eu de exemplu şi acum am rămas amic bun cu Emeric Ienei. Deseori ne opream în timpul meciurilor şi ne uitam în tribune: vedeam oameni pe care îi cunoşteam şi ne era ruşine să ne scuipăm sau să ne lovim. Nu exista ură între jucători.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

Deci meciurile erau mai puţin aprige…
– De unde domne’?! Slăbeam după fiecare cam 4 kilograme. Ajungeam acasă şi cădeam lat. Mă refăceam cu sucuri naturale, pe care mi le pregătea soţia.

Primele de joc erau pe măsura efortului?
– 100 de lei. Atît luam. 50 duceam acasă, la familie, 25 dădeam la magazioner şi 25 la maseur. Aşa făceau toţi jucătorii. Aveam un respect enorm pentru cel de lîngă noi.

Si tentaţiile erau mai puţine…
– Nu e adevărat. Si atunci erau cîrciumi şi multe altele. Eu nu pierdeam timpul prin baruri. Mai beam o bere, dar acasă, cu soţia. Printre noi erau şi unii care mai „serveau”, dar măsurat.

Daţi afară de pe stadion!

Cînd aţi văzut-o ultima dată pe Dinamo pe viu?
– Demult, acum vreo 5-6 ani. Am fost cu fratele meu Nelu la un derby Dinamo – Steaua, în {tefan cel Mare. Ne-am dus şi noi la tribuna oficială, pentru că aveam o vîrstă şi nu mai puteam sta la peluză. A venit la un moment dat unul dintre şefii de acolo şi ne-a dat afară. Nu ne-a spus-o direct, dar le-a zis celor de la pază: „Ce caută ăştia aici, pe locurile noastre?!”. De atunci, am refuzat să mai merg la vreo partidă! Doar Nicolae Badea a fost un domn şi, deşi nu a intervenit în acel moment, ne-a trimis cîte un ceas cu emblema cîinilor roşii imediat după partidă. Acesta e singura atenţie din partea clubului!

„Am făcut blat, din dragoste de Dinamo”

Aţi participat la blaturi?
– Toată lumea ştie că eu şi fraţii mei am fost tot timpul corecţi. Mă jur că în viaţa mea (îşi face semnul crucii) am făcut o singură dată un aranjament, din dragoste pentru Dinamo.

Cum aşa?
– Eram la Dinamo Bacău şi jucam la Bucureşti, contra fostei mele echipe. Unul dintre jucătorii bucureşteni de atunci mi-a zis: „Nea Lică, ne ajutaţi bre’ şi pe noi?”. I-am spus: „Mi-e ruşine, nu pot să fac asta. Îi întreb pe ceilalţi băieţi şi, dacă ei vor, vă ajutăm”. Unii au vrut, alţii nu prea. Pe teren, scorul era 0-0 şi se apropia finalul. La un corner, portarul nostru a vrut să sară să prindă mingea, dar eu l-am tras de tricou şi Dinamo Bucureşti a marcat.

„Hagi nu a fost cel mai bun!”

Aţi fost coleg cu fraţii dumneavoastră. Le-aţi fost şi adversar?
– Da (rîde cu poftă)… Mi-aduc aminte că am jucat o dată împotriva lui Radu. Eu eram la Dinamo Bacău, el la Dinamo Bucureşti. A scăpat pe partea dreaptă, iar eu am plecat din centru şi m-am dus direct spre el. A lăsat mingea şi a luat-o la fugă pe pista de atletism. „Am crezut că vrei să mă omori cînd te-am văzut venind aşa”, mi-a zis după meci. Era un fotbalist formidabil, mai bun ca Hagi.

Nu e o părere subiectivă?
Nu, e cît se poate de obiectivă. Cei care au trăit în acele timpuri, ştiu despre ce vorbesc. Gică Hagi nu a fost cel mai bun din istoria României. A fost foarte bun, dar înaintea lui au fost un Nicolae Dobrin sau un Radu Nunweiller. Hagi nu dădea cu capul, nu lovea mingea cu piciorul drept. Nu era la nivelul celor doi, care erau compleţi.

Familia, averea cea mai de preţ

Aţi jucat în străinătate înainte de 1989. V-aţi gîndit să rămîneţi acolo?
– Niciodată. Am evoluat pentru Beşiktaş, dar după un an nu am mai putut sta departe de familie. Nevasta mea făcea naveta, îi era imposibil să aibă grijă şi de copii. Le-am cerut turcilor să mă lase să plec, semnînd o hîrtie că decizia îmi aparţine în totalitate.

Sînteţi mîndru de familia dumneavoastră.
– E normal. Mihaela, una dintre fiice, este prezentatoare la OTV, iar ceilalţi doi copii sînt minunaţi şi ei. Despre soţie, ce să mai zic? Ea a fost „motorul” meu de-a lungul vieţii. Îi iubesc din tot sufletul.

Aţi fost şi un antrenor de succes…
– Nu m-am lăudat niciodată cu performanţele mele, deşi am cîştigat titluri şi cu seniorii şi cu juniorii, antrenînd nume celebre ca Lucescu sau Dinu. Victoriile nu m-au schimbat cu nimic. Pe mulţi dintre actualii tehnicieni din Liga I, care mi-au fost elevi, i-au schimbat însă. Niciunul nu a sunat să întrebe cum o mai duc. Asta e ceea ce doare cu adevărat.

Era să moară într-un accident aviatic.

„Plecasem să observ o echipă din Irlanda, deşi nu ştiam deloc engleza. Avionul a făcut escală la Londra şi acolo, pe aeroport, un român mi-a zis să nu plec cu legătura pe care trebuia să o iau, ci să mai aştept. Nici pînă în ziua de azi nu ştiu de ce exact. Am plecat mai tîrziu, iar a doua zi am aflat că avionul pe care trebuia să îl iau iniţial a picat”

Declaraţii: 

 „Nepotul meu, Andrei, e foarte talentat. Poate să ajungă fotbalist, dar nu aş vrea nici să neglijeze şcoala. Oricum, nu vreau să îl duc la Dinamo, ca să îi oftic”

 „Nu mi-a fost frică niciodată de Securitate. Ne filau mereu, dar ascultam Europa Liberă şi Vocea Americii fără probleme, cu ei pe garduri. Eram prea corecţi ca să ne poată face ceva. Toata lumea ştia că familia Nunweiller este corectă”

Carte de vizită: 

 Vasile (Lică) NUNWEILLER IV

Data Naşterii:  12.12.1938 (Piatra Neamţ)

Post: fundaş central şi mijlocaş
Debut Divizia A: 05.06.1960, Dinamo Bucureşti – Rapid Bucureşti 2-0
A jucat la: AS Pompierul Buc (1958-59), Dinamo Obor Buc (1959-60), Dinamo Buc (1960–69), Beşiktaş (1969-70), Dinamo (1969-70)

Total Divizia A:

206 jocuri / 5 goluri
A cucerit trei titluri şi o cupă cu Dinamo
Total echipa naţională: 5/ 0
Total cupe europene: 10/ 0