FCSB – Manchester United a fost meciul de joi seară de pe Arena Națională în care oaspeții au plecat cu toate cele 3 puncte (0-2 scor final). Sabin Ilie a surprins pe toată lumea cu declarația făcută în legătură cu Daniel Bîrligea, vârful bucureștenilor.
După 45 de minute în care echipele au fost egale, FCSB forțând mai mult, meciul a căpătat o altă față din repriza secundă. „Diavolii” au marcat de două ori în doar 8 minute și au rezolvat soarta partidei.
Sabin Ilie a reacționat în direct la FANATIK SUPERLIGA. Fostul mare jucător român a lansat o declarație surprinzătoare la adresa lui Daniel Bîrligea, cel care a fost aproape de un eurogol.
„Dacă pe Bîrligea îl puneai aseară în echipa lui Manchester United vreo 3-4 le dădea, 100%! Nu îți trebuie vârf nea Gigi, Steaua a fost construită să atace.
Nu trebuie neapărat atacant. Nu l-a ajutat nimeni. Și cu capul, acolo a la corner a fost aproape de gol cu lovitura de cap!”, a spus Sabin Ilie la FANATIK SUPERLIGA.
În discuție a intervenit imediat și Andrei Vochin, celălalt invitat din studio. Consilierul lui Răzvan Burleanu la FRF a subliniat faptul că tânărul atacant nu a fost sprijinit suficient de colegii săi nici cu United, dar nici în restul partidelor din această campanie europeană.,
„Nici la Salonic nu l-a ajutat nimeni, cât au jucat 11 vs 11. E greu de înțeles când valoarea individuală a jucătorilor este mai mică decât a adversarului.
Mourinho a jucat o finală de Champions League cu o echipă plină de vedete, iar Samuel Eto’o a ajuns să joace extremă. FCSB aseară avea șansă reală ca la meci egal să meargă în optimi! În afară de RFS, ai atacat pe cineva în campania asta?
Când adversarul a fost inferior, te-ai dus și le-ai dat 4. Când adversarul a fost superior valoric, așa s-au obținut punctele cu PAOK, Olympiacos, Midtjylland… trebuie să fim realiști când analizăm!”, a completat și Andrei Vochin la FANATIK SUPERLIGA.
Daniel Bîrligea are 24 de ani și este cotat în acest moment la suma de 3,8 milioane de euro. În 22 de meciuri pentru FCSB până acum, tânărul vârf a marcat de 11 ori.