MARICA la TOTTENHAM! Cheia e la Adebayor!

În ultimele zile, Marica a fost curtat insistent de Steaua pentru un transfer, însă atacantul a declinat inclusiv ultima ofertă a lui Gigi Becali de 3 milioane de euro pentru următorii 3 ani!...
31.08.2013 | 21:13
MARICA la TOTTENHAM Cheia e la Adebayor
ADVERTISEMENT

În ultimele zile, Marica a fost curtat insistent de Steaua pentru un transfer, însă atacantul a declinat inclusiv ultima ofertă a lui Gigi Becali de 3 milioane de euro pentru următorii 3 ani! FANATIK a aflat motivul real pentru care atacantul român nu a luat în calcul o revenire în România, care i-ar fi asigurat un salariu record pentru Liga I şi postul de titular indiscutabil! Impresarul Giovanni Becali i-a promis lui Marica, că îl va ajuta să ajungă în Premier League, la un club de top, iar FANATIK a aflat că echipa este nimeni alta decît noua formaţie a lui Vlad Chiricheş, Tottenham Hotspur! “Marica mai are o singură ofertă la nivel înalt. Acea echipă mare trebuie întîi să scape de un jucător, şi dacă va reuşi asta, Marica va merge acolo. Daca nu, va trebui să aleagă din ceea ce are pe masă şi ceea ce i se potriveşte lui, a dezvăluit, sîmbătă, Ioan Becali la Dolce Sport.

Cheia tranzacţiei o reprezintă însă africanul Emmanuel Adebayor, atacant de care Tottenham încearcă, cu disperare, să scape, togolezul avînd un salariu uriaş, de 95.000 de lire net pe săptămînă, adică 5 milioane de lire pe an, în condiţiile în care acesta nu mai intră în vederile lui Andre Villas-Boas.

ADVERTISEMENT

Negocieri pe axa Giovanni – Baldini

Sursele FANATIK au dezvăluit că Giovanni Becali, prieten bun şi vechi cu directorul tehnic al lui Spurs, Franco Baldini, a discutat trecerea lui Marica la Tottenham chiar zilele trecute, cînd s-a parafat înţelegerea cu Chiricheş!  Baldini i-a promis lui Becali că îi va oferi un contract lui Marica, în baza bunelor relaţii dintre cei doi, însă numai dacă Adebayor va pleca! Cu toate acestea, africanul nu doreşte să plece aşa uşor de pe White Hart Lane, datorită salariului imens pe care îl are şi a contractului de încă doi ani cu Tottenham, refuzînd inclusiv oferte pe aceeaşi bani venite inclusiv din Qatar!

Relaţiile dintre Giovanni Becali şi Franco Baldini sînt extrem de bune, încă de pe vremea în care Baldini era directorul sportiv al lui AS Roma, iar prin intermediul său a ajuns, în 2003, Cristian Chivu, pentru 18 milioane de euro, de la Ajax în capitala Italiei!

ADVERTISEMENT

 

A încercat pista Chelsea cu bunul prieten Mourinho!

Giovanni Becali a dezvăluit la Dolcesport că a purtat discuţii pentru Marica cu un alt bun prieten al său, Jose Mourinho: “Dacă Chelsea nu-l aducea pe Eto’o, următorul pe listă ar fi fost Marica“. Practic, în acelaşi mod, al relaţiilor închegate şi întreţinute de-a lungul anilor, impresarul a încercat să îi găsească un contract foarte bun lui Marica, la un club de mare anvergură. Giovanni a discutat cu Mou despre Marica, însă febleţea antrenorului portughez încă de pe vremea în care antrena pe Inter, Eto’o, i-a luat “faţa” românului!

Tags: