Oficialul de la FCSB a analizat șansele pe care România le are în barajul de calificare la Cupa Mondială cu Turcia, duel ce urmează să aibă loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul celor de la Beșiktaș. Mihai Stoica spune că strategia pe care tricolorii trebuie să o abordeze este una ce se bazează pe calitățile fotbaliștilor din ofensivă, Dennis Man și Valentin Mihăilă.
Mihai Stoica a remarcat valoarea uriașă pe care o au jucătorii naționalei Turciei, care evoluează la cel mai înalt nivel, iar oficialul de FCSB speră că atmosfera și presiunea calificării se va răsfrânge asupra fotbaliștilor conduși de Vincenzo Montella și astfel tricolorii vor putea să profite și să obțină biletele pentru finala de baraj.
„Cred că avem nevoie de o minune acolo, pentru că Turcia e o forță la momentul ăsta. Joacă la niște echipe mari, sunt jucători importanți la echipele respective. Să profităm de mini scandalul care e la Fenerbahce, unde sunt 3 jucători de națională nemulțumiți că nu joacă. Mă sperie Kenan Yildiz, Arda Guler, iar Baris Yilmaz, care chiar dacă Liverpool a spulberat-o pe Galatasaray, a fost singurul care s-a ridicat la nivelul englezilor. Avem o singură șansă, ca presiunea asta teribilă să se întoarcă împotriva lor. Dacă noi reușim să convertim vacarmul ăla în energie pozitivă, atunci avem o șansă. Dacă dăm cu ele prin tribună de la început atunci e groasă. Dacă e să ne raportăm la meciuri asemănătoare, Italia – Macedonia de Nord, e clar că orice se poate. Diferența era enormă”, a spus Mihai Stoica la emisiunea MM la FANATIK.
Oficialul de la FCSB are încredere în fostul fotbalist al formației bucureștene, Dennis Man, cel care are evoluții apreciate în Olanda, la PSV, club la care s-a transferat în vară. Mihai Stoica e de părere că un alt sistem de joc ar fi benefic tricolorilor, dat fiind apetitul ofensiv pe care îl au cei doi fundași de bandă, Andrei Rațiu și Nicușor Bancu.
„Sunt convins că o să joace Răzvan Marin și Vlad Dragomir. Având în vedere că Rațiu și Bancu sunt jucători foarte buni pe ofensivă, cred că alt sistem ar fi trebuit pentru echipa națională. Nu sunt antrenor, e adevărat, eu aș fi văzut un sistem cu 3 fundași centrali. Nu cred că la Istanbul va ajunge să joace vreunul dintre Kevin Ciubotaru, Coubiș sau Marius Coman. Mai departe, cam ăștia sunt jucătorii. Să spui că acolo era Andrei Borza sau Opruț. Marius Coman are 29 de ani și toată cariera, cu excepția ultimelor sezoane, a jucat în Liga 2. Să spui că Paraschiv ar fi fost singurul român din play-off, număr 9. Trăim cu speranța că Man, care e unul dintre cei mai buni din Olanda, poate să facă ceva, Mihăilă, care e un jucător cu o viteză extraordinară, poate să facă ceva. Bîrligea, care în cupele europene, a avut meciuri bune”, a mai spus Mihai Stoica.
PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Mihai POPA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).