Daniel Pancu l-a înlocuit pe Andrea Mandorlini pe banca lui CFR Cluj, iar fostul selecționer al naționalei de tineret are un start perfect de mandat, cu două victorii importante, 1-0 cu Unirea Slobozia și 3-0 cu Rapid. Giovanni Becali e de părere că tehnicianul ar produce un miracol dacă ar reuși să îi califice pe „feroviari” în preliminariile cupelor europene.
Chiar și după cele două succese obținute sub comanda lui Daniel Pancu, CFR Cluj e în continuare pe locul 11, la 8 puncte distanță de play-off. Până la finalul anului, „feroviarii” au un program dificil, cu trei deplasări la echipe aflate momentan în top 6, FC Argeș, Universitatea Craiova și FC Botoșani, plus un duel pe teren propriu cu Csikszereda.
„M-aș bucura ca Pancu să bată la Pitești. E bine deocamdată, s-au mai dat niște salarii, Neluțu e bine acolo unde știm că e. E o liniște bună. A zis că joacă acum la Pitești și apoi cu Craiova. Mi-a zis ‘Pe mine mă interesează să-i bat pe Argeș, că vreau să ajung și eu la play-off. Craiova e dusă, sus, ce treabă mai am?’. E liniște, sper să ia 3 puncte și să ajungă la 9 puncte în mandatul lui”, a afirmat Giovanni Becali la emisiunea GIOVANNI SHOW, moderată de Horia Ivanovici.
Celebrul agent e de părere că o calificare a lui CFR Cluj în preliminariile cupelor europene ar fi comparabilă cu câștigarea titlului, ținând cont de locul pe care îl ocupa echipa în momentul în care Daniel Pancu a fost numit pe bancă. „Dacă îi duce în cupele europene, e un miracol, ca și cum ar lua titlul.
Și dacă ia Cupa, e un miracol. Un succes extraordinar ar fi să ducă echipa în play-off, dacă ajunge în cupele europene e un miracol”, a afirmat Giovanni Becali, în exclusivitate pentru FANATIK. Impresarul a vorbit în cadrul emisiunii și despre eșecul suferit de FCSB la Belgrad în Europa League.
Daniel Pancu nu se va putea baza în următoarea perioadă pe atacantul algerian Islam Slimani, deoarece acesta a fost convocat la naționala Algeriei pentru Cupa Arabiei, competiție organizată de FIFA, care va avea loc în perioada 1-18 decembrie, în Qatar. În cazul în care experimentatul atacant va fi inclus și în lotul pentru Cupa Africii, acesta va lipsi până în ianuarie.