Dumitru Dragomir a fost președintele Ligii Profesioniste de Fotbal în perioada 1996-2013, timp în care a văzut și auzit multe povești din lumea fotbalului românesc. Pe una dintre ele, cu Gigi Nețoiu și Dinel Staicu protagoniști, a relatat-o în direct la PROFEȚIILE LUI DON MITICĂ.
Gigi Nețoiu și Dinel Staicu au fost, pe rând, finanțatorii Universității Craiova, la începutul anilor 2000. Nețoiu a preluat 40% din acțiuni în 2000 și a părăsit clubul în 2002, mutând, practic, tot lotul de jucători la Dinamo, cu excepția lui Marius Sava, care a refuzat transferul.
Ulterior, între 2002 și 2005, destinele pe atunci singurei echipe Universitatea Craiova au fost preluate de Dinel Staicu. Un personaj destul de controversat, rămas în memoria publicului pentru afinitățile sale pentru perioada comunistă. El a creat, de altfel, și un muzeu al comunismului la Scornicești, localitatea în care s-a născut Nicolae Ceaușescu.
Întâmplarea a făcut ca Dinel Staicu să preia Universitatea Craiova chiar de la Gigi Nețoiu, iar tranzacția s-a lăsat cu sânge. La propriu. Iată ce a povestit Dumitru Dragomir: „De Nețoiu am două faze. Asta cu pistolul, cu Copos. Și cu Dinel (n.r. – Staicu). Mamă, când s-a ridicat, ăla parcă era de la măcelărie, era plin de sânge de sus până jos.
Îl spăla Valentin Alexandru în cadă. (n.r. – Așa tare l-a bătut?) Ăsta a fost securist, învățat să bată! Dacă intri pe mâna lui Nețoiu, te bate de nu mai ești om. Educat pentru așa ceva, securist! Te topea. Puteai să fii munte…
Parcă îl văd când a sărit masa. I-a zis ăla (n.r. – Dinel Staicu, fostul patron al Universității Craiova) că-i pune o grenadă în gură. ‘Ce pui, mă?’. Când a sărit ăsta (n.r. – Gigi Nețoiu) peste masă… Mamă, mamă, mamă! Ne-am repezit noi să-l ținem și era să ne bată și pe noi. Eu m-am repezit să-l țin pe el, dar puteai să îl ții pe Nețoiu acum 20 de ani? Nețoiu la 40 de ani era stâncă! Puteai să-l ții pe Nețoiu acum 25 de ani? Îți dădea un pumn, te omora. Pe onoarea mea dacă nu.
Am faze multe. Nu vrea fiu-meu să mă lase să dau drumul la cartea asta a mea, a doua. Mi-a zis ‘Tati, ce-ți mai trebuie ție?’. Pentru că am și faza cu Vadim, 65 de pagini numai cu întâmplări cu Vadim, care era una dintre cele mai strălucite minți ale acestei țări. Ce putea să facă, ce putea să zică, cum putea să îi țină pe toți în joc de gleznă… 40 de întâmplări cu el. Am vreo 3 legate de fotbal, dar nu e bine să mă apuc acum să vorbesc. Nu e bine să vorbesc de morți…”