“Dacă renunţ la bani, vor rîde şi mă vor lua de prost!”

Răzvan Scarlat   
în Carousel hot news
16/02/2014, 12:28
“Dacă renunţ la bani, vor rîde şi mă vor lua de prost!” GALERIE FOTO
George Copos suparat.

Viitorul Rapidului se va decide pe 28 martie. Tot la acea data se vor judeca şi contestaţiile depuse de Călin Albuţ, Ovidiu Burcă, Paul Codrea, Dănuţ Coman şi Marius Bilaşco, părţi care sînt nemulţumite cu privire la modul în care s-a votat planul de reorganizare al clubului. Şansele ca acesta să fie aprobat sînt, însă, destul de meci, mai ales că fotbaliştii mai sus amintiţi nu vor să renunţe sub nici o formă la salariile restante. Totuşi, aceştia sînt dispuşi la negocieri, iar Paul Codrea este unul dintre ei. De asemenea, fostul mijlocaş al Rapidului consideră că vinovaţi de situaţia actuală a clubului din Grant sînt George Copos, dar şi actualii proprietari, Nicolae Cristescu şi Adrian Zamfir.

“M-a sunat domnul Manea acum vreo trei săptămîni, dar nu a încercat să mă convingă să renunţ la datorie. Pentru că oricum nu o voi face. Mi-am angajat avocat, îl plătesc şi îmi vrea salariile. Nu înţeleg de ce nimeni dintre actualii conducători nu mă sună să găsim o soluţie. Eu sînt dipus la negocieri, să găsim o cale de mijloc. Scopul meu în viaţă nu este să falimentez Rapidul. Dacă va falimenta, Rapid o va face din cauza fostului conducător sau din cauza actualilor, nu din cauza lui Codrea. Ei au dus echipa în faliment”, a spus Codrea pentru FANATIK.RO.

Paul Codrea a mai precizat că a purtat nenumărate discuţii cu suporterii din Giuleşti, iar aceştia i-au înţeles situaţia. „Dacă renunţ la bani, lumea o să rîdă de mine şi or să mă ia de prost. Hai Paulică, renunţă, că intră clubul în faliment! Cum poate să mi se spună aşa ceva? Sincer, mă mir că ceilalţi jucători au renunţat la bani. Am vorbit şi cu suporterii, care mi-au dat dreptate. Merg mai departe, sper că-mi voi găsi dreptatea. Sper că nu voi ajunge să spun celebra vorbă că <>”, a încheiat Codrea.

2.FOTBAL:CONCORDIA CHIAJNA-RAPID BUCURESTI 0-0,LIGA 1 (27.10.2012)

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles