Reprezentativa României a câştigat cu 2-0 în faţa formației din Kosovo şi visul pentru turneul final continuă! A fost un adevărat thriller pe Arena Naţională, cu final fericit pentru ”tricolori”.
Într-un discurs furibund la cea mai nouă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Andrei Vochin a explicat că Edi Iordănescu ar fi un adevărat erou dacă ar reuși să califice naționala la Euro 2024.
”Dacă se califică, acest staff al naționalei este erou. Cu Edi (n.r. – Edi Iordănescu) în frunte”, a declarat consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, considerând că în acest moment fotbalul românesc este într-un declin total.
Punctul de vedere al lui Vochin a fost împărtășit și de Horia Ivanovici. Moderatorul FANATIK SUPERLIGA a dat ca exemplu faptul că naționala a făcut 4 puncte cu Finlanda în Liga Națiunilor, în timp ce Farul a fost eliminată de HJK Helsinki.
”Stăteam așa și mă gândeam că tot atacăm naționala, sunt tunuri, sunt alea. Pe alții i-am lăsat mai ușurel, așa. De bine, de rău, cu naționala asta prăpădită, șchioapă, pe care o înjurăm am făcut 4 puncte cu Finlanda în Liga Națiunilor, pe când campioana României la fotbal, la club…”, a spus Horia Ivanovici.
Moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA a adus aminte de faptul că nimeni din tabăra celor de Farul Constanța nu se aștepta ca echipa să nu treacă de HJK Helsinki și să ajungă în grupele Conference League.
”HJK Helsinki i-a zis du-te acasă lui Farul. Cu finlandezii la națională, așa cum suntem, am scos 4 puncte, Farul cu ditamai Hagi a ieșit jenant că ăsta e cuvântul. Suntem noi ok din respect pentru Hagi și pentru ce face acolo, dar eliminarea a fost uluitoare. Nu se aștepta nimeni, de la Hagi și Popescu până la ultimul suporter.
Câteodată dacă te apuci și faci analize ajungi și la niște concluzii surprinzătoare. La nivel de club ne scoate campioana Finlandei, la nivel de națională totuși îi batem și facem egal cu ei. Până la urmă nici naționala asta nu e chiar atât de rea, că uită-te la nivel de club, dezastru a fost anul ăsta”, a precizat Horia Ivanovici.
FANATIK SUPERLIGA poate fi urmărită în fiecare luni, marți și vineri, ora 10:30, LIVE, doar pe site-ul FANATIK.RO. Cele mai tari și savuroase momente ale emisiunii, alături de premiera fiecărei ediții, pot fi urmărite pe canalul de Youtube FANATIK și pagina de facebook Horia Ivanovici.