News

Dacia a majorat producția la 400.000 de mașini pe an la Mioveni! Care sunt noile modele pregătite

22.06.2019 | 17:33
Dacia a majorat productia la 400000 de masini pe an la Mioveni Care sunt noile modele pregatite

Afacerea Dacia de la Mioveni crește precum cozonacii din reclamele la făină! Compania a anunțat majorarea producției la 400.000 de mașini pe an în fabrica din județul Argeș, unde se vor pregăti modele noi. Vestea a fost dată de conducerea Dacia după ce s-a făcut o investiție de 100 de milioane de euro.

La Mioveni, se vor produce 400.000 de mașini Dacia pe an, din septembrie 2020

Christophe Dridi, directorul grupului Renault România, a declarat că la ora actuală capacitatea fabricii de la Mioveni este de 350.000 de mașini pe an, iar din septembrie 2020 acest număr va crește la 400.000. Investiția care să asigure această capacitate a fost făcută de patron și de guvern. 75 de milioane de euro a dat patronul, iar statul a venit cu o subvenție de 25 de milioane de euro. Cât despre noile modele pregătite de companie, aceasta se va axa și mai mult asupra mașinilor electrice.

Noul Duster, mândria lui Dridi, se vinde în 44 de țări, iar directorul Renault România spune că nu are cum să fie altfel decât încântat și mulțumit de treaba pe care o fac muncitorii de la Mioveni. „Provocarea noastră este să continuăm succesul Dacia, iar ‘copilul’ nostru să aibă nişte surori”, a declarat Dridi, conform economica.net. Acesta a spus că Dacia Duster este cel mai vândut SUV din Europa. Dintre țările care reprezintă piețe de export pentru Dacia, prima în clasament este Franța.

Mașinile Dacia sunt cerute de multe țări din Europa. Sursa foto: Dacia.ro

Cu ce prețuri se vând mașinile Dacia

Mașina mai este cerută masiv și în Germania, Italia, Spania, Turcia, Maroc, Algeria și Marea Britanie. Grupul Renault România are în prezent în jur de 18.300 de angajați. Prețurile mașinilor produse la Mioveni sunt accesibile pentru străini. Dacia Logan MCV se vinde cu aproximativ 9,400 de euro, conform prețurilor afișate pe site-ul oficial, dacia.ro.

Variantele Dacia Sandero se vând cu pornire de la 7,500 de euro, Dusterul cu minimum 14,300 de euro, Sandero Stepway cu 9,960 de euro, Lodgy cu 14,100 de euro, Dokker cu 12,950 de euro, iar clasicul Logan cu 7,380 de euro.