Politicienii au distribuit o imagine de la serbarea fiicei adoptive, care are o poveste de viață impresionantă. Cei doi parteneri de viață sunt împliniți de când în familia lor a venit micuța care are 8 ani.
Daciana Sârbu și Victor Ponta sunt tare mândri de fiica adoptivă, Maria, care a apărut în viața lor în urmă cu doi ani. Fosta membră a Partidului Social Democrat a apărut alături de fetița adoptivă la prima ei serbare de la școală.
Frumoasa blondină apare alături de soțul ei, cu care mai are un copil, o fetiță. Irina are în momentul de față 14 ani, în timp ce politicianul mai are un băiat pe nume Andrei (21 de ani), din relația cu fosta soție, Roxana.
Cei doi politicieni s-au fotografiat împreună cu copila pe care au adoptat-o în urmă cu 2 ani, după ce au consultat lista cu copii greu adoptabili. În imagine apar la serbarea de final de an a micuței Maria, care poartă o rochie de sirenă.
„Sirena și părinții ei mândri”, este mesajul lăsat de Daciana Sârbu pe contul de Instagram, în dreptul pozei cu fetița sa.
Maria a fost abandonată la naștere și locuia în zona Reghinului, la o familie de asistenți maternali, de unde a fost preluată de soția lui Victor Ponta. Micuța nu și-a cunoscut niciodată părinții naturali. Din păcate, are probleme de sănătate pentru care a făcut deja trei operații.
Daciana Sârbu povestea în urmă cu ceva vreme cum a ales-o pe Maria, dar și cum s-a adaptat. Blondina a menționat că nu i-a fost deloc ușor să se integreze în familie, micuța dorindu-și să plece de la grădiniță încă de la prima oră.
„Când am văzut-o prima dată am spus că este o asemănare mult prea evidentă și îi râdea toată fața. Am zis că e un copil vesel. Le-am și spus că nu vreau să mai vedem pe altcineva.
Am găsit un chip comun care radia bucurie și așa este. Este cel mai vesel copil. Se gândea că am luat-o și unde o ducem. Degeaba îi explici unui copil că eu vin la ora 3 și te iau.
Maria își lua ghiozdanul și fugea, după prima oră își făcea bagajul și pleca din clasă pentru că voia acasă. Veneam, discutam la poartă, îi explicam că sunt acolo, că o aștept. E un proces pe care l-a înțeles până la urmă”, a spus soția lui Victor Ponta pentru totuldespremame.ro.