Daco-Getica s-a retras din Liga 2! “Experimentul nu a reuşit. Din cauza rezultatelor am decis asta!”. EXCLUSIV

EXCLUSIV FANATIK
Cristi Coste    Alex Bradescu   
în Fotbal intern
23/10/2019, 13:37
Daco-Getica s-a retras din Liga 2! “Experimentul nu a reuşit. Din cauza rezultatelor am decis asta!”. EXCLUSIV EXCLUSIV FANATIK
Daco-Getica s-a retras din Liga 2

Daco-Getica s-a retras din Liga 2! Finanţatorul clubului bucureştean, Ilie Ciuclea, a decis acest lucru şi a anunţat deja la Federaţie despre hotărârea luată. Ciuclea, care susţine financiar clubul bucureştean din 1991, spune că rezultatele slabe ale echipei sunt cauza pentru care retrage formaţia din campionat.

Daco-Getica s-a retras din Liga 2. “Nu ştiu ce vom face pe viitor”

Moda retragerilor în Liga 2 continuă. De data asta, e o premieră, pentru că Daco-Getica nu alege să renunţe din cauza problemelor financiare, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată în trecut, ci din cauza formei sportive. “Experimentul nostru nu a reuşit. Din păcate, copiii pe care i-am promovat nu s-au ridicat la aşteptările noastre în acest moment. Rezultatele de pe teren ne-au făcut să decidem asta”, a confirmat pentru FANATIK Ilie Ciuclea, patronul celor de la Daco Getica.

“În continuare, voi continua să finanţez clubul. Prin această decizie nu se pune problema să renunţ. Copiii pe care i-am promovat la Liga 2 vor continua la club, vor juca la grupelor lor de vârstă. Ce vom face pe viitor, dacă vom avea prima echipă, nu ştiu momentan. Depinde. Poate că la anul ne vom înscrie din nou unde ni se va permite, probabil că în Liga a patra. Dar asta depinde şi dacă aceşti copii vor înţelege ce vrem de la ei şi vor ajunge la nivelul de pregătire pe care îl dorim”, a mai spus Ciuclea.

Daco-Getica se afla pe locul 19 în campionat, penultimul, cu şase puncte şi un golaveraj de 8-33, cel mai slab din liga secundă. Formaţia a evoluat în Casa Pariurilor Liga 1 în sezonul 2017-2018, când încă se numea Juventus Bucureşti.

Închide ×