Life

Dalida din Las Fierbinți este însărcinată. Cine este tatăl copilului Ecaterinei Ladin

14.10.2020 | 08:33
Dalida din Las Fierbinti este insarcinata Cine este tatal copilului Ecaterinei Ladin
ADVERTISEMENT

Ecaterina Ladin, actrița renumită pentru rolul memorabil din serialul „Las Fierbinți”, este însărcinată pentru a doua oară. Dalida, așa cum este cunoscută în rolul de la Pro TV, a trecut în al doilea trimestru de sarcină, având în momentul de față patru luni.

Vedeta a mărturisit că urmează să aducă pe lume un băiețel, ea mai având acasă un copil. Actrița originară din Chișinău și soțul ei, Laurențiu Ladin, un cunoscut om de afaceri, mai au împreună un băiat pe nume Marcu în vârstă de 4 ani.

ADVERTISEMENT

Dalida și soțul ei s-au cunoscut în urmă cu foarte mulți ani prin intermediul unor prieteni. La un moment dat vedeta i-a fost angajată, relația lor amoroasă începând abia odată cu filmările primului sezon al serialului de comedie „Las Fierbinți”.

Dalida, actrița din serialul Las Fierbinți, mamă pentru a doua oară

Ecaterina și Laurențiu Ladin au avut prima întâlnire de dragoste în 2011, iar un an mai târziu apărea în serialul care a făcut-o celebră. Vedeta a așteptat să ajungă la altar, ca ulterior să poată deveni mamă, acum pregătindu-se să aducă pe lume cel de-al doilea copil.

ADVERTISEMENT

Actrița provine dintr-o familie numeroasă, dorindu-și mai mulți copii. Chiar și fiul ei, Marcu, spunea de ceva timp că vrea să aibă o surioară sau un frățior, chiar dacă nu știa exact ce înseamnă asta. Iată că acum dorința Dalidei s-a îndeplinit și va naște anul viitor un băiat.

„Sunt însărcinată în patru luni. Ne-am dorit foarte mult copii și eu, și soțul meu. Încă de când ne-am cunoscut, ne-am dorit. Și Marcu, fiul nostru și-a dorit”, a dezvăluit Ecaterina Ladin în emisiunea prezentată de Cătălin Măruță, informează click.ro.

ADVERTISEMENT

Actrița a declarat că perioada aceasta se simte mult mai obosită decât de obicei și are grețurile matinale specifice femeilor însărcinate. Cât despre pofte, Dalida susține că nu are, însă când vede un anumit produs sau aliment nu se poate abține.

„Mi-e rău în perioada asta și obosesc foarte repede. Dimineața îmi este somn. Voi avea încă un băiat. Nu am pofte. Dacă văd ceva, îmi este poftă”, a completat Ecaterina Ladin, actrița din celebrul serial de la Pro TV.

ADVERTISEMENT
Ecaterina Ladin și soțul ei, Laurențiu
Ecaterina Ladin și soțul ei, Laurențiu, un om de afaceri din Republica Moldova. Sursa foto: Facebook.com

Ecaterina Ladin, despre începutul relației cu soțul ei, Laurențiu

„Relația noastră începe …El era în gașca de basarabeni a noastră, l-am cunoscut acolo, i-am fost angajată o vară fiindcă el a avut niște afaceri la mare și am fost angajată cumva. Eu nu aveam ce să fac în perioada aia și i-am cerut ajutorul mai ales că știam și contabilitate.

Am lucrat la el și de acolo el m-a descoperit pe mine. Eu nu mi-am permis să mă gândesc mai sus de atât pentru că el era șeful meu și îl vedeam exact ca domnul Laurențiu. S-a terminat această colaborare și am început să filmez pentru Las Fierbinți.

Într-o zi m-a sunat să mergem la film. M-am mirat așa, dar am zis să merg. După a urmat 1 martie și atunci a fost ca și cum întâlnirea noastră de cuplu”, a povestit vedeta în urmă cu ceva timp pentru libertatea.ro

ADVERTISEMENT