Damjan Djokovic, interviu marca FANATIK. Născut în timpul războiului din Iugoslavia, din tată sârb şi mamă croată, emigrat în Olanda la 3 ani. „Mă simt străin peste tot!” Exclusiv

EXCLUSIV FANATIK
Marius Tuhut   
în CFR Cluj
12/05/2020, 00:26
Damjan Djokovic, interviu marca FANATIK. Născut în timpul războiului din Iugoslavia, din tată sârb şi mamă croată, emigrat în Olanda la 3 ani. „Mă simt străin peste tot!” Exclusiv EXCLUSIV FANATIK
Damjan Djokovic are o poveste de viaţă incredibilă, demnă de scenariul unui film. Sursă Foto: Sportpictures

Damjan Djokovic are o poveste de viaţă incredibilă: s-a născut în 1990 într-o țară care urma să se destrame peste câteva luni într-un război sângeros. În timpul acestuia, părinții lui au fost nevoiți să se întâlnească pe ascuns vreme de doi ani. El sârb, ea croată… inacceptabil în acea „pandemie” de ultranaționalism.

Tatăl a plecat în 1993 în Olanda și apoi și-a chemat familia. Damjan a crescut acolo și a înțeles pe deplin condiția emigrantului. Se simte peste tot străin și de-al locului, în același timp. Spune că românii au capacitatea de-a face pe oricine să se simtă acasă, că avem o inimă mare.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Damjan Djokovic, super-interviu marca FANATIK. Poveste de viaţă incredibilă. „Dacă ai nevoie de un leu în echipă, contează pe mine!”.

„Dacă ai nevoie de un leu în echipă, de un luptător, atunci contează pe mine”. E fraza pe care o spune Damjan Djokovic înainte de a semna orice contract. Și se achită mereu de partea lui din înțelegere. Jucătorul născut la Zagreb a împlinit 30 de ani pe 18 aprilie. În cariera lui a jucat în Italia, Franța și Germania, dar spune că la Cluj a cunoscut gustul succesului. Ultimii trei ani au fost realmente fabuloși, cu două titluri și o participare consistentă în competițiile europene.

Pe perioada pandemiei de coronavirus, Damjan a stat în Olanda, lângă familie. Restricțiile legate de stoparea răspândirii virusului Sars-CoV-2 au fost mai puțin severe acolo și s-a putut antrena fără probleme. S-a întors la Cluj la începutul lunii mai şi aşteaptă cu nerăbdare reînceperea campionatului. E aproape să bifeze meciul 100 în tricoul lui CFR și dorește să câștige un nou titlu alături de Dan Petrescu.

Înainte de reluarea pregătirilor, Damjan a acceptat să ofere un mega-interviu pentru FANATIK. Româna este doar una dintre cele 8 limbi pe care le vorbește și în care scrie fără probleme. Așezați-vă comod în fotoliu, luați-vă „floricele” sau covrigei, urmează o poveste de viață adevărată.

Ultra-naționalismul post-Iugoslavia i-a pecetluit destinul. „Războiul civil i-a împiedicat pe ai mei să se vadă. Apoi tata a fost chemat în armata sârbă”

Damjan, de ce ai ales să pleci în Olanda în timpul pandemiei? 

– Din fericire, în Olanda nu am avut de-a face cu reguli prea stricte. Am putut să petrec timp aici împreună cu familia, am putut ieși pe stradă fără restricții, să mă antrenez unde vreau, atât timp cât nu formam grupuri mai mari de trei persoane. Sper să se reia campionatul cât mai repede posibil, pentru că îmi este dor de adrenalină!

Cum ai ajuns în Olanda? Te-ai născut la Zagreb cu câteva luni înainte de izbucnirea războiului din fosta Iugoslavie, din tată sârb și mamă croată…

– Părinții mei s-au cunoscut în Zagreb, când fosta Iugoslavie încă exista și nu erau tensiuni între sârbi și croați. Apoi, situația s-a schimbat. Când m-am născut, războiul civil tocmai începuse, ceea ce i-a împiedicat pe părinți să se vadă pentru o perioadă lungă de timp. Tatăl meu a fost chemat în armata sârbă. Din această cauză nu ne-a mai putut vedea pentru o vreme. A durat aproximativ doi ani, cu perioade în care venea acasă în secret. În 1993, tata a decis că este mai bine să trăiască într-un mediu mai liniștit, a fugit și a ajuns în Olanda. Cred că a fost o decizie bună, deoarece chiar și astăzi tensiunile dintre cele două popoare pot fi resimțite în anumite locuri.

A plecat singur și apoi v-a adus și pe voi?

– Da, a vrut să cântărească oportunitățile și să ne aducă într-un loc unde ne-am fi putut stabili, având deja niște lucruri asigurate. Să pregătească un viitor pentru noi. Era pacifist din fire și, ca mulți oameni de atunci, nu a acceptat și nu a înțeles că națiunea lui era împărțită într-un mod atât de brutal. De asemenea, din cauza naționalismului care dăduse în clocot, oamenii de origine sârbă nu mai erau bine văzuți la Zagreb. Nici pentru mine, jumătate sârb, jumătate croat, nu era un mediu bun pentru a crește. Erau vremuri complicate.

„Părinții mei s-au întâlnit doi ani pe ascuns. E dificil să-ți părăsești țara din cauza unui război, să construiești ceva într-un loc necunoscut, fără să știi când poți să te întorci acasă” Damjan Djokovic

Povești cu „Marakana” belgrădeană, cu Steaua Roșie și… Belodedici!

A fost dificilă adaptarea familiei tale în Olanda?

– Cred că este foarte dificilă adaptarea în altă parte pentru orice persoană care este mai mult sau mai puțin forțată să-și părăsească țara natală. Și dacă te uiți numai la diferențele culturale dintre Iugoslavia comunistă de atunci, cu care erau obișnuiți, și libertatea olandeză. Adaugă la asta limba foarte dificilă și climatul ploios din Olanda.

Au făcut ceva sacrificii ai tăi când au luat-o de la zero într-o țară străină…

– Le sunt foarte recunoscător că m-au dus într-o țară sigură, plină de oportunități, cu un sistem de asistență socială și educație bune. Mi se pare extrem de dificil să fii nevoit să părăsești țara din cauza unui război, să construiești ceva într-un loc necunoscut, fără să știi când poți să te întorci acasă, dacă îți vei mai vedea vreodată familia rămasă acolo. Când mă gândesc la faptul că tatăl meu a fost nevoit, de multe ori, să presteze o muncă mult sub nivelul său de pregătire, pentru a oferi familiei noastre tot ce e mai bun, îmi dau seama și mai mult cât de norocoși suntem noi, fotbaliștii.

El absolvise Universitatea de Telecomunicații din Belgrad. În Olanda a avut deseori slujbe… practice, deoarece nu i-a fost recunoscută diploma. Era și este un mare fan al Stelei Roșii Belgrad și, într-adevăr, mi-a povestit adesea despre atmosfera magică de pe „Marakana” belgrădeană și despre echipa care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1991, din care făcea parte și Belodedici. Am început să-i urmăresc și eu, în ultima perioadă, și într-adevăr, stadionul ia literalmente foc în meciurile de Champions League.

Tu ai simțit această tensiune, că ești fiul unor imigranți? Te-ai simțit vreodată străin într-o societate renumită totuși pentru toleranța și deschiderea ei?

– Da, de acord, Olanda este o țară tolerantă. Nu se fac diferențe legate de origine, religie sau culoarea pielii. Deși personal sunt un străin peste tot, în același timp mă simt acasă peste tot și mai ales în România. Dar simți întotdeauna, ca om născut în altă parte, că trebuie să fii puțin mai bun în domeniul în care activezi pentru a primi credit în țara în care te-ai stabilit. Personal, găsesc în asta o motivație suplimentară.

„Deși personal sunt un străin peste tot, în același timp mă simt acasă peste tot și mai ales în România” Damjan Djokovic

Fractura care i-a pus cariera în pericol

Cum ai descrie școala de fotbal olandeză cu grija asta pentru copii și juniori? Te-ai dezvoltat ca fotbalist la juniorii lui ADO Den Haag și Sparta Rotterdam…

– Școala de fotbal olandeză, la fel ca întreaga țară, este destul de bine structurată. Fiecare club este obligat să investească anual o sumă de bani în academia de juniori. Antrenamentele sunt conduse de antrenori calificați, țara este plină de terenuri de fotbal și populația este una care iubește fotbalul.

Damjan Djokovic a început să desluşească tainele fotbalului în Olanda, la ADO Den Haag

Aveai vreun idol pe vremea aia, un fotbalist al cărui poster să-l ai în cameră?

– Fiind fotbalist, mi s-a părut fascinant să urmăresc „galacticii” lui Real. Nu aveam idoli adevărați, dar iubeam să-i văd pe Zidane și Guti jucând, așa cum, în prezent, mă încântă Rakitic, Modric și Matic.

Ai suferit o accidentare urâtă la Sparta Rotterdam. Cum s-a întâmplat, cât ai stat pe tușă? A fost în pericol cariera ta atunci?

– Am suferit o fractură la gleznă la 18 ani, care m-a ținut departe de fotbal timp de 9 luni. Un coleg a avut o intrare urâtă la un antrenament. Interesant este că leziunea nu s-a văzut la primul RMN și am crezut că mă pot antrena normal. Însă durerea a devenit din ce în ce mai insuportabilă. Am fost supus unei intervenții chirurgicale, efectuată de un renumit medic din Amsterdam. La vremea respectivă, nu era sigur că voi mai putea continua cariera de fotbalist. Am fost nevoit să muncesc din greu pentru a reveni.

  • 9 luni a stat pe tușă Djokovic la 18 ani, din cauza unei fracturi la gleznă

A fost coechipier cu Adrian Mutu la Cesena

Care a fost debutul tău la seniori? Îți mai amintești meciul, anul și cum s-au desfășurat lucrurile? Cred că la Monza dacă nu mă înșel, în Serie C, cu Clarence Seedorf proprietar al clubului și Westerveld în poartă. Care a fost relația cu olandezul și cum ai ajuns acolo?

– Îi sunt recunoscător lui Seedorf. El mi-a relansat cariera. În ianuarie 2010, am fost de acord cu părinții mei ca, până se clarifică dacă pot continua să joc fotbal sau nu, să încep studiile universitare. M-am înscris la Universitatea din Rotterdam, specializarea Administrarea afacerilor internaționale, dar am continuat să mă antrenez cu un specialist, preparatorul fizic personal al lui Seedorf. Acesta m-a sunat într-o zi de luni și m-a întrebat dacă aș fi interesat să merg în Italia. A doua zi eram la Milano. Am făcut un antrenament și am jucat într-un meci școală pentru Monza, care era în Serie C, apoi am semnat contractul. Westerveld era portar acolo, m-a ajutat foarte mult, am petrecut mult timp cu el și cu Seedorf și am învățat foarte multe de la amândoi. Sincer, nu-mi mai amintesc debutul în Serie C. Dar știu sigur că am avut o dorință imensă de a demonstra că merit să joc pentru Monza. Am jucat fiecare partidă ca și cum ar fi fost ultima. După 12 meciuri la Monza, am fost vândut la Cesena, în Serie A. Aveam 21 de ani.

La Cesena ai ajuns în același sezon în care a semnat și Mutu, nu?

– Da, îmi amintesc de talentul imens pe care îl avea Mutu. El a fost starul nostru. Ce calitate avea în fața porții! Nu îi puteai lua mingea și jumătate de ocazie îi era suficientă pentru a marca. A fost acea perioadă cu Mutu și Iaquinta în atacant, iar la mijloc Parolo și Candreva. Am avut ce învăța de la ei.

La Cesena, în Serie A, Damjan Djokovic l-a avut coechipier şi pe Adi Mutu
  • 21 de ani avea Djokovic când a debutat în Serie A

De ce a refuzat un transfer în Rusia. „Ăsta nu e fotbal, să mergi în fiecare seară în cluburi”

Ai vreun regret în ceea ce privește cariera ta? O decizie proastă, un lucru pe care l-ai înțeles prea târziu?

– Sunt împăcat, pentru că știu că am dat totul în carieră. Desigur, cu o consiliere mentală mai bună, aș fi putut înțelege anumite lucruri mai bine și mai din timp. Am avut ocazia să joc fotbal în ligi bune, să învăț culturi și limbi noi și să îmi fac prieteni în toată lumea.

Un sfat care a contat, pe care ți l-a dat cineva în carieră…

– Am primit o lecție, indirect, în primii ani de viață. Părinții mei tocmai ajunseseră în Olanda. Am văzut cu ochii mei cât de neputincios te poți simți dacă nu știi limba și vii în contact cu o cultură nouă. M-am hotărât să încerc să cunosc mereu mai mult, să fiu curios, să mă informez și să studiez. În opinia mea, un om este bogat atunci când are cunoaștere, și aceasta nu provine numai din cărți. Față de generația părinților mei, noi suntem privilegiați. Avem acces nelimitat la cunoaștere. Ar trebui să fim recunoscători pentru viața pe care o avem și am putea încerca să profităm la maximum de fiecare oportunitate de a cunoaște ceva în plus.

Ce-ai fi fost dacă nu erai fotbalist?

– Tot fotbalist! Dar asta nu-mi stă în calea unei pregătiri paralele. Anul acesta am început un curs de Management Sportiv la Universitatea din Copenhaga, care oferă posibilitatea de a studia online. Altfel, dintotdeauna mi-am dorit să mă fac avocat, poate o voi apuca pe acest drum după ce îmi închei cariera sportivă.

„Încerc să cunosc mereu mai mult, să fiu curios, să mă informez și să studiez. În opinia mea, un om este bogat atunci când are cunoaștere, și aceasta nu provine numai din cărți. Față de generația părinților mei, noi suntem privilegiați” Damjan Djokovic

Aveai o poveste interesantă cu un transfer ratat în Rusia. Era chiar înainte să te întorci la CFR?

– Nu, puțin mai devreme. Tocmai îmi încheiasem contractul cu Ajaccio, în 2016. Eram în tratative cu Queens Park Rangers, cu Hasselbaink pe bancă, și o echipă din Rusia, Ural. Am mers în Rusia, mi s-a pus în față contractul. Erau tot felul de clauze ciudate, cu amenzi foarte mari legate inclusiv de cartonașele galbene. Am mai cerut o zi de gândire și mi-am lăsat impresarul să studieze documentele. Am ieșit în acea seară cu viitorii mei coechipieri. Juca și Chanturia acolo, un mijlocaș care trecuse și pe la CFR.

M-au dus într-un loc plin de femei, un fel de club. „Giorgi, ce e asta?”, l-am întrebat. „Viața noastră, ziua dormim și ne antrenăm, nopțile ni le petrecem aici, în felul acesta”, mi-a răspuns senin… Ăsta e fotbalul la care am visat, să stau într-un mediu care nu oferă mai nimic și să merg în fiecare seară într-un club? Nu! Am refuzat oferta din Rusia și, câteva zile mai târziu, a căzut și propunerea de la Queens. Hasselbaink pierduse în acel weekend și a fost demis.

„La CFR Cluj există o presiune mai mică din exterior, iar jucătorii se concentrează în principal pe performanță”

Prin comparație, cum ai descrie cele două perioade petrecute la CFR. Ai venit prima oară în 2013, sub formă de împrumut, pentru un sezon și ai plecat cu banii neprimiți din partea clubului. Ce te-a convins să revii în România, tot la Cluj?

– Ceea ce m-a atras cel mai mult la CFR a fost ambiția acestui club. Am jucat fotbal în Serie A, în Serie B, în Ligue 1, în Germania, însă la cluburi care aveau ca obiectiv promovarea sau se luptau pentru evitarea retrogradării. Întotdeauna mi-am dorit să joc pentru a câștiga trofee și să ajung în cupele europene. Am fost suficient de realist să văd că asta nu era posibil acolo. CFR Cluj traversa o perioadă excelentă în 2013. Era o echipă cu suficientă calitate, doar că atunci au început problemele financiare.

Când am revenit în 2017, am observat că se aduc jucători serioși, Culio, Arlauskis… și am înțeles că ceea ce s-a făcut greșit în prima mea perioadă la Cluj nu se va repeta și că într-adevăr se creează ceva cu adevărat mare. După două campionate câștigate și un sezon european reușit pot spune că mergem în direcția corectă.

Spuneai undeva că garanția noului proiect era și prezența lui Dan Petrescu. Cum te-ai adaptat la stilul lui? Cum e stilul Petrescu? Cum le-ai răspunde celor care au acuzat stilul lui de joc de la CFR, unul mai puțin spectaculos în primul an…

– Personal cred că Dan Petrescu este mai mult decât un simplu antrenor, este un manager. Un antrenor realist care știe să performeze la maximum cu grupul de jucători pe care îl are. Nimeni nu mai vorbește despre cum a fost jocul nostru în 2017, dar titlurile rămân în istorie. Nu uitați că atunci, cu un grup de jucători complet nou, a câștigat imediat titlul. El este un învingător de la care poți învăța multe dacă îl asculți. Cred că el este, în mare măsură, responsabil pentru revenirea CFR-ului în circuitul european.

Billel Omrani, Djokovic și Kevin Boli se bucură alături de trofeul câștigat cu CFR Cluj. Sursă foto: sportpictures.eu
Billel Omrani, Damjan Djokovic și Kevin Boli se bucură alături de trofeul câștigat cu CFR Cluj. Sursă foto: sportpictures.eu

De ce crezi că CFR a dominat fotbalul românesc în ultimul deceniu?

– Nu pot să spun că CFR a dominat, deoarece au existat și alte echipe cu rezultate bune în ultimul deceniu. Cert este că la CFR Cluj există o presiune mai mică din exterior, iar jucătorii se concentrează în principal pe performanță.

„Ceea ce m-a atras cel mai mult la CFR a fost ambiția acestui club. Întotdeauna mi-am dorit să joc pentru a câștiga trofee și să ajung în cupele europene” Damjan Djokovic

„Ce a cultivat Hagi, practic din pământ, din nimic, este un fapt unic în Europa. Deci se poate!”

De ce crezi că tinerii fotbaliști din România se maturizează atât de greu și au nevoie de mult timp să se impună? Ne mințim când spunem că avem tineri foarte talentați? Tineri talentați au și sârbii, și croații, și francezii, și olandezii, nu? Ce e clar că nu avem noi, în România, ceva care frânează ascensiunea acestor copii?

– Cred că adevărul este undeva la mijloc, pentru că dacă te uiți la generația U21 din vara trecută, poți spune că nu există un deficit de talent. Nu prea am o imagine clară a infrastructurii din România, dar când privesc Clujul ca oraș, de exemplu, văd o lipsă a terenurilor de fotbal. Fără condiții, copiilor și antrenorilor le este dificil să se pregătească. Nu există o structură a pregătirii la acest nivel.

În schimb, am văzut ce se întâmplă la Viitorul. Acolo se lucrează bine. Jucătorii tineri au acces la mai multe terenuri bune, beneficiază de antrenori calificați, au săli de sport și, foarte important, este un club care îi promovează imediat pe acești tineri.

E bună regula cu jucătorii U21?

– Nu mă simt în măsură să o judec ca oaspete în țara altcuiva. Pot oferi un exemplu, însă: Italia, unde, când jucam eu, cluburile aveau beneficii financiare atunci când promovau juniori. Astfel, clubul poate decide dacă exploatează sau nu un talent.

E o chestie specifică în Balcani, un anumit fel de a face treaba, de a alege improvizațiile în detrimentul unui proiect serios?

– Dacă te uiți, de exemplu, la sistemele și strategia celor de la Dinamo Zagreb sau Steaua Roșie Belgrad, jucătorii sunt pregătiți pentru seniorat de la o vârstă fragedă. Acestea sunt cluburi care furnizează jucători în campionatele importante de mulți ani. Dar dacă te uiți la ce a cultivat Hagi, practic din pământ, din nimic, acesta este un fapt unic în Europa.

Dacă înțeleg eu corect, acest om a format de unul singur un club cu o filosofie proprie. Deci se poate! Trebuie doar să existe bani și o viziune pe termen lung. Țara voastră a produs niște legende care ar putea să ia exemplul lui Hagi, pentru că cunosc bine profesia. Poate este o idee bună pentru Petrescu, sau pentru Lucescu senior.

Spuse și nespuse cu Untold ante… Dudelange!

Îmi aduc aminte un gol de-al tău la Malmo, când un coechipier și-a pus mâinile-n cap… Ai reușit foarte multe goluri spectaculoase. E specialitatea casei?

– Îmi amintesc mereu cu plăcere de șuturile de la distanță, am reușit unele și-n Italia, dar cred că foarfeca din Suedia e un gol special. Sper că vor urma multe alte goluri frumoase și mai ales importante.

După suedezi, a urmat eliminarea cu Dudelange. Ce s-a întâmplat atunci? A fost pe bază de… Untold? Ați mers la festival în grup… 

– Eu îmi amintesc altceva. Cu Dudelange, anumiți jucători s-au accidentat la momentul nepotrivit. Adăugați la aceasta schimbările din conducerea clubului și de pe banca tehnică.

Ce s-a întâmplat un an mai târziu când ați reușit o serie incredibilă în Europa. Ce a fost diferit, în afară de faptul că nu ați mai putut participa… la festival?

– Cred că vara următoare a existat o dorință extraordinară de a face uitată dezamăgirea din anul precedent. Un antrenor excelent, care ne-a motivat fantastic, un grup de jucători care au luptat ca leii, o combinație ideală. Eliminarea Seviliei ar fi putut fi cireașa de pe tort, însă am luptat fantastic și în acea dublă.

„Aș descrie România ca fiind o țară frumoasă, dar nedescoperită. Oameni curați cu inimă mare…”

Cum e România până la urmă? Dacă ai fi ambasadorul acestei țări cum ai prezenta-o? 

– Aș descrie România ca fiind o țară frumoasă, dar nedescoperită. Oameni curați cu inimă mare, unde există ceva pentru toată lumea. Ai păduri, plaje, munți, aveti și capacitatea de a-i face pe toți să se simtă ca acasă. Românii petrec ca și cum n-ar exista ziua de mâine.

Ai dat un interviu în Olanda în care povesteai și despre un episod de la meciul tur cu Malmö, din preliminariile Champions League. Arlauskis greșise la golul lor, iar patronul Neluțu Varga l-a sunat pe Cristi Panin, pe bancă, și a cerut schimbarea portarului. Olandezii au folosit asta în titlu. Pare că presa e la fel peste tot, nu?

– Am spus-o și acolo pentru că apăruse deja în presa din România. Cred că presa la nivel mondial caută scandaluri pentru a se vinde mai bine, nu doar în România. Cu toate acestea, văd la voi tendința de a aduce problemele secundare în prim-plan. Din păcate, se insistă prea mult pe cancanuri și rămâne mai puțină atenție pentru ceea ce jurnalismul sportiv este cu adevărat.

Ce urmează pentru cariera ta? Cât mai ai contract cu CFR și ce obiective ai pentru viitor?

– Mai am doi ani contract cu CFR. Însă în fotbal cu greu mai  poți planifica ceva astăzi cu nenorocirea asta de coronavirus care ne-a dat viața peste cap…

  • 10 echipe are Damjan Djokovic în CV la seniori: Spartak Trnava, Monza, Cesena, Bologna, CFR Cluj, Livorno, GFC Ajaccio, Greuther Furth, Spezia și Rijeka
  • 1,7 milioane de euro este cota lui Djokovic pe transfermarkt.com, după un maxim de 2 milioane de euro atins vara trecută
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles