După două perioade slabe, în tricoul celor de la FCSB, respectiv Rapid București, Damjan Djokovic a revenit din nou sub comanda lui Dan Petrescu. La primul meci ca titular de la revenirea în Gruia, croatul a punctat în duelul cu FC Botoșani, din etapa a șaptea a SuperLigii României.
Damjan Djokovic s-a întors în SuperLiga României pentru a juca la FCSB, însă evoluțiile slabe au făcut ca mijlocașul să părăsească formația antrenată de Elias Charalambous înainte de terminarea contractului. Croatul a ajuns în Giulești, dar nici acolo nu a avut viață lungă și a rămas liber de contract.
Revenit la CFR Cluj unde este pregătit tot de Dan Petrescu, Djokovic și-a răsplătit antrenorul la primul meci ca titular în Gruia și a punctat pentru 2-0 în minutul 70 al partidei cu FC Botoșani. Fotbalistul de 34 de ani a executat excelent o lovitură liberă.
Video aici cu golul lui Damjan Djokovic
CFR Cluj este tot mai aproape de o nouă calificare în grupele UEFA Conference League. Formația antrenată de Dan Petrescu a câștigat manșa tur a play-off-ului cu ciprioții de la Pafos, scor 1-0, iar meciul retur va fi arbitrat de englezul Craig Pawson, un arbitru cu experiență din Premier League.
Dan Petrescu nu a fost mulțumit de felul cum Novak Simovic a arbitrat meciul tur, precizând că echipa din Gruia ar fi trebuit să primească o lovitură de la 11 metri. Mai mult decât atât, Petrescu a remarcat că toate echipele care au jucat în deplasare la Pafos în preliminariile Conference League au avut câte un om eliminat.
„La meciul retur, eu zic că sunt şanse de 50-%50 de calificare. Sperăm să avem un arbitraj bun, sperăm să nu luăm gol. Ştiu că vor fi multe simulări, sper să ne apărăm bine şi, dacă jucăm 11 la 11 sper să avem şi mai multe ocazii. Cei de la Pafos sunt obișnuiți, acasă au jucat două meciuri din trei în Europa 11 contra 10”, a declarat antrenorul lui CFR Cluj.
Și Cristi Balaj, președintele CFR-ului, a avut un discurs vehement la adresa manierei de arbitraj, acuzând că ardelenii au fost privați de un 11 metri, așa cum a adăugat și Dan Petrescu. Craig Pawson nu este la primul meci în care este implicată CFR Cluj. Englezul a fost și la centrul partidei dintre Lazio și CFR, scor 1-0, disputat la 16 februarie 2023, pe ”Stadio Olimpico”, în prima manşă a play-off-ului pentru optimile de finală ale Europa Conference League. Ca și acum, pe banca celor de la CFR Cluj era Dan Petrescu.
CFR Cluj a pierdut, deși a jucat în superioritate numerică din minutul 15. Craig Pawson l-a eliminat pe Patric Gabarrón, pentru un fault în postură de ultim apărător asupra lui Ermal Krasniqi.
Arbitrul englez a mai condus la centru o echipă din România, pe ASA Târgu Mureş, în 2015, în deplasare cu AS Saint-Etienne, din manşa secundă a turului III preliminar al Europa League. Trupa lui Vasile Miriuță s-a impus cu 2-1, dar ardelenii au fost eliminați după ce pierduse primul joc cu 0-3.