News

Dan Barna, răspuns pentru Viorica Dăncilă: „Eu am venit cu autocarul în Moldova, dumneavoastră cu elicopterul”

24.08.2019 | 18:37
Dan Barna raspuns pentru Viorica Dancila Eu am venit cu autocarul in Moldova dumneavoastra cu elicopterul

Viorica Dăncilă și-a lansat sâmbătă candidatura din partea PSD. Liderul Guvernului a avut și mai multe atacuri voalate la adresa principalilor săi contracandidați, Dan Barna și Klaus Iohannis. Dăncilă a arătat că principalul său avantaj în fața lui Barna și Iohannis este că ea este mult mai apropiată de oamenii de rând. Dan Barna a ținut însă să o contrazică pe Dăncilă, printr-o postare pe facebook.

Dan Barna i-a răspuns Vioricăi Dăncilă, după ce a fost acuzat că nu este aproape de oameni

Viorica Dăncilă a explicat care este avantajul ei în fața lui Barna și Iohannis: „Voi spune un singur lucru pe care nici Barna, nici Iohannis nu îl au. Nu sunt apropiaţi de oameni, nu merg în rândul lor. Barna sădeşte ură, iar oamenii au nevoie de unitate, de proiecte, de discuţii cu ei, au nevoie ca preşedintele României să fie apropiat de ei. Am convingerea că pot câştiga în faţa lui Iohannis. În 2014, Victor Ponta  avea 31%, Klaus Iohannis – 15%, şi rezultatul a fost tocmai invers”, a declarat presei Viorica Dăncilă, la finalul congresului.

Dan Barna i-a răspuns însă lui Dăncilă și a arătat că el se află chiar în acel timp printre oameni, în Moldova, unde a ajuns cu ajutorul autocarului și nu cu elicopterul, cum a făcut Dăncilă: „Doamna Dăncilă și-a lansat astăzi candidatura la Cotroceni spunând despre mine că nu merg în rândul oamenilor. Doamnă Dăncilă, astăzi sunt la Flămânzi, la Hârlău și la Popricani, ieri am fost la Suceava, Fălticeni, Bunești și Botoșani. De o săptămână bat orașele și comunele Moldovei și stau de vorbă cu toți oamenii care îmi ies în cale. Mâine dimineață vă aștept la Iași, să facem prima dezbatere din campania asta în stradă, în mijlocul oamenilor. Eu am venit cu autocarul, cum s-a putut, dar dumnevoastră puteți să folosiți elicopterul ca să ajungeți mai repede, că autostrada spre Moldova tot nu e, să știți”, a scris Barna, pe facebook.

Dan Barna, răspuns pentru Viorica Dăncilă
Dan Barna, răspuns pentru Viorica Dăncilă *foto: captură facebook

Viorica Dăncilă l-a atacat pe Dan Barna în timpul discursului de la lansarea candidaturii

De altfel, Dăncilă l-a și atacat pe Dan Barna, referindu-se la una dintre cele mai neinspirate declarații ale sale de când a ajuns în prim planul politicii românești:

“Sunt mai puternică decât toţi aceşti bărbaţi care nu fac altceva decât să ţipe de pe margine. ‘Dacă eram eu preşedinte…’ înseamnă aroganţă şi îndepărtare de oameni. De aceea, nu vor fi niciodată acolo unde îşi doresc, pentru că nu îi înţeleg românii şi nu se simt de a-i lor”, a spus Viorica Dăncilă, de la tribuna partidului său.