News

Dan Barna, reclamat la DNA pentru „posibila săvârșire a unor fapte penale”. Reacția vicepremierului

11.05.2021 | 18:04
Dan Barna reclamat la DNA pentru posibila savarsire a unor fapte penale Reactia vicepremierului
ADVERTISEMENT

Dan Barna este reclamat la DNA pentru “posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”. FANATIK vă spune cum a reacționat vicepremierul în fața acestor acuzații.

Departamentul de luptă Anti-Fraudă la DNA a cercetat patru proiecte europene în care a fost implicat și liderul USR- PLUS înainte de 2016. Acesta se află pe lista persoanelor reclamate, potrivit Newsweek.

ADVERTISEMENT

DLAF a analizat modul în care au fost implementate unele proiecte finanțate, iar, după finalizarea cercetărilor structura a avertizat că „au rezultat indicii privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală.”

Dan Barna, reclamat la DNA pentru „posibila săvârșire a unor fapte penale”. Reacția vicepremierului

Potrivit sursei citate mai sus, DLAF a transmis că sunt vizate, în total, patru persoane. Acestea dețineau funcții ca „expert cu atribuţii de recrutare” sau „manageri ai structurilor de economie socială”.

ADVERTISEMENT

Astfel, vicepremierul Dan Barna ar fi deținut funcția de expert în proiectele cercetate de structură. Mai mult, acesta și-ar fi asumat anumite activități care nu au fost efectuate.

Surse ale publicației menționate mai sus au declarat că unele date personale folosite ar fi false. În plus, unele persoane nu recunosc să fi interacţionat cu experţii.

ADVERTISEMENT

Așadar, ar putea să fie vorba despre obţinerea pe nedrept a unor finanţări nerambursabile. Vicepremeirul a resprins acuzațiile.

Reacția lui Dan Barna

Într-o amplă postare pe Facebook, Dan Barna explicat că informațiile trimise publicației respective vizau funcțiile de experţi cu atribuţii în recrutare şi manageri de structuri. El a precizat că poziția sa era de expert antreprenorial.

ADVERTISEMENT

Demnitarul a ținut să precizeze că nu a fost informat oficial de DLAF cu privire la acest caz și că are încredere că ar fi fost înștiințat, înainte de a face publice informațiile: „în contextul informațiilor apărute astăzi în presă sunt necesare următoarele precizări: Până în acest moment nu am nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA. Am încredere că nu au ales să anunțe în presă înainte să mă informeze și pe mine”.

„Din articolul care a apărut azi în presă se desprind următoarele informații: că DLAF a finalizat o verificare începută în timpul campaniei prezidențiale din 2019 și intenționează să transmită către DNA nota de constatare a verificării. Se întâmplă practic exact ceea ce am cerut încă din 2019, fiind singura forma prin care această poveste se poate închide”, a scris Dan Barna .

„Nota de constatare face referire la patru persoane: expert cu atribuții în recrutare și manageri de structuri de economie socială. Eu nu am avut în proiectele menționate niciuna din aceste calități, poziția mea fiind de expert antreprenorial. Deci concluzia logică pornind de la răspunsul transmis de DLAF presei ar fi că nu este vorba despre persoana mea. Acest lucru mi-a fost de altfel comunicat și pe parcursul întâlnirii avute cu personalul DLAF acum câteva săptămâni când mi-au spus că nu au reținut nici o faptă ilegală în ceea ce mă privește. Am solicitat nota de constatare de la DLAF, dar până în acest moment nu am primit nici o informație oficială,” a adăugat.

„Se induce ideea că numele meu a fost trimis la DNA. Nu este cazul. Dacă vă fi, voi spune eu, înainte să vehiculăm informații incomplete, pe surse și de natură să creeze confuzii inutile. Am fost permanent la dispoziția DLAF și sunt în continuare la dispoziția lor pentru orice fel de informații vor avea nevoie. Înțeleg că instituțiile trebuie să își facă datoria și să verifice din punct de vedere administrativ proiectele din fonduri europene și e firesc să fie așa; ce nu este firesc e că o instituție să comunice în presă informații incomplete. Este în mandatul DLAF să documenteze și să fundamenteze suspiciuni de fraudă – confirmate sau nu apoi de organele competente – nu să alimenteze suspiciuni la adresa oricărei persoane, publice sau nu”, a precizat demnitarul .

„Am zis din primul moment că vreau că această cercetare să se termine cât mai repede. Îmi mențin solicitarea și aștept că DLAF să o finalizeze. În sinteză: Nu am nici o informație oficială despre existența vreunui dosar pe numele meu. Nu am nicio informație despre existența vreunei fapte care să îmi fie imputată de DLAF sau de vreo altă instituție a statului, pentru că nu există niciuna,” a conschis Dan Barna. El a adăugat și că își va da demisia dacă va începe urmărirea penală.

ADVERTISEMENT