Dan Bittman a fost sărbătoritul zilei de astăzi. Artistul a împlinit 61 de ani și a fost cinstit de prieteni așa cum se cuvine. Ce glume a făcut Romică Țociu pe seama lui.
Dan Bittman a împlinit 61 de ani. Artistul a fost sărbătorit de prietenii lui cu tort, muzică, așa cum se cuvine. Desigur, urările nu au lipsit.
Dar și glumele, pentru că unul dintre invitați a fost chiar Romică Țociu, bun prieten cu artistul. Acesta i-a explicat de ce nu au existat lumânări pe tortul său.
Mai în glumă, mai în serios, Romică Țociu i-a explicat lui Dan Bittman că nu a putut să cumpere lumânări pentru că acestea ar fi costat mai mult decât tortul. Pentru că ar fi trebuit 61 de lumânări, având în vedere că artistul împlinește 61 de ani!
„La mulți ani, Dane! Vrei să-ți spun ceva? Nu ți-am luat lumânări, că de la o anumită vârstă, lumânările costă mai mult ca tortul!”, i-a spus Romică Țociu artistului.
Dan Bittman și-a petrecut ziua de naștere singur, și nu la brațul vreunei femei. Acesta nu ar avea nicio relație în acest moment și se bucură de libertate.
Artistul a fost căsătorit vreme de 25 de ani cu Liliana, cea alături de care are și trei copii. Cei doi au divorțat, iar Dan Bittman spunea că nu cred că mai este cazul să aibă vreo relație cu o tinerică.
„M-am îndrăgostit foarte ușor în viață, dar acum, la vârsta asta, mai că nu știu. După ce am trecut prin atâtea și atâtea nu știu dacă îmi mai vine. Spun lucrul ăsta, nu vreau să păcălesc pe nimeni. La ce să te aștepți acum? Să zicem că ar veni o domnișoară mai tânără….Ce să le ofer?
Eu mi-am trăit viața. Nu pot să fiu egoist în continuare și să le-o opresc pe a lor. Ce ar putea să fie? Un an sau doi de fericire, după aia încep să scârțâie oasele.
Ca idee, nu mai am nevoie de partea asta. A, da, de cucerit hai să râdem, dar e bine să și spui pe bune”, a mărturisit Dan Bittman.