În ciuda faptului că virusul SARS-COV-2 se răspândește pe teritoriul țării noastre cu o agresivitate care le dă fiori chiar și celor mai mari specialiști din domeniul sanitar și provoacă zeci de decese în fiecare zi, nu puțini sunt cei care continuă să creadă că efectele sale nu sunt chiar atât de grave precum ni se transmite prin intermediul mijloacelor de comunicare.
Printre cei care împărtășesc această opinie se numără și solistul Holograf, Dan Bittman, înfuriat la culme de Guvernul Orban și măsurile sale „aberante” ce îl obligă de luni întregi să fie „șomer de lux”. În plus, carismaticul artist susține că nimeni nu poate spune cu exactitate câte persoane au murit, de fapt, în urma infectării cu noul coronavirus.
Nici măcar medicii, în condițiile în care, potrivit spuselor sale, nu au făcut autopsiile pacienților care s-au stins în toată această perioadă pe paturile de spital. „Cum poți să spui că s-a murit de vreo boală dacă nu faci autopsie?”, întreabă retoric una dintre cele mai reprezentative figuri ale rock-ului românesc, în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3.
„Să nu-mi spună cineva că Guvernul sau Comitetul nu își dau seama că fac un rău general. Cred în modelul suedez, modelul neozeelandez, modelul grecesc, modelul unguresc. În Ungaria nu te lasă decât să treci prin țară în tranzit și te duci unde vrei, dar activitatea nu se oprește. În Anglia barurile funcționează în continuare.
Cred în testare, dar un test care are marjă de eroare 30% este o nebunie totală. Cum e posibil un astfel de test să fie în continuare folosit? Noi nu aveam oameni pregătiți să facă testele, a trebuit să se facă o culturalizare în masă.
Vrem să îngrozim un popor întreg? Foarte bine, hai să-l îngrozim. Virusul bineînțeles că ne omoară, dar sunt totuși 6.000 de decese în 9 luni. Îmi pare rău pentru fiecare viață omenească, dar cum poți să spui că s-a murit de vreo boală dacă nu faci autopsie? Medicii ar trebui să fie primii în Piața Victoriei”, a declarat Dan Bittman.
Invitată la rândul său în emisiunea Sinteza Zilei, Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iași, subliniază faptul că în momentul decesului se poate pune cel mai categoric diagnostic. Dacă, totuși, există dubii, se solicită, de obicei, efectuarea necropsiei.
„Suntem doctori cu experiență, cu știință de carte și știm că un diagnostic absolut categoric se poate pune în momentul unui deces, pentru că exact atunci când avem un dubiu cerem necropsie. La ceea ce înseamnă decese COVID, spitalul pe care îl conduc este un spital COVID și eu sunt un medic care își desfășoară activitatea la patul pacientului.
Vă pot spune așa: decesele în spitalul COVID se realizează prin disfuncție de organ severă determinată de prezența acestei infecții. Acum, că există posibil un diabet, că există posibil o neoplazie sau altă disfuncție de organ preexistentă, dar care poate fi biciuită de această infecție, cauza de deces este dată de dezechilibrul determinat în organism de infecția COVID.
Categoric, de aici este un exemplu absolut, dacă este vorba de un accident de mașină cu o traumă majoră și pacientul respectiv este testat COVID, categoric atunci cauza de deces nu mai poate fi infecția cu SARS- COV-2.
M-am referit la marea majoritate a deceselor care au loc în spital COVID. Am îngrijit peste 2500 de pacienți și avem o rată de vindecare de peste 80% și o rată de deces în jur de 5% în condițiile în care avem un compartiment de terapie intensivă care este de 9 paturi. Deci rata de deces de 5% vine din compartimentul ATI”, a explicat Carmen Dorobăț.
Dan Bittman se arată, totodată, revoltat de modul în care autoritățile au ales să gestioneze pandemia de coronavirus și susține că „toți miniștrii fac, mai nou, afaceri cu măști”. Totul, în timp ce au transformat România într-o „țară cobai” care acceptă fără ezitare ca poporul său să testeze vaccinuri venite din toate colțurile lumii.
„Cei care sunt în vârf nu mai au argumente în fața mea. M-am subordonat legilor, am acceptat ce mi s-a spus, dar acum nu mai am de ce să acord un dram de încredere. Ulciorul s-a cam ciobit. Nu ați putut să faceți nimic, lăsați pe alții.
Măsurile acestea sunt aberante. Sunt luate de niște oameni pe care eu îi înțeleg și le-o spun uitându-mă în ochii lor, făceți-vă oameni buni afacerile voastre cât vreți. Toți miniștrii, secretari de stat, fac, mai nou, afaceri cu măști.
Toată lumea cu măști, apoi cu substanțele astea, după aia cu testele. Cum să coste un test 390 de lei, i-am dat fiului meu să-și facă un test în particular. Înmulțiți asta cu 20.000 pe zi să vedeți ce înseamnă. Nu sunt bun la matematică, însă e pe bani.
Iertați-mă nu am nicio treabă cu banii voștri, dar lăsați-mă să trăiesc. Ăsta este mesajul meu pentru cei care mă ascultă în acest moment. Lăsați-mă să trăiesc! Să fiu om liber în țara mea! Eu cred că România a devenit o țară cobai. Ni se trimit vaccinuri și se fac pe cobaii noștri.
Îmi doresc să apară lideri care să iubească poporul, nu să-i privească de la înălțimea Mercedes-ului. Ce se alege de poporul ăsta dacă nu o să mai existe niște oameni care să spună adevărul? Adevărați lideri, oameni care să aibă curaj să spună: bă băieți, e nasol, dar dacă muncim împreună o facem să fie bine.
Au apărut tot felul de oameni care au început să-mi lege persoana de un partid anume sau de simpatii politice. Eu simpatizez cu formația Holograf cu care cânt de 35 de ani și atât.
Am cântat toată viața despre viață, iubire și doar pe astea le simpatizez. Trebuie să fii un om liber și să poți să-ți spui părerile indiferent de ce se întâmplă, că până la urmă, nu contăm, dar măcar să știm că avem acolo un dram de conștiință”, a mai spus solistul Holograf.