Life

Dan Capatos, mărturie dureroasă. Prezentatorul de la Antenă a fost la un pas de moarte

29.04.2021 | 12:02
Dan Capatos marturie dureroasa Prezentatorul de la Antena a fost la un pas de moarte
Dan Capatos, mărturie dureroasă. Prezentatorul de la Antenă a fost la un pas de moarte. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Dan Capatos a făcut o mărturie dureroasă despre problemele sale de sănătate. Cunoscutul prezentator de la Antena Stars a dezvăluit că a fost la un pas de moarte, chiar în timp ce mergea într-o vacanță în Italia. 

Vedeta se afla în avion alături de soție și fiul său, Andrei, când și-a dat seama că ceva este în neregulă cu el. Imediat după aterizare a fost consultat de un cadru medical, în drumul spre spital realizând că nu mai simte nimic pe partea stângă.

ADVERTISEMENT

Gazda de la Xtra Night Show a intrat în panică înainte să ajungă la spital. Dan Capatos a fost informat că tocmai suferise un atac cerebral ischemic tranzitoriu, motiv pentru care a fost supus la mai multe investigații medicale.

Dan Capatos, la un pas de tragedie. Vedeta de la Antena Stars și-a deschis sufletul

„Am avut un moment în care am făcut acel atac cerebral ischemic. Un sfert de oră am fost paralizat pe partea stângă. Se întâmpla după ce aterizasem, culmea, într-o minivacanță în Italia. Eram prin Ancona, într-o zonă unde…

ADVERTISEMENT

Cine spune de spitale românești, nu le-a văzut pe alea de prin zonele astea mai puțin populate. Ne duceam la niște fini. Ea fiind foarte frumoasă de altfel. De acolo plecam cu mașina vreo două ore. Avusesem puseu de tensiune, l-am simțit din avion, începea să-mi clipocească așa imaginea. 

Când am aterizat în aeroportul extrem de mic aveam un post de ăsta de Cruce Roșie. Mi-a dat o pastilă să o bag sub limbă, pe care oricum o luasem și eu. Ăsta e tratamentul de urgență până vine personalul de specialitate să-ți acorde un tratament mai de Doamne Ajută.

ADVERTISEMENT

Îmi trecuse, era ok, și când am plecat cu mașina să facem drumul acela de două ore. Stăteam așa, mă uitam pe geam, destul de turtit după treaba aia din avion și zic «băi, unde mi-o fi telefonul?», când mă uit, telefonul era în mână și mi-am dat seama că nu mai simțeam telefonul.

Când am început să vorbesc mi-am dat seama că nu-mi mai simțeam toată partea stângă și atunci am intrat în panică. Atunci am intrat în panică”, a povestit Dan Capatos, în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

ADVERTISEMENT

Prezentatorul de la Xtra Night Show a avut parte de un ajutor nesperat în persoana profesorului doctor Băjenaru care i-a spus tot ce să facă. În felul acesta vedeta a urmat un tratament care l-a pus pe picioare, depășind momentele critice.

La revenirea în țară Dan Capatos și-a făcut mai multe analize medicale, mărturisind că a încercat să pară tare pentru fiul său, căruia nu a dorit să-i spună prea multe despre starea sa de sănătate.

„Am ajuns la un spital de urgență acolo, aveam un bon de ordine 400… Când am văzut așa, deja îmi revenisem și am zis «hai să mergem». L-am sunat pe profesorul Băjenaru, un om extraordinar, mi-a spus ce să fac în prima fază, apoi am venit să fac toate investigațiile la el.

Știa boala mea, a reieșit și din CT că am avut acest atac cerebral ischemic tranzitoriu, adică a fost de scurtă durată, dar cumva în limbaj neurologic ăsta era anticamera atacului cerebral definitiv și primele 24 de ore erau destul de delicate.

Am schimbat tratamentul și deocamdată sunt ok. Ăla a fost un moment chiar rău, pentru că trebuia să parăm cumva în fața lui Andrei, să nu se prindă că e groasă treaba. Se întâmpla acum vreo doi ani și ceva”, a completat moderatorul de la Antena Stars.

ADVERTISEMENT