News

Dan Diaconescu, din nou pe micile ecrane. Cine se află, de fapt, în spatele noului proiect

29.04.2021 | 12:07
Dan Diaconescu din nou pe micile ecrane Cine se afla de fapt in spatele noului proiect
Dan Diaconescu, din nou pe micile ecrane. Cine se află, de fapt, în spatele noului proiect. Sursa foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Cu toate că Dan Diaconescu are interdicție de a vorbi public până în 2025, fostul patron OTV a găsit o metodă inedită prin care să revină în atenția publicului și alături de fanii săi de odinioară. Astfel, FANATIK îți prezintă noul său proiect, DDHomeCinema.

Dan Diaconescu rămâne una dintre cele mai controversate persoane din istoricul televiziunii autohtone. Cariera sa TV și cea politică s-au întins pe o perioadă de aproximativ 15 ani, începând cu prima emisie a postului OTV, din 2000, și luând sfârșit odată cu condamnarea definitivă și arestarea lui Diaconescu, în 2015.

ADVERTISEMENT

Cu toate că acesta a ieșit din închisoare încă din 2017, acesta are o interdicție specială. Nu are dreptul să vorbească în public până în 2025. Tocmai de aceea, fostul patron al OTV și DDTV nu are apariții publice, nu dă interviuri și nu se întoarce la televiziune.

Avansul tehnologic la care suntem martori în prezent îi oferă lui Dan Diaconescu posibilitatea de a reveni în casele oamenilor. Reușește asta cu ajutorul unei noi platforme de streaming video, DDHomeCinema, prin intermediul căreia îți oferă acces la un soi de serial. Dan Diaconescu propune serialul Pandemia; are un nume sugestiv, ales cu siguranță pentru a rezona cu situația în care se găsește întreaga lume în prezent.

ADVERTISEMENT

Dan Diaconescu oferă un film/ serial artistic povestit. Primul episod, disponibil deja pe platformă, are aproximativ 45 de minute și se numește Începutul, iar sinopsisul acestuia face o trimitere poate neașteptată, către accidentul care i-a curmat viața lui Teo Peter: ”Într-o seară de 4 decembrie 2004, are loc un accident banal pentru unii, dar începutul sclaviei unei naţiuni ce face pasul către planul de stăpânire şi control al libertăţii, pentru alţii. Începe experimentul de stăpânire din partea acelor “arhitecţi” care trasează destinul unei ţări micuţe şi începutul unui fenomen mondial de control, unde unii sunt sclavi iar alţii sunt stăpâni.”

Serialul promite 10 sezoane, iar primul dintre acestea oferă șase episoade, dintre care primul disponibil încă de acum. Din informațiile de pe site ne putem aștepta la un episod lansat la fiecare trei-patru săptămâni.

ADVERTISEMENT

Cât te costă să asculți povestea lui Dan Diaconescu?

Desigur, Dan Diaconescu nu oferă acces la acest serial și la platforma care îl găzduiește gratuit. Platforma de streaming costă, însă prețurile sunt între modice și ceva mai piperate, dar Dan Diaconescu oferă și bonusuri pentru cumpărăturile mai consistente.

Astfel, abonamentul de bază costă 9,99 lei, este valabil o lună și oferă acces la vizionarea serialului, dar și un bilet la tombola ”20 de minute cu Dan Diaconescu, invitat în biroul său.” 

ADVERTISEMENT

Un abonament Gold costă 29,99 lei, însă oferă acces la serial timp de șase luni (6-9 episoade), 3 bilete la tombolă și un poster virtual cu însuși Dan Diaconescu.

Pentru 99,99 lei, un cumpărător are acces la abonamentul Platinum. Timp de 12 luni, ai acces la platformă, ai 12 bilete la tombolă, un poster semnat (din păcate, tot virtual), acces în ”Club Privat DD” (despre care nu se oferă detalii suplimentare) și vizionare în avanpremieră a episoadelor. De asemenea, ți se promit și răspunsuri la ”întrebări legate de mistere de producție ale următoarelor sezoane.”

Ce e cu adevărat inedit la platforma DDHomeCinema

Dan Diaconescu se laudă că a lansat ”un prim sistem cinematografic, bazat pe tehnologia blockchain.” Acesta promite livrarea conținutului video în trei variante: fie streaming digital, fie pe stick USB, fie pe DVD. Din păcate, însă, ultimele două variante nu sunt încă disponibile pe platformă.

Platforma oferă primul NFT (non-fungible token) românesc, folosindu-se de platforma OpenSea.io, un marketplace creat pentru comercializarea NFT-urilor, prin intermediul sistemului blockchain.

Pentru că sistemul din spatele DDHomeCinema se bazează pe blockchain, are în spate și o monedă virtuală. Aceasta are un nume sugestiv, CryptoDan. Odată cu fiecare cumpărătură efectuată pe site-ul platformei de streaming, fiecare cumpărător ar urma să primească și o anumită cantitate de monedă virtuală.

Cât costă moneda virtuală a lui Dan Diaconescu

Momentan, beneficiul extra pe care Dan Diaconescu îl promovează ca fiind ”la pachet” cu abonamentul nu este disponibil. Cumpărătorul poate afla despre el dintr-un video postat pe rețele sociale, între care și Instagram.

Informații și posibilitatea de cumpărare de sine stătătoare sunt însă disponibile printr-un link extern de pe site, care ne trimite către NFTR.ro, care ulterior trimite către pagina ”Primul NFT al vocii interzise din istorie, Dan Diaconescu”, de pe platforma OpenSea.

Astfel, am aflat că moneda lui Dan Diaconescu se vinde la prețul de 0,034 Ethereum pentru 10 CryptoDan. Iar, dacă luăm în considerare prețul unui Ethereum la momentul publicării articolului, de aproximativ 2.740 dolari, rezultă că un CryptoDan costă 9,28 dolari, sau 37,9 RON.

Prospectul monedelor virtuale care se apreciază masiv în timp este unul foarte atractiv în prezent și tocmai pe asta se bazează și Dan Diaconescu. În funcție de succesul pe care demersul său artistic îl va avea, există și o posibilitate reală ca moneda virtuală să ajungă la o valoare demnă de luat în seamă.

Bonusul secret de pe urma cumpărării de CryptoDan

Sunt, în total, 1.918 monede ce pot fi tranzacționate. Odată cu fiecare cumpărare, utilizatorul primește un video de 4 minute cu Dan Diaconescu.

Una dintre cumpărături, însă, va aduce utilizatorului un video bonus, în care ”Dan Diaconescu dezvăluie un secret major al lui și doar acea persoană va deține în proprietate și va cunoaște acel secret.”

Cine se află, de fapt, în spatele proiectului?

Dan Diaconescu nu e singur în inițiativa pe care tocmai ce a lansat-o publicului. Pe site-ul platformei, la secțiunea Echipa, apare un singur nume, cel al CEO-ului DDHomeCinema, acesta fiind Mario Ernest Caloianu. Acesta este un fost senator de Ialomița, ales pe listele PP-DD, la alegerile din 2012. Din iunie 2014, Caloianu a părăsit partidul lui Diaconescu și a ajuns în partidul lui Gabriel Oprea, UNPR.

Tot în 2014, apăreau informații și despre probleme penale ale lui Caloianu. Era urmărit penal de DIICOT într-un dosar ce viza fapte de evaziune fiscală și spălare de bani. Mai mult, urmărirea penală fusese extinsă și pentru fals în declarații, deoarece parlamentarul ”omisese” să prezinte anumite surse de venit în declarația de avere.

După 2016, Caloianu n-a mai prins un loc în Parlament, însă a mai cochetat cu funcțiile publice. Astfel, între 2018 și 2019, a fost consilier în cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Din declarația sa de avere aflăm că acesta era acționar în firma Agriproiect Invest Capital SRL. Firma avea 3 angajați în 2017 și o cifră de afaceri de 71.477 RON, cu un profit de -46.221 lei.

În declarația de avere din 2019, Caloianu avea un teren în Argeș, un apartament în Pitești și niciun cont bancar. În schimb, avea credite de restituit la Raiffeisen Bank și OTP Bank, în valoare de 69.431 RON și 25.906 euro.

În calitate de consilier în Ministerul Economiei, acesta ar fi obținut un venit anual de 2.250 lei, în vreme ce în funcția de analist de investiții la Iprochim SA, obținea 9.000 RON anual. Soția sa, Carmen Caloianu, obținea un venit anual de 10.200 RON, ca operator la Automotive Novares.

Ceva mai recent, în martie 2021, Caloianu apare într-un video de aproximativ 14 minute în care vorbește despre ”dictatura măștii.”

Plata pentru abonamentele de pe platforma DDHomeCinema se face în contul firmei Instigo Image SRL. Este vorba despre o firmă înființată în 2013, care nu are angajați și care declară un profit net de 10.657 RON în 2018.

Ce urmează pentru Dan Diaconescu

Sunt multe necunoscute în ceea ce privește încercarea lui Dan Diaconescu de a reveni pe micile ecrane, de pe care a dispărut în urmă cu mai bine de șase ani. Rămâne de văzut, astfel, cum se va raporta justiția la interdicția pe care Diaconescu o are, de a vorbi în public.

Platforma pe care a creat-o nu este găzduită în România, astfel că situația lui Diaconescu se află într-o zonă destul de gri.

ADVERTISEMENT