„Criza estică”, evaluată de geopoliticianul Dan Dungaciu: „În anii ’90, nimeni nu dădea doi bani pe Rusia. Azi, Federația are divizii de tancuri!”

În Kazahstan, lucrurile sunt departe de a fi lămurite, trupele rusești sunt în alertă la granița cu Ucraina, iar situația din spațiul ex-sovietic trebuie analizată prin analogie, inclusiv cu fenomenele care s-au petrecut în Belarus și, de ce nu, în Moldova…

Evenimentele se petrec cu rapiditate. De curând, eram spectatorii revoltei din Kazahstan, pentru ca astăzi să revenim la problema Ucrainei, semn că, vorba aceea, „rusul nu doarme”. Belarus, Ucraina, Kazahstan, toate aceste nume de țări sunt puncte fixe pe harta intereselor lui Vladimir Putin, care, potrivit specialistului în geopolitică Dan Dungaciu, dispune de arsenalul necesar de a semăna frică, în vecini și nu numai.

Potrivit AFP, citată de Adevărul, președintele SUA, Joe Biden, a vorbit la telefon cu omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski, la doar câteva zile după ce a discutat cu Vladimir Putin, și l-a asigurat că americanii și aliații din NATO „vor reacționa energic, dacă Rusia va invada Ucraina”.

Important este, însă, și de cine îi e frică „Marelui Urs”. „În ultimii 30 de ani, de Rusia nu s-a temut aproape nimeni. În relația cu Occidentul, a fost un actor secund. Din 1990 încoace, Rusiei i-a trebuit o generație, pentru a căpăta o poziție de forță cu care să ceară recunoaștere. Astăzi, Kremlinul își adună toate forțele în această negociere, pentru că datele problemei s-au modificat. Occidentul nu s-a schimbat foarte mult, dar revenim la celebra vorbă a lui Stalin, „câte divizii de tancuri are Papa?”, și-a început discursul Dan Dungaciu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Dan Dungaciu: „Rușii n-au divizii la nivelul americanilor, dar Putin are forță și vrea să negocieze!”

Specialistul în geopolitică a continuat pe aceeași idee: „Ei bine, în anii ’90, când a negociat cu americanii, Gorbaciov nu avea divizii de tancuri. Nimeni nu dădea doi bani pe Rusia. Astăzi, Federația Rusă are divizii. Este clar că nu are divizii la nivelul americanilor, dar Putin dispune de o anumită forță și vrea să negocieze. Aceasta este singura diferență, apărută în ultimii 30 de ani”.

Dan Dungaciu consideră că, tocmai din acest motiv, Rusia se opune extinderii NATO, nu pentru că până acum ar fi acceptat sau ar fi dorit anumite schimbări. La fiecare extindere a NATO, Kremlinul a repetat promisiunea făcută de alianța nord-atlantică lui Mihail Gorbaciov și anume că NATO nu se va extinde.

„În schimb, aliații n-au dat doi bani pe reacția lor, pentru că Rusia nu avea acele divizii în spate. Numai că, niciodată nu a existat vreo promisiune formală către Gorbaciov, referitoare la faptul că NATO nu se va extinde”, a argumentat interlocutorul nostru.

În Kazahstan, Belarus și Armenia, mișcările protestatare au schimbat doar „actorii”

Într-o asemenea situație, cum este cea apărută recent în Kazahstan, dar judecând în conextul general al „crizei estice”, este legitim să ne punem întrebarea, la ce trebuie să ne așteptăm. Se vorbește tot mai des de război, iar interesele Rusiei par să se modifice tot mai frecvent.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Referindu-se la tulburările recent apărute pe teritoriul kazah, Dungaciu a explicat: „În privința evoluției situației din Kazahstan, teoretic, în spațiul fostului URSS, există două maniere de acțiune. Prima este cea a „revoluțiilor colorate”, „orange”, cum sunt numite în general, adică mișcări populare care, în final, modifică nu doar statutul politic al societăților, ci chiar vectorul strategic”.

Specialistul în geopolitică a indicat și modul în care, de regulă, se petrec evenimentele: „Oamenii ies în stradă ca să schimbe orientarea strategică a respectivului stat. În spațiul fostului URSS, cel mai comun scenariu a fost cel care se făceau revoluții, inclusiv la urne, prin care se schimba vectorul strategic, în sensul în care țara respectivă se reorienta către Occident”.

Exemplele sunt cunoscute: celebra „Revoluție Portocalie” din Ucraina anului 2004, „Revoluția Rozelor” din Georgia și „într-un fel, ceea ce s-a întâmplat în anul 2009, în Republica Moldova”, a adăugat Dan Dungaciu.

Acesta a continuat: „A doua posibilitate este cea în care oamenii ies în stradă pentru revendicări socio-economice, dar finalitatea nu este o schimbare strategică, deși se poate vorbi despre una politică. Acest tip de mișcare s-a petrecut în Armenia, în Belarus și, posibil, în Kazahstan. Sunt mișcări de protest numite impropriu „revoluții”, care nu modifică decât actorii”.

Nazarbaev, Lukașenko și Voronin, lideri care au jucat la două capete

Nu rare au fost, însă, situațiile în care am fost martorii unor așa numite „revoluții de catifea”. În spațiul ex-sovietic, confruntat cu turbulențele din zilele noastre, se pare că, în acest moment, asemenea variante sunt excluse.

„O revoluție de catifea poate avea ca finalitate inclusiv schimbarea vectorului strategic. Revoluția de catifea poate însemna o răsturnare în timpul căreia nu a curs sânge, adică o înțelegere între elitele locale sau între elitele internaționale și cele locale. Cei aflați la putere pleacă și sunt înlocuiți de alții, care schimbă vectorul strategic”, a subliniat Dan Dungaciu.

Geopoliticianul a exemplificat cu situația „la zi” din Kazahstan, unde „nu mai este cazul pentru așa ceva. Acolo, lucrurile încep să se clarifice, iar ce se întâmplă acum este, mai degrabă, o îndreptare a situației spre scenariul din Belarus”.

Dan Dungaciu consideră că prima observație este legată de ce se întâmplă în spațiul ex-sovietic, iar a doua, de structura și de comprtamentul elitelor din zona respectivă: „Elitele din spațiul ex-sovietic, începând din nord, cu Belarusul lui Lukașenko și continuând în Ucraina lui Leonid Kucima cu Moldova lui Voronin, la care se aduagă Kazahstanul fostului președinte Nursultan Nazarbaev, au jucat la două capete”.

„În pofida faptului că făceau plecăciuni Federației Ruse, aceste țări nu erau întru totul subordonate. În România, cel mai cunoscut caz este cel al generalului sovietic de miliție Voronin, care a ajuns președinte, a reușit să fie întors de către Occident și a respins proiectul de federalizare al rușilor în 2003, așa numitul Memorandum Kozak”, a reamintit persoana intervievată.

Dan Dungaciu a evidențiat și diferențele existente între liderii estici: „Spre exemplu, președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a lucrat mereu la două capete, atât cu estul, cât și cu vestul. A reușit să șantajeze vestul cu estul și invers, reușind să adune beneficii din toate părțile”.

„Simbolistica de tip sovietic n-a mai fost atât de atrăgătoare”

O altă caracteristică a „estului sălbatic” de tip ex-sovietic este legată de faptul că majoritatea liderilor mai sus amintiți s-au aflat pe diverse paliere ale puterii comuniste, înainte de dizolvarea fostului URSS. Numai că, între timp, aceștia și-au schimbat coordonatele…

„După 1989, oamenii lor nu au mai fost „ai lor”, până la capăt. Sistemul de control al URSS-ului nu a mai fost același, în anii ’90. Această perioadă a fost una de prăbușire a puterii din Uniunea Sovietică. Problemele erau atât de complicate, încât era greu de imaginat că instituții de tipul KGB-ului controlau totul, așa cum o făceau înainte de 1989. Acest fenomen a permis anumitor tipuri de elite să se autonomizeze. Nazarbaev, Lukașenko, Voronin și Kucima, cu toții sunt produsul URSS-ului și nu-și pot nega propria natură. Însă, au încercat să cânte la două piane, în același timp”, a detaliat specialistul în geopolitică.

În plus, se pare că a apărut o nouă generație, care nu a mai fost atât de conectată de spațiul sovietic, deoarece nu a trăit în URSS și nici în comunism. „Practic, simbolistica de tip sovietic nu mai era atât de atrăgătoare, sau de la sine înțeleasă. A existat și o anumită „curte” făcută de Occident, de o intensitate mai mare sau mai mică, iar aceste elite, învățate cu dualitatea, au început să joace și ele, încet încet, la două capete”, a punctat Dungaciu.

Interlocutorul nostru l-a oferit drept exemplu pe Leonid Kucima, care a câștigat în Ucraina un prim mandat jucând cartea pro-rusă, iar pe cel de al doilea, jucând pe cartea americană. La fel, Vladimir Voronin a obținut prima victorie mergând pe ideea aderării la uniunea Rusia-Balarus, iar a doua, vorbind despre integrarea europeană. Așadar, opțiunile lor s-au schimbat extrem de radical. „Nu îi interesa destul de mult… Ei aveau orice opțiune, deoarece, practic, nu aveau niciuna…”, a continuat expertul în politică externă.

„Nazarbaev este produsul URSS-ului!”

Dan Dungaciu este convins că, în cazul Kazahstanului, a fost urmărit același scenariu: „ Nazarbaev este produsul URSS-ului. Timp de 30 de ani, până în 2019, prin clanul lui, a ținut în mână Kazahstanul. Puterea verticală a fost controlată de el, dar și Nazarbaev a făcut mai multe jocuri”.

Partenerul nostru de dialog a argumentat cu faptul că, în zona de vest a Kazahstanului, există investiții de zeci de milioane de dolari ale Exomului, Chevronului și ale altor grupuri implicate financiar în câmpurile petroliere. În acest sens, sunt parteneriate semnate cu Italia, cu SUA, dar și cu China.

„Aceasta este diferența între Kazahstan și Belarus. Belarusul joacă între Rusia și Occident, în timp ce Kazahstanul joacă între Rusia, Occident și China”, a adăugat specialistul în geopolitică.

Revenind la fostul președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, Dan Dungaciu a amintit că acesta „a avut interese pe mai multe azimuturi și, din acest punct de vedere, nu a fost subordonat până la capăt puterii de la Moscova, deși Rusia a încercat să joace acest rol și transmitea respectivul mesaj. Precum Lukașenko, Nazarbaev a avut o doză de independență”.

O isterie ridicolă și neprofesionistă, referitoare la aderarea la UE

Comparativ, profesorul Dungaciu a atras atenția că Alexandr Lukașenko și-a pierdut independența în momentul în care au început protestele împotriva sa, „dar aceste mișcări nu aveau o relevanță geopolitică, adică schimbarea vectorului strategic al Belarusului, ci aveau doar un vector politic, de schimbare a președintelui”.

Și pentru că, așa cum spuneam, în acest spațiu toate „se leagă”, intervievatul nostru a propus o nouă comparație: „Este ca și cum elitele ruse de la Chișinău ar fi ieșit în stradă împotriva lui Voronin. Niciodată acele elite ruse sau rusificate nu ar fi cerut aderarea la UE, chiar dacă ieșeau în stradă, împotriva lui Voronin”.

„Filmul” evenimentelor a continuat, în viziunea lui Dan Dungaciu. „Alexandr Lukașenko a fost pus la zid, iar UE a început această isterie ridicolă, complet neprofesionistă, din punctul meu de vedere, referitoare la valorile europene, la aderare  – chit că unii manifestanți erau pro-europeni și ar fi dorit ca Belarusul să adere la UE, dar nu reprezentau majoritatea – iar Lukașenko a rămas fără opțiunea vestului”, a precizat.

Lukașenko, un exemplu pentru Kazahstan, în relația cu Rusia

Revenind, însă, la prezentul concret, tensiunile din apropierea Rusiei cresc, pe zi ce trece. Cu toate acestea, „jocurile” sunt mult mai complicate decât par la prima vedere și chiar dacă, atât Rusia cât și SUA și-au etalat intențiile „oficiale”, declarațiile liderilor celor două părți nu trebuie luate „mot a mot”. Un exemplu este și cel al asigurărilor venite de la președintele Joe Biden pentru omologul său ucrainean, Volodemir Zelenski.

„De fiecare dată, unii dintre actori fac asemenea declarații pentru că știu că evenimentul nu va avea loc. Este un joc diplomatic, care ține de negocierile care vor urma. Revenind la  paralela dintre Kazahstan și Belarus, așa cum Lukașenko a fost pus la zid de proteste, el a rămas fără opțiunea vest. I-au fost închise toate ușile, deoarece îi persecuta pe protestatarii pro-occidentali și pentru a rămâne la putere, a avut o singură opțiune, adică Rusia”, a argumentat Dan Dungaciu.

Profesorul de politică externă consideră că, paradoxal, jocul duplicitar al lui Lukașenko s-a oprit în momentul în care cetățenii l-au obigat să joace exclusiv cartea Rusiei, astfel că a căzut definitiv, cu arme și bagaje, în brațele Moscovei. Se pare că aceasta este situația Belarusului, în momentul actual…

Comparația, însă, a continuat: „Dacă, ipotetic vorbind, va fi vorba despre același scenariu, este posibil ca, în Kazahstan, să constatăm că Nazarbaev, care era duplicitar în jocul său strategic, a plecat, oficial, de la putere. Putem asista la o situație similară de tipul celei din Belarus, iar jocul duplicitar est-vest al unui stat să nu mai fie posibil, în sensul în care Rusia să-și asigure controlul asupra elitei politice într-o măsură mai mare decât a avut-o înainte”.

„Așa cum acum îl controlează pe Lukașenko și nu-l mai lasă nici măcar să mai joace cu vestul, s-ar putea ca Rusia să vrea să controleze noua elită politică din Kazahstan, iar Nazarbaev să fie dat la o parte. Șeful serviciilor secrete, care era, inițial, omul lui Nazarbaev, a fost, de asemenea, scos din joc. Noua elită politică, instalată cu sprijinul Federației Ruse și cu trupe rusești pe teren, ar putea să apropie Kazahstanul de Moscova mai mult decât era până de curând. Cert este că, în momentul de față, Kazahstanul merge mai mult către un scenariu de tip Belarus, nu de tip Ucraina”, este unul dintre verdictele lui Dan Dungaciu.

Scurt istoric al „vizitelor” trupelor sovietice eliberatoare și invitația nefinalizată la București

În Kazahstan, trupele sovietice au poposit la „invitația” autorităților de la Nur-Sultan. De altfel, de mai bine de 70 de ani, trupele sovietice sau ruse s-au obișnuit să facă „ordine” în estul continentului. Din afara perimetrului fostului URSS, avem exemplele Cehoslovaciei, Poloniei, iar lista putea continua…

Cei care au fost martorii Revoluției din 1989, de la București, își amintesc, probabil, că, la un moment dat, în studioul 4 al TVR, devenit portavocea noii conduceri democrate, s-a făcut, la un moment dat, chiar o propunere ca trupele sovietice să vină să „ajute” puterea proaspăt instalată, în frunte cu Ion Iliescu. Se poate discuta, oare, chiar și în zilele noastre despre o „educație de pașalâc”, în estul Europei?

„Referitor la români, nu aș fi de acord cu această ipoteză, pentru că, până la urmă, tot noi i-am chemat și pe americani. Ideea intervențiilor armatei sovietice sau ruse în estul Europei are alte semnificații. Înainte de 1989 sau în timpul căderii fostei URSS, intervenția trupelor sovietice în România a fost blocată de la București. Practic, aceasta nu s-a petrecut pentru că rușii n-ar fi dorit să intre în țară. Dar, reacția rusă ținea de o logică a elitelor politice românești de la acea vreme”, a venit răspunsul.

Dan Dungaciu a continuat, pe aceeași temă: „Nu am toate datele și îmi este greu să afirm dacă era sau nu vorba și despre un scenariu mai adânc. După ce logica momentului a trecut, slavă Domnului că, la un moment dat, bunul simț și busola geopolitică a românilor a fost chiar mai puternică decât viziunea geopolitică a elitelor”.

Profesorul Dungaciu susține că ideea politică a așteptării americanilor a fost puternică și a generat în sondajele de opinie o adeziune la NATO în proporție de peste 90%. Aceasta a făcut diferența între statele care fac parte din UE și din NATO și țările care au rămas pe dinafară.

Ucraina, Kazahstan și Moldova, țări „sfâșiate”, lipsite de fermitate față de Occident

Partenerul nostru de discuție este de părere că, în problema aderării la structurile nord-atlantice, nu este vorba doar despre voința Occidentului, ci despre dorința elitelor politice locale.

„Aceste elite, din Ucraina, Republica Moldova, Kazahstan, etc, au crezut că sunt foarte deștepte, jucând la două capete. Nu au luat o opțiune fermă de apropiere de Occident, după 1989 și, practic, cu excepția statelor baltice, care imediat au mers către vest, celelalte state membre ale fostei URSS au stat într-o revelație de ambivalență. În realitate, ele nu au chemat niciodată americanii, ci au încercat să joace atât cartea vestului cât și pe cea a Rusiei”, a declarat Dungaciu.

Profesorul universitar susține că, în aceste zone, trăiesc populații care, ca urmare a dominației Uniunii Sovietice, sunt împărțite în două: „Conceptul filosofic arată că acestea sunt țări sfâșiate. Republica Moldova și Ucraina se află în această situație. Jumătate din populația țărilor aflate la proximitatea Uniunii Europene și a NATO privește spre est. Din acest motiv, elitele au recurs la acest joc, crezând că sunt inteligente. Nu au conceput un program de occidentalizare și nici măcar astăzi nu fac acest lucru”.

Dan Dungaciu a oferit ca exemplu Republica Moldova, referindu-se la singurul contract pe care țara vecină îl are în materie de construire a rețelelor electrice cu România, Chișinău-Vulcănești și în care a oferit contractul unei firme din India.

„Acest lucru dovedește o lipsă de viziune clară. Dacă Moldova dorea să se îndrepte către Occident, inclusiv către România, oferea contractele firmelor care o puteau lega de spațiul în care țintea să se integreze din punct de vedere politic. Moldovenismul este o stare de mijloc, nici nu estul, nici cu vestul, iar acum vecinii plătesc consecințele. Întotdeauna, așa au gândit. Așa cum a văzut situația domnul Andrei Spînu (n.r fost secretar general în Guvernul Republicii Moldova și din august 2021, viceprim-ministru), tot la fel au gândit și elitele. Și au făcut-o prost!”, a punctat interlocutorul nostru.

Trupe armene și bieloruse, dislocate în Kazahstan

Revenind la Kazahstan, în ultimii 30 de ani, autoritățile de la Nur-Sultan (n.r fosta capitală Astana) nu au cerut prezența trupelor rusești pe teritoriul lor.

„În schmb, au cerut-o acum cel care încearcă să scoată de la putere verticala lui Nazarbaev, dând un semnal de apropiere față de Federația Rusă, într-un mod în care Nazarbaev nu l-a dat niciodată. Acesta din urmă a încercat și el să joace la două capete, ba mai mult, a încercat să echilibreze balanța între Rusia, China și SUA”, a detaliat Dan Dungaciu.

Specialistul în geopolitică susține că, din acest punct de vedere, asistăm la o noutate, din punct de vedere strategic. Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev a chemat trupele străine cu acte în regulă, având în vedere starea de urgență.

În condițiile în care a fost declarată starea de urgență, ajutorul poate fi solicitat conform Tratatului de Securitate Colectivă, din care fac parte Rusia și Kazahstanul. De asemenea, interlocutorul nostru a reamintit faptul că, în Kazahstan, nu au fost dislocate doar trupe rusești, ci și armene sau din Belarus.

„Până acum, 3.000 de soldați ruși au ajuns în Kazahstan și este posibil ca numărul lor să crească. Important este, însă, că, prin aceasta, autoritățile kazahe au luat o opțiune strategică. Nu știm dacă, inițial, a fost vorba despre un plan, ori dacă este o evoluție apărută pe parcursul evenimentelor, pe care Moscova o speculează la maxim”, a precizat profesorul universitar.

„Tokaev s-a predat, cu acte în regulă, Federației Ruse!”

Dan Dungaciu este de părere că nu putem intui consecințele acestei prezențe militare ruse, care va fi foarte greu de gestionat: „În Kazahstan, există o minoritate rusă de aproximativ 25% și nu cred că majorității îi convine prezența militară rusă. Nu spun că și-ar dori o prezență americană, dar aici ar putea apărea o serie de tenisuni despre care eu nu știu cum vor evolua politic. Nu cred că Tokaev ar putea gestiona eventualele probleme politice ale Kazahstanului. El s-a predat, cu acte în regulă, Federației Ruse, dar asta nu înseamnă că nu va avea o mulțime de probleme de gestionat ulterior”.

Problema este că, după 30 de ani, în Kazahstan suveranismul s-a dezvoltat. A apărut o generație nouă, care nu dorește neapărat să se îndrepte, din punct de vedere politic, nici către est și nici către vest. Așa cum a specificat și interlocutorul nostru, comparativ vorbind, aceasta este și problema Ucrainei, „deoarece această țară abia acum a început să devină servilă, din punctul de vedere al identității naționale”.

În acest moment, nici kazahii, nici bielorușii și nici ucrainienii nu pot respira liniștiți. Dar, nici Federația Rusă nu va avea zile ușoare, în tentativa de a gestiona situația.

„Trebuie subliniat faptul că, dacă sistemul de putere din Kazahstan a căzut, adică, mai exact, Nazarbaev a ieșit din prim-plan, fiind înlocuit cu omul său de încredere, iar oamenii au ieșit în stradă și au manifestat tot împotriva sa, asta demonstrează că modul în care s-a construit tranziția de putere este ineficient”, a precizat Dan Dungaciu.

Intervievatul FANATIK este convins că „acest lucru ridică o problemă importantă pentru Rusia, deoarece arată că modul în care gestionează tranziția de putere din Belarus. Dacă îl elimină pe Lukașenko din Belarus, trebuie să fie foarte atenți, pentru că dacă doresc să acționeze după modelul Kazahstanului, nu vor reuși”.

Poate păcăli Rusia întreaga lume ex-sovietică?

Referitor la transferarea lui Lukașenko pe poziția de președinte al Consiliului de Securitate la alegeri și la crearea unei noi Constituții, lucruri care se petrec acum în Belarus, Dan Dungaciu avertizează că Rusia trebuie să fie foarte atentă, „pentru că nu este obligatoriu să reușească să păcălească toată lumea. Este foarte posibil ca aceste mecanisme de tranziție de putere să nu fie foarte eficiente”.

Expertul în geopolitică susține că, în Kazahstan, s-a dovedit faptul că respectivele mecanisme de tranziție nu sunt eficiente, iar Rusia va avea de gestionat problema internă a respectivului stat, frontiera kazahă, situația din Belarus, la care se adaugă susținerea financiară a trupelor deja trimise la Almatî.

„Există posibilitatea ca trupe staționate deja în Ucraina să fie transferate în Kazahstan, astfel că Rusia este obligată să se ocupe, în același timp, de mult mai multe probleme. Să nu uităm nici de situația din Orientul Mjlociu și de alte sarcini pe care Rusia și le-a asumat, în ultima vreme. Iar Federația Rusă nu este, în niciun caz, America!”, a subliniat profesorul Dungaciu.

Ucraina, adevărata miză a negocierilor Kremlinului cu SUA, NATO și OSCE

Totuși, având în vedere întregul context, Ucraina rămâne tema majoră a rușilor. Potrivit partenerului nostru de dialog, din acest motiv rușii au masat trupe, poartă negocieri și pun presiune, atât pe Occident cât și pe China, dorind să obțină un anumit statut pentru Ucraina.

„Aceasta va fi esența negocierilor SUA-Rusia, NATO-Rusia, OSCE-Rusia. Ucraina nu poate deveni spațiu NATO, dar trebuie să i se găsească un statut formalizat, prin care Rusia să primească semnale clare că NATO nu se va extinde. Nu este neapărat vorba despre faptul că Ucraina nu va intra în NATO, dar că nici NATO nu va intra în Ucraina. Mai exact, Rusia trebuie să se asigure că Ucraina nu va fi folosită ca teritoriu al Alianței Nord-Atlantice”, a explicat Dungaciu.

„Dacă nu i se va da satisfacție, Rusia se va simți obligată să declare război!”

Înainte de final, am dorit să revenim la ideea principală. Cui îi este frică de ruși, dar, mai ales, de cine îi este teamă Federației Ruse…

„Nu cred că, în acest moment, Rusia se teme foarte tare de dimensiunea pe Marea Neagră. Acum, Kremlinul dorește să transmită mesajul clar al forței și al determinării, și, într-adevăr, timp de 30 de ani a căpătat o frustrare. Primii zece ani care s-au scurs după căderea comunismului, care s-au numit liberalizare și occidentalizare, înseamnă în mentalul rus „anii răi” sau „anii negri”, a declarat specialistul în geopolitică.

Dan Dungaciu este de părere că, acum, Rusia dorește să-și ia revanșa: „Nu îi este frică de o confruntare la Marea Neagră, pentru că a arătat că este singura capabilă să poarte un război. Într-un fel, Federația Rusă se teme ca SUA să nu fie prea radicală în negocieri, încât să o oblige să recurgă la declanșarea unui război. Rusia a ridicat atât de mult ștacheta, încât, dacă nu i se va da satisfacție, se va simți obligată să declare război”.

Cu toate acestea, previziunile sunt optimiste: „Sentimentul meu este că nu se va ajunge până acolo. Cred că negocierile vor clarifica acest statut. Pentru ambele părți, un eventual război ar fi costisitor peste măsură. Marea problemă este găsirea unei soluții, în sensul în care ambele părți să fie satisfăcute”.

România, scutită de griji în privința securității?

Am dorit să aflăm care ar trebui să fie poziția diplomatică a Bucureștiului, în întregul context politic internațional. Se pare că, în acest moment, nu putem discuta despre o poziție diplomatică a țării noastre, în sensul în care România nu este parte a acestui joc, care se desfășoară între America și Federația Rusă.

„Slavă Domnului, pe noi situația nu ne afectează, în mod deosebit, în termeni de securitate, deoarece facem parte din NATO. Există o logică diferită a statelor din Alianță față de a celor dinafara NATO, cu privire la Federația Rusă. Cred că, mai degrabă, NATO va fi o cutie de rezonanță”, a calmat spiritele Dan Dungaciu.

Intervievatul nostru consideră că, în acest moment, garanțiile Rusiei nu pot fi obținute pe relația bilaterală cu SUA. Din perspectivă americană, semnarea unui tratat bilateral în care ar fi oferite garanții Rusiei prespune ca acesta să fie trecut prin Senat, conform legislației SUA.

„Însă, acum, Senatul este împărțit în această problemă, în proporție de 50-50%. Nu cred că Administrația Biden își permite să treacă vreun document de acest gen prin Senat, pentru că republicanii îl vor face praf”, a continuat Dungaciu.

Profesorul de politică externă consideră că, mai degrabă, soluția va apărea la nivelul NATO. Finalitatea se va produce în luna iunie, la summitul de la Madrid. În noul concept NATO sau în declarația finală se vor găsi, probabil, aceste rezolvări. Negocierile vor fi complete, de la numărul de soldați, la trupele convenționale staționate în Europa la rachete, etc, până la extinderea Alianței.

„România este parte a NATO și a OSCE, dar nu cred că va avea mare lucru de făcut, din această perspectivă”, a sunat predicția.

„Bucureștiul a transformat chestiunea rusă într-o problemă internă”

Totuși, potrivit lui Dan Dungaciu, în ce ne privește, problema este, însă, alta. Ironia sorții, motivele de îngrijorare pentru țara noastră ar putea apărea ulterior respectivelor tratative.

„Bucureștiul a declarat că problema cea mai importantă de politică externă este Republica Moldova. Mai ales în ultima vreme, România a etalat un anti-rusism care, în mare măsură, a devenit patologic. Bucureștiul a reușit să transforme chestiunea rusă în problemă internă, nu externă”, este de părere expertul în geopolitică.

Dan Dungaciu a continuat, pe aceeași linie: „Greșeala strategică nu a fost legată de faptul că România s-a situat împotriva Rusiei, în chestiunile legate de politică externă și strategică, pentru că așa era normal. În schimb, s-a isterizat atât de mult din pricina situației, încât aceasta a devenit o problemă internă”.

„Altfel spus, indiferent cum gândești la nivel strategic într-un anumit moment, pentru că lucrurile se mai schimbă, ți-e frică să faci o afirmație sau un gest politic sau diplomatic, de teama reacțiilor celorlalte partide, în campania electorală”, a exemplificat interlocutorul nostru.

Avertisment de final pentru diplomații români, izolați precum… soldatul japonez

Dungaciu consideră că „respectivul fenomen ne-a legat mâinile la spate. În acest moment, suntem blocați pe un culoar foarte îngust, iar sentimentul meu este că dacă se va negocia ceva cu Federația Rusă, vom risca să ajungem precum soldatul japonez, care a rămas uitat pe o insulă și a aflat mult mai târziu că Al Doilea Război Mondial s-a încheiat”.

Profesorul universitar este de părere că, dacă cumva problema Republicii Modova, federalizarea sau statutul său special se vor rezolva peste capul României, printr-o negociere între puteri mult mai importante, precum America, UE și Federația Rusă, iar Republica Moldova va deveni federalizată – chiar dacă nu se va numi astfel – situația va degenera.

Interlocutorul nostru este de părere că „ne vom găsi în situația în care cea mai importantă chestiune de politică externă a noastră se va soluționa nu după dorința României și nu prin participarea noastră, ci prin decizia Federației Ruse, care a fost inamicul declarat, uneori și isteric, al Bucureștiului”.

„Când faci bilanțul unei asemenea situații, aceasta devine frisonantă. Cine plătește pentru acest bilanț, complet nefavorabil, dacă asta se va întâmpla cu cea mai importantă problemă de politică externă a României? Imaginați-vă ce se va petrece cu restul chestiunilor, care nu sunt atât de importante… Acesta este riscul, pentru că se va face bilanțul politicii externe a României, din ultimii 30 de ani”, a avertizat, la final, Dan Dungaciu.