Life

Dan Negru, despre educația copiilor. Ce spune despre modelele urmate de tinerii de azi

Dan Negru are doi copii alături de soția sa, Codruța, ambii primind o educație strictă din partea părinților. Bogdan și Dara au program în privința internetului.
30.04.2022 | 22:06
Dan Negru despre educatia copiilor Ce spune despre modelele urmate de tinerii de azi
Dan Negru, strict în educația copiiilor. Programul impus de soția prezentatorului de la Kanal D. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Prezentatorul de la Kanal D a vorbit despre educația copiilor, dar și care este părerea sa despre modelele urmate de tinerii din ziua de azi. Vedeta a mărturisit că cei mici nu se uită la televizior și nu cunosc persoanele publice.

Dan Negru, strict în educația copiiilor. Programul impus de soția prezentatorului de la Kanal D

Dan Negru recunoaște că partenera sa de viață este mai strictă decât el în privința copiilor, care au un program bine stabilit legat de rețelele de socializare și Internet. Cei doi au un orar fix, de la care nu se abat.

ADVERTISEMENT

„Mi-e frică cu asta, că trebuie să-i ții, să-i dirijezi. Știi ce noroc am cu cei mici ai mei? Nu se uită deloc la televizor. N-au model pe tv. La noi în casă mai vin oamenii, colegi de-ai mei, iar copiii nu-i cunosc. Se uită, nu îi știu.

În schimb, stau pe online. Au program, le-a pus nevastă-mea timp, durată. O oră știu că are voie cea mare și cel mic jumătate de oră. Și apoi îi controlează. Eu sunt cel care le mai dau drumul așa din când în când, le mai dau drumul de la parolă.

ADVERTISEMENT

Să știi că e complicat asta cu modelele că nu prea știi de unde să-ți mai iei modele în ziua de azi. Televiziunea… nu vezi că nu prea mai oferă nimic, înainte mai construia oameni, mai construia vedete chiar”, a spus Dan Negru într-un interviu pentru ciao.ro.

Dan Negru, de la emisiuni cu vedete la oameni simpli

În altă ordine de idei, celebrul moderator și-a amintit de emisiunile pe care le filma alături de vedete, în prezent show-urile sale concentrându-se pe interacțiunea cu oameni simpli, dar cu o vastă cultură generală.

ADVERTISEMENT

„Eu făceam, îmi amintesc, show-uri, îi aveam invitați pe Stela Popescu, pe Beligan, pe Piersic… acum, emisia asta, Jocul Cuvintelor, o fac cu oameni simpli. Știi de ce? Nu mai am pe cine să mai chem. Nu zic cu nostalgie.

Îl aduceam pe Piersic și povestea jumătate de oră. Făceam emisiuni de genul acesta, quiz cu Vadim. Mamăăă! Avea atât de multe povești! Îl întrebam, de exemplu, pe Vadim «Cine a inventat avionul cu reacție».

ADVERTISEMENT

Și el îmi spunea: «m-am întâlnit cu Henry Coandă în o mie». Acum e mai complicat să mai găsești…”, a completat Dan Negru, mai arată sursa menționată mai devreme.

ADVERTISEMENT
De la depresie şi burnout la iubire de sine: transformarea uluitoare a unei...
De la depresie şi burnout la iubire de sine: transformarea uluitoare a unei foste handbaliste care a slăbit peste 40 de kilograme + Alimentul pe care nu-l mai consumă deloc
Putin ar fi decis să abandoneze negocierile de pace și să zdrobească Ucraina...
Putin ar fi decis să abandoneze negocierile de pace și să zdrobească Ucraina după incursiunea în Kursk: „Un război fără reguli”
Milionarul din presa sportivă care s-a îmbogățit peste noapte. Povestea sumei enorme câștigate...
Milionarul din presa sportivă care s-a îmbogățit peste noapte. Povestea sumei enorme câștigate de Ovidiu Ioanițoaia cu ajutorul lui Adrian Sârbu
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la un an de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Se schimbă regulile pentru șoferi. Ce trebuie să facă pe drumurile naționale
Se schimbă regulile pentru șoferi. Ce trebuie să facă pe drumurile naționale
Ea e Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. A lăsat-o și s-a...
Ea e Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. A lăsat-o și s-a cuplat cu Monica Bîrlădeanu. Au fost împreună 20 de ani
RĂZBOIUL s-a EXTINS! CAPITALA este SUB ASEDIU
RĂZBOIUL s-a EXTINS! CAPITALA este SUB ASEDIU
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani...
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea să...
Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea să distrugă statul ucrainean, după incursiunea soldaților Kievului în Kursk, susțin surse de la Kremlin
Ruşii şi-au doborât singuri cea mai modernă dronă în timpul unui zbor de...
Ruşii şi-au doborât singuri cea mai modernă dronă în timpul unui zbor de test, în Doneţk. Au mai rămas doar două Hunter S-70
Gestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul...
Gestul superb făcut de Valentina Pelinel pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Totul a fost făcut public
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță....
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Câți copii are cu femeia de care s-a îndrăgostit înainte să o cunoască pe Monica Bârlădeanu