Life

Dan Negru, despre sistemul medical românesc: ”În 30 de ani, în România, nu s-a produs niciun…”

19.10.2020 | 13:16
Dan Negru despre sistemul medical romanesc In 30 de ani in Romania nu sa produs niciun
ADVERTISEMENT

Dan Negru a tras un semnal de alarmă despre sistemul medical românesc, și nu numai. Vedeta celor de la Antena 1 a făcut mărturisiri neobișnuite în mediul virtual.

Prezentatorul Antena 1 a publicat recent un mesaj considerat deloc de neglijat de către fanii săi. Rândurile postate de cunoscutul bărbat le-au atras atenția urmăritorilor de pe Instagram și din acest motiv și secțiunea de comentarii a fost luată cu asalt prin diverse comentarii.

ADVERTISEMENT

În plină pandemie, Dan Negru a criticat atât sistemul medical de la noi, dar și industria filmului, pentru că nu există vreun exemplu de producții românești în care medicii să fie dați ca exemple de eroi.

Ce spune Dan Negru despre sistemul medical și de ce trage un semnal de alarmă

Dan Negru a făcut publică o postare, prin care a vorbit despre importanța medicilor și a cadrelor medicale drept exemple pentru cetățeni. Acesta a comparat industria cinematografică din alte țări cu cea de la noi și a dat ca exemple foarte multe titluri de filme și seriale foarte cunoscute, în care este prezentată viața medicilor.

ADVERTISEMENT

Totodată, din exemplele sale nu au lipsit un serial consacrat ca Dr. House, fie Anatomia lui Grey, preferate și de publicul din țara noastră.

În plus, în contextul pandemiei, Dan Negru a vorbit și despre această problemă de la noi și a subliniat că nu există vreun film sau serial românesc și în care medicilor să le fie făcută cinste pentru meseria lor.

ADVERTISEMENT
Dan Negru, despre sistemul medical românesc ”În 30 de ani, în România, nu s-a produs niciun..
Dan Negru a transmis un mesaj foarte curpinzător pe Instagram despre sistemul medical din România

“Peacock e streaming-ul lui NBC și șeful lor, Brian Roberts, a dat de înțeles că e posibil ca Dr. House să revină acolo cu noi episoade. FOX a anunțat deja continuarea lui The Rezident și ABC e în negocieri avansate pentru The Good Doctor. În România, statul finanțează telenovele.

Televiziunea și cinema-ul au ironizat și batjocorit mereu sistemul medical românesc, n-au încercat niciodată să creeze modele.

ADVERTISEMENT

(…) Seriale tv sau filme în care medicii sunt modele găsești aproape în toată lumea civilizată. În 30 de ani in România nu s-a produs niciun serial relevant în care medicii să devină modele. Dimpotrivă! Filmul cu care ne lăudam e Moartea domnului Lăzărescu, în care medicii sunt criminali!”, a transmis Dan Negru, prin postarea lui de pe Instagram.

ADVERTISEMENT