Life

Dan Negru, convins de Teo Trandafir să semneze cu Kanal D: „Lumea televiziunii e frumoasă. Banii sunt mulți”

Dan Negru este noua vedetă Kanal D, iar acesta nu mai e un secret pentru nimeni. Fostul realizator al Revelioanelor de la Antena 1 a vorbit despre noul său drum cu Teo Trandafir.
27.01.2022 | 16:37
Dan Negru convins de Teo Trandafir sa semneze cu Kanal D Lumea televiziunii e frumoasa Banii sunt multi
Dan Negru a devenit coleg cu Teo Trandafir, la Kanal D. Foto: capturi Kanal D
ADVERTISEMENT

Dan Negru s-a mutat de la Antena 1 la Kanal D, unde telespectatorii îl vor putea urmări în curând. Nu se știe deocamdată ce emisiune va prezenta, însă optimismul fostului realizator „Ciao, Darwin” este destul de mare.

Teo Trandafir l-a invitat în emisiunea ei pe colegul de breaslă și prietenul pe care îl are de mai mulți ani, cu toate că lucrau la televiziuni rivale.

ADVERTISEMENT

Între Teo și Dan Negru s-a născut o amiciție frumoasă încă de la începuturile lor în televiziune. Nu au apucat niciodată să fie în același platou tv și nici măcar la aceeași televiziune.

Dan Negru, convins de Teo Trandafir să accepte oferta Kanal D

Minunea se produce acum, la Kanal D. Dan Negru a dat-o de gol pe Teo, spunând în emisiunea ei că ea a fost una dintre persoanele care au reușit să-l convingă să facă această schimbare importantă din viața lui.

ADVERTISEMENT

„Unul dintre prietenii care știau că vreau să fac o schimbare majoră în viața mea a fost Teo. Nu povestim de o lună, două, ci de multă vreme”, a declarat Dan Negru la Kanal D.

Legat de speculațiile apărute în presă despre sumele pe care acesta le-ar câștiga (Cancan.ro a scris că ar fi bătut palma pentru 25.000 de euro), Dan a ținut să facă o precizare, lăsând publicul să interpreteze cum dorește acest zvon.

ADVERTISEMENT

Ce este sigur e faptul că prezentatorul va realiza o emisiune prin intermediul propriei sale firme de producții tv.

Ce a spus despre suma pentru care ar fi plecat de la Antena 1: „Banii sunt mulți”

„Lumea televiziunii e frumoasă și e mică. Banii sunt mulți. Se câștigă. Ați văzut și voi ce se scrie. Îmi amintesc când am prezentat festivalul Callatis. Am prezentat Callatis. Era un articol pe prima pagină în care scria Negru câștigă 500.000 de dolari să prezinte Callatisul. Păi pe suma asta cumpăram toată Mamaia”, a declarat Dan Negru, ironizând cifrele vehiculate în spațiul public.

ADVERTISEMENT

Pe lângă prietenia pe care o are cu Teo, Dan știe mulți oameni în Kanal D, foști colegi ai acestuia.

„Mi-au plăcut vorbele colegilor voștri. Hai să fie o călătorie frumoasă. Vibe-ul ăsta se transmite. Am întâlnit oameni extraordinari aici, oameni pe care îi știu de-o viață”, a mai spus Negru.

Teo și Dan au vorbit despre televiziune, spunând că fiecare are o altă școală de gândire, dar că respectă enorm munca pe care au făcut-o până acum.

Trandafir susține că ea a învățat să creeze formate de televiziune, de la mentorul ei, Adrian Sârbu. În același timp, Dan Negru vine cu o altă televiziune, mulându-se pe orice tip de format și transformându-l, așa cum l-a învățat Valeriu Lazarov.

Rămâne de văzut ce surprize va oferi Dan Negru publicului odată cu noua sa aventură la Kanal D.

 

ADVERTISEMENT