Fotbal intern

Dan Nistor a făcut spectacol pe bancă la Dinamo – FCSB! Ce nu s-a văzut la TV: căpitanul a fost antrenor cot la cot cu Mircea Rednic!

12.11.2018 | 17:41
Dan Nistor a facut spectacol pe banca la Dinamo  FCSB Ce nu sa vazut la TV capitanul a fost antrenor cot la cot cu Mircea Rednic

Mijlocașul s-a accidentat și a fost schimbat în minutul 41 al derby-ului Dinamo – FCSB, de pe Național Arena, moment în care jocul formației din Ștefan cel Mare s-a schimbat radical. Apoi, Dan Nistor a făcut spectacol pe bancă.

FANATIK.RO l-a urmărit pas cu pas pe căpitanul alb-roșiilor din momentul înlocuirii sale cu Mihai Neicuțescu. După ce a avut o reacție nervoasă pentru că s-a accidentat și nu a putut să își ajute colegii de pe teren, Nistor și-a intrat în rolul de motivator de pe banca tehnică. În multe momente, fotbalistul a reușit să îl acopere chiar și pe Mircea Rednic în încercarea de a le transmite coechipierilor diferite indicații tactice.

Antrenorul cu banderolă: Dan Nistor a făcut spectacol pe bancă la Dinamo – FCSB!

Era minutul 41 și Dinamo abia preluase conducerea pe tabelă. Dan Nistor se îndreaptă trist spre marginea terenului. Șchioapătă vizibil și cu greu poate fi consolat de cei de pe banca “câinilor”. Ia o sticlă de apă și o trântește violent de pământ, repetând obsesiv: “Nu se poate! Nu se poate!”.

Dan Nistor în momentul schimbării
Dan Nistor a fost schimbat în minutul 41 al meciului Dinamo – FCSB

A îndurat mult din cauza celor de la FCSB și a ofertei făcute de Gigi Becali. A ajuns chiar să fie înjurat meci de meci de către galeria lui Dinamo, iar acum, când avea șansa să arate ce poate, s-a rupt. Pentru că primele indicii au venit cu un verdict care îi dă lui Rednic fiori: ruptură musculară!

Dan Nistor cu sticla de apă în mână
Dan Nistor dă cu o sticlă de apă de pământ, nervos că s-a accidentat

După câteva zeci de secunde de furie, Dan Nistor s-a resetat și a oferit un adevărat spectacol pe banca de rezerve. Fotbalistul a început să dea indicații mai ceva ca Mircea Rednic. Primul vizat a fost chiar înlocuitorul său, Mihai Neicuțescu, un puști talentat, dar necopt pentru un astfel de meci: “Mihai, capul sus! Uită-te mereu în jur!”, a sunat sfatul lui Nistor.

A țopăit într-un picior pentru a fi de ajutor! Totul a fost în zadar

A venit apoi pauza, iar Nistor a plecat cu greu spre vestiare. La reluare, jucătorul a intrat și mai mult în “pielea” de antrenor. Blindat cu geacă și căciulă, mijlocașul a continuat să stea cu gura pe ai săi.

Dan Nistor cu geacă și căciulă
Dan Nistor, la revenirea de la vestiare pentru repriza a doua a derby-ului Dinamo – FCSB

Primul moment de dezamăgire maximă a fost cel în care Cooper a comis greșeala de la penalty-ul celor de la FCSB. Cu privirea deznădăjduită, Nistor s-a așezat nervos pe bancă și timp de 5 minute nu a mai scos nici un cuvânt. Căpitanul nu și-a lăsat însă colegii la greu. S-a ridicat și a început să țipe la Hanca. “Lipește-te de margine!”, i-a strigat antrenorul de ocazie lui Hanca.

Dan Nistor pe bancă la Dinamo - FCSB
Dan Nistor le dă indicații tactice colegilor de la Dinamo

Nici Popovici nu a scăpat: “Urcăăă! Du-te singur! Hai, acum, centrează!”, l-a îndrumat pe fundașul stânga. Fiecare acțiune de atac a lui Dinamo, cu potențial periculos, îl făcea să tresară. Arbitrul de rezervă l-a văzut și a vrut să se îndrepte spre el. Nistor i-a tăiat scurt elanul: “Lasă-mă, nene, în pace!“.

Până la final, scorul nu s-a mai modificat. Rezultatul l-a dezamăgit pe Dan Nistor, care a rămas câteva minute înfipt în scaunul băncii de rezerve. Doar scandările galeriei i-au mai îndulcit supărarea. S-a dus spre peluza plină de fani ai lui Dinamo și i-a salutat, apoi s-a retras spre cabine. Cu același mers șchiopătat la exterior și aceeași supărare la interior. Știa că FCSB era de bătut. Cu el pe teren, Dinamo ar fi avut o șansă în plus. Iar Meme Stoica a remarcat cel mai bine importanța lui Nistor în jocul alb-roșilor.

Dan Nistor părăsește terenul accidentat
Dan Nistor pleacă la vestiar după finalul partidei Dinamo – FCSB