Universitatea Cluj a anunțat astăzi pe site-ul oficial faptul că Dan Nistor și-a prelungit contractul până la finalul sezonului viitor.
„Decarul Universității, Dan Nistor (36 de ani), continuă în tricoul ‘Șepcilor roșii’. Nistor a semnat prelungirea contractului scadent în vara anului 2025 și va fi jucătorul lui ‘U’ și în stagiunea 2025-2026” a fost mesajul postat pe site-ul oficial al liderului din Superligă. Pe pagina de Instagram a clubului, anunțul a fost însoțit de mesajul „’Dinozaurul’ a semnat!”
Dan Nistor a semnat cu Universitatea Cluj în februarie 2023 și de atunci a strâns 80 de partide în toate competițiile în tricoul „șepcilor roșii”, în care a înscris 26 de goluri și a oferit 17 pase decisive. În stagiunea precedentă a fost golgheterul clujenilor, cu nu mai puțin de 14 reușite.
În actualul sezon, în care „U” se află pe primul loc în Superligă, cu 37 de puncte, experimentatul mijlocaș a evoluat în toate cele 21 de partide de campionat disputate de clujeni, fiind titular în 20 dintre ele și integralist de zece ori. A fost ales de trei ori ca „Omul Meciului” de către fanii echipei, după succesele cu CFR Cluj, 3-2, Rapid, 2-0 și Oțelul, 2-0.
Mijlocașul central evoluează de 15 sezoane la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc. Nistor a evoluat la începutul carierei pentru AS Rucăr și Internațional Curtea de Argeș, iar în 2010 a făcut pasul spre prima ligă și a semnat cu Pandurii, grupare pentru care avea să evolueze până în 2016, cu excepția unei scurte perioade petrecute în Franța, la Evian, formație de primă ligă la acel moment.
Mai apoi, Dan Nistor a mai jucat la Dinamo (2016 – 2017 și 2018 – 2020), CFR Cluj (turul sezonului 2017 – 2018) și Universitatea Craiova (2020 – 2023), înainte să semneze cu „U” Cluj anul trecut.
În total, acesta are 463 de prezențe, 58 de goluri și 103 pase decisive în Superligă, clasându-se pe locul 8 în topul fotbaliștilor români cu cele mai multe meciuri jucate în prima divizie.
La capitolul trofee, mijlocașul a cucerit un titlu, alături de CFR Cluj, o Cupă și o Supercupă în perioada petrecută la Universitatea Craiova și o Cupă a Ligii cu Dinamo.
Dan Nistor are și șase selecții la prima reprezentativă a României, pentru care a debutat în 2013 într-un amical cu Trinidad-Tobago pe Arena Națională.