Dan Nistor a îmbrăcat tricoul Universității Craiova în perioada ianuarie 2020 – februarie 2023. Mijlocașul central a fost dat afară din Bănie în iarna anului trecut, deși abia își prelungise contractul cu oltenii. Actualmente la U Cluj, Dan Nistor este ferm convins că Mihai Rotaru a fost influențat de cei din jur, în momentul în care a decis să-l dea afară pe jucător.
Dan Nistor are în palmares o Cupă a României (2020/2021) și o Supercupă a României (2021/2022), ambele câștigate cu Universitatea Craiova. Formația patronată de Mihai Rotaru traversează o adevărată perioadă de criză în materie de trofee, iar Dan Nistor nu a ezitat să-i înțepe pe olteni.
„Am semnat prelungirea contractului și după două săptămâni s-a renunțat la mine. Eram vocal, dar ce am zis eu se adeverește. Atunci ziceau că e cel mai slab sezon și am luat Cupa și Supercupa.
De când am plecat eu nu știu dacă au mai câștigat ceva”, a declarat Dan Nistor, pentru ProSport. În tricoul alb-albastru, Dan Nistor a adunat 123 de partide, a marcat 15 goluri și a oferit 18 pase decisive.
Dan Nistor consideră că a fost „lucrat” de anumiți jucători din vestiarul Universității Craiova pentru că mijlocașul care evoluează în prezent la U Cluj obișnuiește să spună lucrurilor pe nume. Dan Nistor este convins că patronul Mihai Rotaru a fost influențat.
„Am spus ce nu îmi plăcea în vestiar. Iar anumiți jucători, care vorbeau cu patronul, s-au plâns mai departe că am gura mare. A fost și o ambiție personală. S-au gândit «e bătrân, să-l dăm afară».
Nu nea Mihai Rotaru. Persoanele din jurul dânsului care își dau cu părerea. A fost influențat. Am vrut să dovedesc că nu e așa. Eu știam ce pot și o să mai dovedesc în continuare că vârsta e doar un număr pentru mine”, a mai spus Dan Nistor.
La scurt timp după despărțirea de Universitatea Craiova, Dan Nistor a semnat tot în SuperLiga cu Universitatea Cluj. Fostul mijlocaș de la Dinamo s-a integrat perfect la noua echipă și a devenit rapid om de bază în echipa de start a alb-negrilor.
Ajuns la 36 de ani, Dan Nistor a avut evoluții consistente în tricoul lui U Cluj, unde a reușit să marcheze 23 de goluri și să ofere 15 pase decisive în 63 de partide. Dan Nistor mai are contract cu U Cluj până la finalul sezonului 2024/2025.