U Cluj a fost privată de aportul lui Dan Nistor (37 de ani) la partida cu Universitatea Craiova. Remiza albă de pe Cluj Arena a închis etapa a 18-a din SuperLiga, iar veteranul „șepcilor roșii” nu a putut juca dintr-un motiv incredibil.
U Cluj se pregătește fără Dan Nistor pentru meciul cu Sepsi din etapa a 2-a a fazei grupelor Cupei României. Mijlocașul central nu și-a putut ajuta colegii nici în duelul cu Universitatea Craiova, încheiat la egalitate, scor 0-0. În ciuda remizei cu oltenii, conducerea „șepcilor roșii” este mulțumită de cum arată echipa sub comanda lui Cristiano Bergodi.
„În ultimele 5 meciuri am reușit să acumulăm 10 puncte. Suntem mulțumiți cu cele 5 meciuri de campioant. Sperăm la fel la meciul de azi de cupă, pentru că e un obiectiv să ajungem cât mai departe în această competiție. Sperăm să închidem cât mai bine ultimele 3 meciuri de campionat, să facem cât mai multe puncte și să rămânem aproape de play-off în pauza competițională.
Craiova a avut o prestație foarte bună în primă repriză. A avut și încrederea primită de la meciul cu Mainz, un meci foarte bun, solid. Au controlat prima repriză în totalitate, dar în a doua repriză am ieșit mai bine și puteam fi și noi mai periculoși, dar putem spune că suntem mulțumiți cu acel punct”, a declarat Radu Constantea, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
„Suntem mulțumiți. Avem o medie de 2 puncte/meci în campionat. Victoria de la Buzău. Am avut câteva probleme de lot, de efectiv. Ne-a lipsit și Dan Nistor destul de mult, Chipciu la ultimul meci. Avem câțiva accidentați care nu și-au revenit. Putem fi mulțumiți.
U Cluj are meci cu Sepsi, la Sf. Gheorghe, în etapa a 2-a din Grupa C a Cupei României. Partida are loc joi, 4 decembrie, de la ora 16:15.
„(n.r. – Care e situația lui Nistor?) Săptămâna trecută, miercuri, a avut un mic incident la antrenament cu un coleg, care l-a accidentat din greșeală. Vedem dacă putem să îl recuperăm pentru meciul cu Hermannstadt.
Îți revenise, era pregătit pentru meciul cu U Craiova. Nu știam dacă va începe din primul minut, dar făcea parte din lot. Sperăm să îl recuperăm cât mai repede”, a adăugat președintele Universității Cluj.