Fotbal intern

Dan Nistor e ironizat înainte de FCSB – Dinamo. “N-ar avea loc la noi!”

02.10.2019 | 19:33
Dan Nistor e ironizat inainte de FCSB  Dinamo Nar avea loc la noi
ADVERTISEMENT

Helmuth Duckadam îl ironizează de Dan Nistor, căpitanul formației din Ștefan cel Mare, înainte de derby-ul FCSB – Dinamo. Președintele de onoare al vicecampioanei României este de părere că mijlocașul central n-ar avea loc în echipa de start a roș-albaștrilor. Mai mult, Duckadam a comentat și în legătură cu situația echipei deținute de Ionuț Negoiță și susține că Dinamo nu o atrage cu nimic.

Helmuth Duckadam, ironii la adresa lui Dan Nistor înainte de FCSB – Dinamo

Nistor a avut o ofertă de la noi, acum ceva vreme, dar a preferat Dinamo. Este un jucător bun. Acum cred că nu ar avea loc la noi. Mai ales după ce vor reveni și jucătorii accidentați, i-ar fi greu să prindă un loc de titular”, a declarat Helmuth Duckadam pentru digisport.ro.

ADVERTISEMENT

“Nu are ce să-mi placă de la Dinamo. Nu au stadion, mă rog, au unul care nu e al lor. Nu cred că i-aș putea invidia pentru ceva”, a mai spus Helmuth Duckadam, fostul portar al formației roș-albastre și al echipei naționale a României, pentru sursa citată mai sus.

Helmuth Duckadam la un antenament susținut de FCSB. Sursă foto: sportpictures.eu
Helmuth Duckadam la un antenament susținut de FCSB. Sursă foto: sportpictures.eu

Dan Nistor, aproape de FCSB în vara anului 2018

Dan Nistor a fost dorit de Gigi Becali la FCSB în perioada de mercato din vara anului 2018. Atunci, latifundiarul din Pipera dorea să îl trimită pe Kamer Qaka în Ștefan cel Mare și să le plătească dinamoviștilor 500.000 de euro, iar apoi a urcat suma la 750.000 de euro. Mai mult, Dan Nistor urma să încaseze 25.000 de euro pe lună la FCSB, dar negocierile au picat.

ADVERTISEMENT
  • 1.000.000 de euro este cota lui Dan Nistor, conform transfermarkt.com
  • 91 de meciuri, 15 goluri și 32 de pase decisive are mijlocașul în vârstă de 31 de ani la Dinamo

FCSB și Dinamo se duelează în etapa a 12-a din Casa Pariurilor Liga 1, sezonul 2019 – 2020, Arena Națională. Meciul are loc sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 20.30 și este transmis de Telekom Sport, Look TV și Digi Sport, iar cele mai importante faze ale derby-ului vor fi LIVE VIDEO pe FANATIK.