Fotbal intern

Dan Nistor nu este impresionat de CFR Cluj: ”Au avut mare, mare noroc” + săgeți către stilul campioanei: ”Lungă și pe a doua au jucat”

23.02.2020 | 22:31
Dan Nistor nu este impresionat de CFR Cluj Au avut mare mare noroc  sageti catre stilul campioanei Lunga si pe a doua au jucat
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a ratat șansa de a egala pe CFR Cluj în fruntea clasamentului din Casa Pariurilor Liga 1. Oltenii au cedat în ultima etapă a sezonului regulat, scor 0-2, pe ”Ion Oblemenco”, împotriva unei echipe ardelene care s-a bazat pe foarte multe rezerve. Pentru campioana României au marcat Mario Rondon (9) și Ivan Martic (68, autogol).

Dan Nistor nu este impresionat de CFR Cluj: ”Au avut mare, mare noroc”

Dan Nistor a fost din nou expresiv la declarațiile de la finalul partidei și a pus victoria clujenilor pe seama norocului: “Eu cred că am făcut un joc foarte bun. Practic, cei de la CFR au avut mare, mare noroc în seara asta.

ADVERTISEMENT

Era normal să se schimbe jocul după pauză, nu putem avea atât de multe ocazii tot timpul, dar vom mai avea 10 meciuri. Nu are cum să țină norocul așa mult cu ei. Am pierdut toţi, câştigăm toţi. Suntem o familie și suntem uniţi.

Nu a fost nicio presiune. Echipa a avut posesie, am construit. Ei au avut jocul lor clasic, lungă și pe a doua și au câştigat. Este recuperabilă distanța. Dacă nu vor mai avea acest noroc. Și azi, altfel era soarta acestui joc dacă nu aveau noroc.

ADVERTISEMENT

La Craiova toată lumea vrea să joci foarte bine. E o presiune foarte mare. Vom vorbi cu Ivan, va fi ok chiar dacă a fost huiduit”.

Craiova a terminat pe locul 2 sezonul regulat, la 6 puncte în spatele lui CFR Cluj. După înjumătăţire, Craiova are 23 de puncte, un punct peste FCSB şi 3 sub campioana CFR Cluj.

ADVERTISEMENT